FILB - 5 ani de festival

A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (http://www.filb.ro/) a avut loc anul acesta între 5 şi 8 decembrie, umplînd sala de la MŢR în fiecare seară şi aducîndu-i în faţa cititorilor pe Will Self, Jonathan Coe, Andrew Cowan, George Szirtes, Matyas Dunajcsik etc. Organizat de Oana Boca Stănescu, Oana Gruenwald, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu, festivalul şi-a cîştigat un public entuziast şi fidel şi un renume pe măsură. Pentru că această ediţie a fost exclusiv masculină, am invitat cîteva scriitoare şi jurnaliste (plus o blogger-iţă) să facă un bilanţ personal al celor cinci ani de festival.

Adela GRECEANU

E grozav că organizatorii FILB-ului reuşesc să convingă importanţi scriitori occidentali să vină la Bucureşti şi e admirabil că, în acelaşi timp, mizează cu încăpăţînare, cu program, pe scriitori din ţările fostului bloc comunist, cvasinecunoscuţi, din păcate, la noi. Dintre aceştia nu puţini au făcut seri memorabile – muntenegreanul Ognjen Spahic, croaţii Dubravka Ugresic şi Roman Simic sînt doar trei exemple. În plus, e o dovadă de curaj că la FILB se pune accent, tot cu încăpăţînare, tot cu program, pe proza scurtă, de care mulţi editori se feresc ca de o boală ruşinoasă, mai ruşinoasă chiar decît poezia. Într-un loc şi într-o vreme în care normalitatea e o stare de fapt din ce în ce mai rară – aproape un ideal –, să-i putem vedea la Bucureşti pe Attila Bartis, Ádám Bodor, Dubravka Ugresic, Zahar Prilepin, Jonathan Coe, Will Self citind din cărţile lor, cot la cot cu scriitori români ca Simona Popescu, Filip Florian, Mircea Cărtărescu, O. Nimigean, Radu Pavel Gheo, Lavinia Branişte, Mihai Mateiu, ţine de normalitate. FILB-ul ne face să ne simţim – cititori, scriitori, jurnalişti – în rîndul lumii. Sper să reziste mulţi, mulţi ani de-aici înainte şi să facă pui!  

Adina DINIŢOIU

FILB, ediţia a cincea a fost, în ce mă priveşte, cea mai bună de pînă acum, semn că festivalul creşte pe an ce trece (plus că, începînd cu acest an, FILB se desfăşoară şi la Timişoara). E un festival care vine să umple un gol destul de serios în peisajul nostru cultural – acela al dialogului cultural cu autorii străini, vestici, central-europeni şi estici (chiar şi de dincolo de Europa, dacă ţinem cont de faptul că doi dintre invitaţii de anul acesta – poeţii Daniel Boyacioglu şi Kei Miller – au origini siriene, respectiv jamaicane). Iar tot de anul acesta, FILB a inaugurat şi o a patra seară, dedicată poeziei internaţionale.

Mi-au plăcut în mod special – dintre cele patru seri – prima şi ultima, nu numai pentru calitatea invitaţilor, dar mai ales pentru spectacolul pe care l-au desfăşurat pe scenă şi pentru atmosfera pe care au ştiut să o creeze în raport cu publicul din sală. FILB dă ocazia scriitorilor şi celor care activează în zona culturală românească să dialogheze cu autori străini, să vadă cum gîndesc şi cum scriu oamenii prin alte părţi ale lumii, în condiţiile în care există (încă) la noi mania de a ne fixa strict pe literatura autohtonă şi de a fi reticenţi sau de-a dreptul impermeabili la schimbul cultural. Şi – ceea ce este cel mai preţios – prilejuieşte, iată, întîlniri umane ieşite din comun.  

Ionuca

(www.books.rainbowchild.ro)

Bucureştiul este un fel de ţară a făgăduinţelor literare. În centru există la tot pasul librării frumoase şi bine aprovizionate, primăvara şi toamna au loc două mari tîrguri de carte, în fiecare săptămînă are loc cîte-o lansare de carte, o întîlnire cu scriitori, un eveniment literar cît de mic şi, de cinci ani încoace, Bucureştiul are şi un festival internaţional de literatură (FILB).

Tot de cinci ani, sînt nelipsită de la acest festival. De obicei, ajung la Clubul Ţăranului Român cu o oră, o oră şi jumătate înainte, ca să fiu sigură că prind loc. Deşi FILB este încă un eveniment de nişă, uneori sala este neîncăpătoare: miercuri, în seara în care au fost invitaţi Jonathan Coe şi Will Self, erau aşa de mulţi oameni în picioare, încît ar fi trebuit un spaţiu de două ori mai mare.

FILB nu mai este la început de drum. Are în spate o echipă dedicată, care ştie foarte bine care sînt gusturile publicului bucureştean şi, prin urmare, invită autori pe care vrem să-i vedem şi pe care vrem să-i cunoaştem. Şi, începînd cu anul acesta, are şi o seară dedicată poeziei, devenind un festival pentru toate gusturile literare.

FILB este un prilej de a descoperi autori noi, cărţi noi, culturi noi. Este un festival unde te simţi ca între prieteni, unde poţi să mergi să schimbi cîteva vorbe cu scriitorii care te-au impresionat şi de unde, după lecturile publice şi discuţii, nimeni nu pleacă nemulţumit.  

