Viaţa-n poze

Publicat în Dilema Veche nr. 460 din 6-12 decembrie 2012
Spital, în Franţa jpeg

Pe vremuri, cînd eram mică, fotografia era o chestiune de durată. Oamenii făceau eforturi pentru poze, se aranjau, se grupau, îşi alegeau locul şi veşmintele. Chiar statul la poze era un eveniment.

Rezultatul întregului aranjament regizat nu era imediat vizibil. Îl aşteptai, cu sufletul la gură, să vezi dacă ai ieşit... memorabil. Îl comentai, îl înrămai şi-l puneai pe perete sau lîngă cămin (dacă aveai vreunul).

Astăzi, pozele digitale, cu telefonul sau cu ce-o fi, se fac imediat. Îţi iese ceva-n cale, îţi atrage atenţia sau ochiul, pac! – i-ai şi făcut o poză. Unul din infinitele (!) instantanee ce se adună în memoria telefonului tău, a computerului tău...

Pentru respectivele instantanee, rareori cineva se pregăteşte. Contează momentul pe care vrei să-l prinzi, starea – cît de tranzitorie. Dacă-l scapi, simţi că e păcat. Ai ratat.

De ce ţii să surprinzi tot soiul de asemenea clipe? Facebook-ul are, cu siguranţă, ceva de-a face cu asta. E vorba de un soi de exhibiţionism, de o laudă de sine de multe ori benignă: nu eşti pe Facebook, nu exişti, ar spune unii. Tocmai de aceea, trebuie să cauţi, în viaţa ta şi în jurul tău, imagini şi ipostaze care, postate, ar spune ceva despre tine.

Dar nu orice: ceva interesant şi inedit despre tine. Profilul tău de pe Facebook e imaginea ta publică într-un cerc nu chiar al prietenilor, ci mai curînd al cunoştinţelor. Acestea trebuie să vadă nu ceea ce vor, ci ce le propui tu: în orice caz, o fiinţă care nu e banală, care se ridică la înălţimea aşteptărilor (ale cui, de fapt?) şi ale standardelor (cine le stabileşte?). Care să facă faţă concurenţei de pe acelaşi Facebook: trebuie să ai ce posta...

Chiar dacă viaţa ta e, în realitate, complet statică şi banală, şi tu eşti, în esenţă, un biet şoricel, pe wall-ul tău trebuie să pari leu. Eşti în casă, ai ceva plante mai acătării, nişte frunze uscate, etc.? Repede, o poză poetică. Ai o cană mai haioasă, cu nu ştiu ce inscripţie, sau ai gătit o prăjitură mai acătării? Hop pe Facebook. E dezordine în casă, cu lucruri aruncate brambura, dar care ţie-ţi par într-o lumină... Hai şi cu asta pe acelaşi fb. Mîţa ta s-a culcuşit pe tastatura computerului sau s-a băgat graţios în vreun sertar? Surprinde-o urgent.

Asta ca să nu mai vorbim de aniversări şi evenimente chiar existente, pe care nu trebuie să scapi ocazia să le fotografiezi. Uneori, am constatat, văzînd atîţia oameni cu mobile şi camere pentru tot ce mişcă pe lumea asta, că a ajuns să conteze mai mult imortalizarea lui, instantaneee (aproape), decît evenimentul însuşi. Oamenii sînt atît de interesaţi să nu rateze împărtăşirea şi „eternitatea“ (odată ce va fi postat pe Interent...) întîmplării, decît întîmplarea însăşi. Sînt prea ocupaţi cu „imortalizarea“ ei, ca să mai aibă timp să o mai trăiască.

Sau, poate, tocmai astfel, cu camera sau mobilul veşnic în mînă şi la îndemînă, emoţiile şi imperfecţiunile întîlnirilor şi celebrărilor sînt mai uşor de dus. Nu eşti eroul lor, eşti pozarul lor: de pe o poziţie indirectă, indiferent ce s-ar întîmpla, nu te poate atinge esenţial. Nu te poate spulbera în plin.

Nu toate fotografiile făcute în viaţa de zi cu zi sînt puse pe Facebook ori trimise pe mail cuiva. E suficient că tu, veşnic posesor al aparatelor în cauză, ai mereu în minte posibilitatea asta: orice trăieşti poţi expune. Numai să fie destul de... „interesant“.

Rezultatul nu mai e înrămat, nici aşteptat. Nici atît de unic. Are mai curînd valoare în multiplicitate, în succesiune. Pe lîngă partea de exhibiţionism, nu tocmai plăcută sau morală, ar mai putea fi ceva: pozele astea sînt şi oglinzi ale tale şi ale vieţii tale. Uneori, văzîndu-le, poţi să mai tragi nişte concluzii în ce te priveşte. Pot avea şi un rol... introspectiv, să-i zicem.

Cert e că tehnologia ne-a schimbat viaţa, loc comun sau nu. Ne sîntem mereu şi spectatori, obiectivi sau mai puţin. Ne putem „ridica deasupra“ situaţiilor şi ne putem juca cu ele. Cred, totuşi, că există o limită. Cînd e vorba, însă, de cele cu adevărat grave, sau importante, cred că lucrurile, în esenţă, rămîn aceleaşi ca... în vremurile vechi şi întotdeauna.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Rusia Japonia FOTO Shutterstock jpg
Japonia cere Rusiei să prezinte scuze oficiale după arestarea unui diplomat nipon
Japonia a solicitat "scuze oficiale" din partea Rusiei, după arestarea şi relele tratamente aplicate, potrivit Tokyo, consulului său general la Vladivostok.
Foto Fb politia Romana
BMW-urile lui Klaus Iohannis. Cum şi-a cumpărat Lucian Bode şefia PNL
Criza economică bate tot mai puternic la uşă, însă la Palatul Cotroceni este linişte şi pace.
Dr. Marian Gașpar FOTO arhivă
Chirurg renumit din Timișoara, acuzat că a luat șpagă de la pacienți. Dr. Marian Gașpar, prins în flagrant delict
Medicul chirurg Marian Gașpar, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, a fost ridicat de polițiștii de la DGA în urma unui flagrant delict, în care doctorul ar fi primit 1.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.