Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti)

Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Pentru că la finele poveştii de săptămîna trecută vă lăsam oarecum în aşteptare, în pivniţa de vinuri a unui hotel din oraşul spaniol Ciudad Real, e cazul să vă scot puţin la lumină – măcar pentru ca, alături de dvs., să-i bîrfim puţin pe spanioli.

Ori de cîte ori am avut prilejul de a vizita Spania, am fost intrigat de un lucru – pe care românii care trăiesc pe-acolo (relativ mulţi, în ultimul deceniu) cred că l-au descoperit, cu o plăcută surprindere, în chiar primele zile ale şederii lor: cît de mult, totuşi, seamănă românii şi spaniolii. Fraţi uneori norocoşi şi alteori vitregiţi ai aceleiaşi latinităţi, unii la un capăt estic al Europei iar ceilalţi pe malul vestic al continentului, românii şi spaniarzii împart ceva din trăsăturile pline de şarm sau de defecte ale gintei lor.

Şi unii, şi alţii, sînt mai degrabă certăreţi (între ei), cu eficienţa muncii au probleme perene şi, în genere, vorbesc mai mult decît fac. Nu vreau să cad în mitologeme, dar probabil nu e cu totul întîmplător că Împăratul Traian, cel care-i latiniza (cu forţa) pe daci, nu era născut în buricul Romei, ci pe undeva prin Spania. Şi la fel de adevărat e că (im)puritatea daco-romană a românilor este comparabilă cu (im)puritatea spaniolilor: peste celţii şi iberii din străvechime au venit romanii, tot pe-acolo au mai trecut vandalii şi vizigoţii, pentru ca apoi arabii omeizi să-şi facă un califat, pe la anul 900. Pe la anul 1000, Spania de azi era un magnific centru al culturii musulmane – pentru ca, în secolele următoare, regii catolici să reînceapă recucerirea, împingîndu-i treptat pe maurii mahomedani spre sud, tot mai spre sud. Tocmai acest amalgam de suferinţă şi de rezistenţă dă spaniolilor de azi (ca şi românilor) o bună parte din specificul lor – care deseori te poate enerva, te face să meditezi contemplativ la orgoliul anglo-saxon sau la eficienţa germanică, dar, una peste alta, face viaţa mai uşor (şi deseori mai frumos) de trăit. Personal, am o cu atît mai mare admiraţie pentru spanioli constînd cu cîtă rigoare respectă ei instituţia sfîntă a siestei: de pe la ora două a amiezei şi pînă pe la patru-cinci, rar de mai găseşti pe cineva la locul său de muncă; seara, ai mai puţine şanse să-i prinzi pe-acasă şi mai multe să-i vezi prin vreun restaurant – de fapt, prin mai multe, pentru că obiceiul este să treci într-o seară prin două-trei-patru bistrouri, să bei cîte o gură de vin şi să ciuguleşti nişte tapas, la palavre cu amicii sau familia. Hai s-o recunoaştem: acesta nu-i chiar Iadul pe Pămînt! Probabil că, dacă, prin accident, spaniolii (ca şi românii) ar munci măcar pe trei sferturi la fel de pasionat ca germanii, atunci doamna Merkel ar veni la Madrid şi la Bucureşti după bani, şi nu invers.

Comunitatea în care – cum spuneam – ajunsei în acest început de decembrie, Castilla-La Mancha adică, încă mai suferă moralmente după un eveniment ce a avut loc acum vreo 450 de ani: în anul 1561 oraşul Toledo (de vizitat, dacă-mi permiteţi o recomandare) a pierdut cursa într-a deveni capitala Spaniei, în favoarea Madridului. Suferă ei ce suferă, mai iau un vin, mai iau nişte tapas, după care îşi aduc aminte şi de alte cumpene prin care au trecut: invazia lui Napoleon nu i-a ocolit, după cum nu i-a ocolit nici Războiul Civil spaniol, în secolul ultim. Religia catolică i-a disciplinat ceva mai bine pe spanioli (decît ortodoxia pe noi), după cum – în ultimul secol – monarhia a jucat acolo un rol benefic, unificator (cu limitele de rigoare) şi pacificator (mai cu seamă după 1975). Provincia despre care vorbesc nu are mari ambiţii industriale; dar nu pare a regreta foarte mult, din moment ce de-o parte şi de alta a drumului naţional pe care am mers am văzut frumoase livezi de măslini (iar uleiul aferent, spun ei, e printre cele mai bune din Europa), recent s-au împlinit vreo 400 de ani de la publicarea operei lor de suflet (Don Quijote a lui Cervantes), iar pielăria şi fierăria de Toledo au intrat deja în legendă – probabil cu aceeaşi plăcere cu care am intrat şi eu în micul magazin, de pe o stradă liniştită din Ciudad Real, în care un amabil comerciant localnic (soţ al unei inimoase spanioloaice care dirijează o asociaţie de prietenie ibero-română) ne-a servit cu cîteva soiuri de brînzeturi care de care mai învelite în mirodenii, cu nişte felii de jamon de pe pulpa unor porcişori care bănui că mîncaseră multă ghindă la viaţa lor şi cu nişte vinuri roşii care, cu tot frigul de-afară, mi-au mai reaprins bătăile inimii.

Inima, ca inima, dar mintea tot mi-a rămas trează – fie şi pentru faptul că a doua zi urma să ţin o conferinţă, la universitatea din Ciudad Real, despre România. Iar despre România, cum se ştie, trebuie să fii treaz pentru a vorbi – dureros de treaz, uneori.

(va urma)

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.