Kitsch-ul cel mai dulce

Nu e kitsch mai dulce decît cel al tarabelor de Crăciun. Cel puţin eu, una, aşa consider. La fel de dulce precum gustul punsch-ului care se vinde la tîrgul de Crăciun din faţa Primăriei din Viena. (Să fie de vină terminaţiile asemănătoare?)

Tîrg care a început deja. Din 15 noiembrie, cred. Parcă m-ar fi auzit pe mine, care mi-am dorit, mult timp, să fie Crăciun tot anul. Anul acesta – spun diverşii şoferi de taxi cu care am fost prin Viena – l-au deschis mai devreme. Probabil, din raţiuni comerciale, pe fond de criză etc. Cert e că, dacă e vreun loc pe lumea asta care să întrupeze mai dihai ceea ce înţeleg cel puţin eu, una, prin spiritul Crăciunului, acela e Rathaus Christkindlmarkt. Tîrgul în cauză reuşeşte să surprindă senzaţia unui Crăciun de poveste, domesticit: unul de turtă dulce, scorţişoară, vin fiert sau punsch, ciocolată, lemn, blană, sticlă şi lumini. În majoritate, chestii calde şi aromate, legate de intimitatea presupusă a unui cămin idilic.

Tîrgurile de felul ăsta nu fac altceva decît să pună în practică imaginile pe care ni le oferă felicitările de Crăciun, precum şi celebra The Night Before Christmas a lui Clement C. Moore: o încăpere în care tronează un cămin, de care sînt atîrnaţi tradiţionalii ciorapi. Ciorapi în care vor fi depozitate cadourile aduse de Moş Crăciun, tot în varianta soft: moşul rubicond Coca-Cola, şi nu trolul de speriat din mitologia nordică.

Pînă la urmă, mai toate produsele comercializate la tîrg au legătură cu noaptea de Ajun: ele sînt fie ornamente pentru pomul de Crăciun sau pentru camera în care va veni Moş Crăciun, fie cadouri care pot fi înmînate în seara respectivă, fie alimente care pot fi „consumate“ în aceeaşi noapte.

Crăciunul e, cu siguranţă, o sărbătoare legată de iubire: tarabele o susţin sus şi tare. Inimile sînt la mare preţ, fie că sînt sculptate din lemn, fie din turtă dulce sau din ciocolată şi înfipte într-un băţ. Undeva între iubire şi religie se situează şi amoraşii-îngeraşi, din ceramică, lemn, sticlă, paie ori turtă dulce, care se vînd peste tot.

Comerţul de tarabă nu uită adevărata semnificaţie a Crăciunului: nu este lăsată deoparte naşterea lui Iisus, ci, dimpotrivă, constant rememorată, în nenumăratele iesle, în general din lemn, mari sau mici, nelipsite de la toate tarabele. Există unele minuscule, de 5 euro, şi altele măreţe, de 20, sau chiar 30. Diferă, evident, mărimea protagoniştilor, precum şi numărul lor – în unele sînt doar Iosif, Maria şi pruncul Iisus, în altele – magii şi toate animalele. De altfel, participanţii la „evenimentul divin“ pot fi achiziţionaţi şi separat: o figurină costă între 2,50 şi 3,50 euro, în funcţie de importanţa rolului avut. Cele mai ieftine sînt, de pildă, oile (ce-i drept, cu adevărat minuscule). Ieslea poate fi cuprinsă într-o sferă de lemn, într-un glob de sticlă sau chiar într-un soi de coajă de nucă.

Pe lîngă îngeraşi, există Moşi Crăciun, brazi antropomorfizaţi, mulţi urşi şi, neaşteptat, la fel de numeroase pisici: pictate pe inimi, pe clopote, figurine-mîţe în diverse poziţii. De asemenea, multe globuri de sticlă, ca-n copilăria mea, dar mai elaborate, pictate manual. Chiar m-am întrebat cum se potrivesc sticlăriile în peisajul general cald. Şi am ajuns la o concluzie cam stupidă: prin strălucirile diverselor lumini şi reflecţii...

De altfel, luminile sînt un alt punct forte al tîrgului de la Primăria vieneză: în pomii din parc atîrnă inimi, baloane, acadele uriaşe... Pomul cu inimi roşii e un soi de chintesenţă a Crăciunului consumist, idilic şi kitsch.

Un kitsch, însă, adecvat (da, ştiu, deşi kitsch-ul are drept unul dintre principiile fundamentale tocmai neadecvarea) scopului său: acela de a oferi un Crăciun avant la lettre domesticit, pe înţelesul tuturor. Care să facă sărbătoarea religioasă accesibilă şi plăcută (poate prea accesibilă şi prea plăcută) muritorilor cărora le e prea complicat s-o perceapă altfel. Sau care, pur şi simplu, au nevoie şi de latura asta de bucurie mai... pămînteană.