Ana Maria SANDU

Dacă vrei să vezi filme, ai destule festivaluri în Bucureşti dintre care, uneori, e greu să alegi. Cu literatura e puţin altfel, mai ales cînd lansările de carte nu ţi se par în nici un fel provocatoare, iar lecturile publice sînt nişte rarităţi. Tîrgurile de carte rămîn locurile cu cele mai multe cărţi şi autori pe metru pătrat, dar nu înţeleg mare lucru, nu-mi găsesc starea în învălmăşeala de paşi şi de vorbe spuse la microfon.

Ce faci, însă, dacă ai curiozităţi legate de cum gîndesc, ce spun autori de vîrsta ta din alte părţi? Şi nu te afli, bineînţeles, la vreun festival literar din străinătate… Ai de făcut un singur lucru, să aştepti luna decembrie, să te aşezi pe un scaun la Clubul Ţăranului Român, patru seri la rînd, să-i vezi şi să-i ascuţi pe scriitorii invitaţi la FILB. Şi asta mi se întîmplă de cinci ani încoace. Nu mă interesează neapărat vedetele. Mă bucură lecturile, discuţiile, lucrurile profunde spuse relaxat, senzaţia că mă aflu într-un loc protejat în care timpul se suspendă. Aerul inconfundabil de familie, de apartenenţă la un no man’s land, în care regulile sînt făcute din cuvinte şi multă emoţie, mă atrag ca un magnet. Îi invidiez sincer pe scriitorii care pot fi performeri pe scenă. Sau îmi verific încă o dată teoria că scrii aşa cum eşti, şi mă gîndesc acum la Will Self, al cărui roman Cum trăiesc morţii mi se păruse de-un cinism comic fără margini. Altfel spus, literatura poate fi şi spectacol. E drept, unul discret şi cu un public ales.  

Alina PURCARU

În cei cinci ani cît a făcut anul ăsta, FILB s-a transformat dintr-o curiozitate, într-o necesitate. Nu ştii cît de important este contactul cu scriitorii în carne şi oase şi cu literatura disecată la scenă deschisă pînă cînd nu vezi cum e. Asta a lăsat acest festival să se întîmple, pentru prima dată în spaţiul românesc. Nu vorbesc de festivalul de la Neptun, acolo era vorba despre altceva, iar acest altceva se petrecea mai mult între şi pentru scriitori şi specialişti. La FILB a început, iniţial ca într-o enclavă, deprinderea unui fel de înţelegere a dialogului între cei care scriu şi cei care citesc. Nu a fost uşor. Dacă dialogul ar fi cel mai firesc lucru din lume, am fi – nu-i aşa – cu toţii mult mai împăcaţi. Şi scriitorii (românii, în special, mai puţin deprinşi cu ipostaza asta), şi publicul au început, mi se pare, să deprindă nişte reflexe pe care le-am numi fireşti, nişte reflexe de comunicare. E ceva ce se simte: de la prima ediţie şi pînă acum se vede clar o gradaţie a modului în care povestea asta cu intrarea în dialog s-a amplificat, s-a îmbunătăţit. Pentru viitoarea ediţie cred că ar pica la ţanc cîteva invitaţii lansate scriitoarelor. Prezenţa lor în public e, după părerea mea, înspăimîntător de redusă. Şi cînd vezi mai mereu mese şi scene ocupate exclusiv de scriitori, prezenţa lor, a unor scriitoare care nu sînt cu nimic mai puţin interesante, ba uneori dimpotrivă, se cere cu insistenţă. Ar fi un excelent prilej să mai scuturăm nişte stereotipuri (încă prezente, inclusiv în discursul multor scriitori, altfel interesanţi), să ieşim un pic dintr-o anumită zonă de confort.  

Luiza VASILIU

În 2008, la prima ediţie FILB, eram la cîteva mii de kilometri distanţă de Bucureşti şi-mi rodeam unghiile de ciudă că nu pot merge să-i văd şi să-i ascult pe Juli Zeh, Attila Bartis sau György Dragomán, trei scriitori pe care-i citisem şi care-mi plăceau teribil. Sub titlul „Re-writing the map of Europe“, FILB-ul îşi propunea să aducă în discuţie felul în care literatura schimbă graniţele şi reaşază teritoriile, invitînd la Bucureşti scriitori străini care să intre în dialog cu scriitorii şi cititorii de la noi. La a doua ediţie, eram, din nou, la cîteva sute de kilometri distanţă, aşa că i-am ratat pe lit star-ul José Luís Peixoto şi pe rusul Zahar Prilepin. Dar, de la a treia ediţie încolo, n-am pierdut nici o seară de FILB. Din trei motive: 1) FILB e singurul festival internaţional de literatură din Bucureşti; 2) FILB ne scoate din regionalismul nostru preocupat doar de propria literatură şi ne arată ce, cum şi de ce scriu alţii; 3) FILB invită scriitori consacraţi (Dubravka Ugresic, Ádám Bodor, Will Self, Jonathan Coe), dar şi scriitori încă netraduşi în română, care te cuceresc de la primele cuvinte citite (Daniel Boyacioglu, Kei Miller). Nu ştiu cum ar arăta luna decembrie fără FILB. Şi nici nu vreau să mă gîndesc.  

pagină realizată de Ana Maria Sandu şi Luiza Vasiliu   

În Dilemateca din decembrie veţi putea citi fragmente ale discuţiei din prima seară de FILB 5, dintre scriitorii britanici Jonathan Coe şi Will Self.

Foto: L. Midvichi