Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti)

Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Pentru că la finele poveştii de săptămîna trecută vă lăsam oarecum în aşteptare, în pivniţa de vinuri a unui hotel din oraşul spaniol Ciudad Real, e cazul să vă scot puţin la lumină – măcar pentru ca, alături de dvs., să-i bîrfim puţin pe spanioli.

Ori de cîte ori am avut prilejul de a vizita Spania, am fost intrigat de un lucru – pe care românii care trăiesc pe-acolo (relativ mulţi, în ultimul deceniu) cred că l-au descoperit, cu o plăcută surprindere, în chiar primele zile ale şederii lor: cît de mult, totuşi, seamănă românii şi spaniolii. Fraţi uneori norocoşi şi alteori vitregiţi ai aceleiaşi latinităţi, unii la un capăt estic al Europei iar ceilalţi pe malul vestic al continentului, românii şi spaniarzii împart ceva din trăsăturile pline de şarm sau de defecte ale gintei lor.

Şi unii, şi alţii, sînt mai degrabă certăreţi (între ei), cu eficienţa muncii au probleme perene şi, în genere, vorbesc mai mult decît fac. Nu vreau să cad în mitologeme, dar probabil nu e cu totul întîmplător că Împăratul Traian, cel care-i latiniza (cu forţa) pe daci, nu era născut în buricul Romei, ci pe undeva prin Spania. Şi la fel de adevărat e că (im)puritatea daco-romană a românilor este comparabilă cu (im)puritatea spaniolilor: peste celţii şi iberii din străvechime au venit romanii, tot pe-acolo au mai trecut vandalii şi vizigoţii, pentru ca apoi arabii omeizi să-şi facă un califat, pe la anul 900. Pe la anul 1000, Spania de azi era un magnific centru al culturii musulmane – pentru ca, în secolele următoare, regii catolici să reînceapă recucerirea, împingîndu-i treptat pe maurii mahomedani spre sud, tot mai spre sud. Tocmai acest amalgam de suferinţă şi de rezistenţă dă spaniolilor de azi (ca şi românilor) o bună parte din specificul lor – care deseori te poate enerva, te face să meditezi contemplativ la orgoliul anglo-saxon sau la eficienţa germanică, dar, una peste alta, face viaţa mai uşor (şi deseori mai frumos) de trăit. Personal, am o cu atît mai mare admiraţie pentru spanioli constînd cu cîtă rigoare respectă ei instituţia sfîntă a siestei: de pe la ora două a amiezei şi pînă pe la patru-cinci, rar de mai găseşti pe cineva la locul său de muncă; seara, ai mai puţine şanse să-i prinzi pe-acasă şi mai multe să-i vezi prin vreun restaurant – de fapt, prin mai multe, pentru că obiceiul este să treci într-o seară prin două-trei-patru bistrouri, să bei cîte o gură de vin şi să ciuguleşti nişte tapas, la palavre cu amicii sau familia. Hai s-o recunoaştem: acesta nu-i chiar Iadul pe Pămînt! Probabil că, dacă, prin accident, spaniolii (ca şi românii) ar munci măcar pe trei sferturi la fel de pasionat ca germanii, atunci doamna Merkel ar veni la Madrid şi la Bucureşti după bani, şi nu invers.

Comunitatea în care – cum spuneam – ajunsei în acest început de decembrie, Castilla-La Mancha adică, încă mai suferă moralmente după un eveniment ce a avut loc acum vreo 450 de ani: în anul 1561 oraşul Toledo (de vizitat, dacă-mi permiteţi o recomandare) a pierdut cursa într-a deveni capitala Spaniei, în favoarea Madridului. Suferă ei ce suferă, mai iau un vin, mai iau nişte tapas, după care îşi aduc aminte şi de alte cumpene prin care au trecut: invazia lui Napoleon nu i-a ocolit, după cum nu i-a ocolit nici Războiul Civil spaniol, în secolul ultim. Religia catolică i-a disciplinat ceva mai bine pe spanioli (decît ortodoxia pe noi), după cum – în ultimul secol – monarhia a jucat acolo un rol benefic, unificator (cu limitele de rigoare) şi pacificator (mai cu seamă după 1975). Provincia despre care vorbesc nu are mari ambiţii industriale; dar nu pare a regreta foarte mult, din moment ce de-o parte şi de alta a drumului naţional pe care am mers am văzut frumoase livezi de măslini (iar uleiul aferent, spun ei, e printre cele mai bune din Europa), recent s-au împlinit vreo 400 de ani de la publicarea operei lor de suflet (Don Quijote a lui Cervantes), iar pielăria şi fierăria de Toledo au intrat deja în legendă – probabil cu aceeaşi plăcere cu care am intrat şi eu în micul magazin, de pe o stradă liniştită din Ciudad Real, în care un amabil comerciant localnic (soţ al unei inimoase spanioloaice care dirijează o asociaţie de prietenie ibero-română) ne-a servit cu cîteva soiuri de brînzeturi care de care mai învelite în mirodenii, cu nişte felii de jamon de pe pulpa unor porcişori care bănui că mîncaseră multă ghindă la viaţa lor şi cu nişte vinuri roşii care, cu tot frigul de-afară, mi-au mai reaprins bătăile inimii.

Inima, ca inima, dar mintea tot mi-a rămas trează – fie şi pentru faptul că a doua zi urma să ţin o conferinţă, la universitatea din Ciudad Real, despre România. Iar despre România, cum se ştie, trebuie să fii treaz pentru a vorbi – dureros de treaz, uneori.

(va urma)

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.