Puţină gramatică

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
Brâncuşi şi păsările de pradă cu tricolor jpeg

Din păcate, nimeni nu-şi mai aminteşte astăzi sau pare să nu-şi mai amintească de Alexandru Graur şi de extraordinarul lui demers de popularizare a normelor de vorbire şi de scriere ale limbii române. (Puţină gramatică e titlul unei cărţi a lui; dacă nu aţi citit-o, v-o recomand.) Graur avea o excelentă emisiune la radio care i-a învăţat pe mulţi să vorbească o limbă română corectă. Iar cărţile lui erau scrise într-un stil accesibil şi cu talent scriitoricesc, astfel încît le citeai cu plăcere.

Că lumea l-a uitat pe Alexandru Graur o dovedeşte şi invazia de greşeli şi de siluiri ale limbii române de care avem parte cam peste tot şi mai ales în spaţiul public, cel care oferă modelele. Acesta este motivul pentru care, de fiecare dată cînd Consiliul Naţional al Audiovizualului dă publicităţii rezultatele monitorizării realizate de Institutul de Lingvistică, mă încăpăţînez să scriu despre greşelile de limbă care se află astăzi la putere. Cu riscul de a fi pisălog şi didactic.

Aşa cum am spus-o şi altă dată, feriţi-vă de perfidul „şi“ din „ca şi“! Perfid, pentru că vă lasă impresia că vă scapă de o cacofonie („pe cine pregătiţi ca şi contracandidat“ – Realitatea TV; „ca şi concluzie“ – Antena 3; „sunteţi, ca şi companie, dispusă să plătiţi mai mult“ – PRO TV). În realitate, „ca şi“-ul nu rezolvă nimic, ba se constituie într-o cacofonie încă şi mai mare. În plus, are tendinţa să se extindă cu repeziciune, ca un ţesut canceros, şi către zonele sănătoase, unde nici măcar nu e vorba de vreo cacofonie: „cum este domnul Sima ca şi om?“ (Realitatea TV); „este interesantă ca şi argumentare“ (TVR 2); „Ca şi broker, cum era?“ (Digi 24). Din numărul mare de astfel de cazuri în care apare „şi“ parazitar, înregistrate de monitorizarea făcută de Institutul de Lingvistică, rezultă clar că acesta este unul dintre cele mai serioase pericole care ameninţă astăzi sănătatea limbii române.

O altă listă foarte mare, în această monitorizare, este cea cu pleonasme. „A rămîne“ înseamnă şi „a continua, a se menţine“, deci e un pleonasm să zici „vremea rămîne frumoasă în continuare“ (TVR 1). Tot aşa, nu e corect să spui „ancheta se desfăşoară în continuare“ (B1). „Posibil“ le include pe „poate“ sau pe „a putea“, deci nu trebuie spus niciodată „poate fi oricînd o posibilă ţintă“ (România TV) sau „toate întrebările posibile pe care le puteţi pune“ (OTV). „Drastic“ îl presupune pe „foarte“ („foarte aspru“, „foarte energic“), deci e incorectă formularea „măsuri de securitate foarte drastice“ (România TV). La fel, „teroare“ conţine ideea de „frică“ şi, oricît ai vrea să dramatizezi, nu e bine să le combini pe cele două: „vorbea domnul Sima şi despre teroarea fricii care l-a împins să plece din ţară“ (Realitatea TV). Inovaţia este nouă prin definiţie, aşa că trebuie să te fereşti de „noi inovaţii“ (Realitatea TV). „Propriu“ înseamnă „care aparţine în mod exclusiv cuiva“, deci nu e în regulă să zici „propriii noştri copii“ (Antena 1). „A survola“ este „a zbura deasupra“, aşadar e preferabil să te fereşti să spui „avionul care a survolat mult timp deasupra capitalei Ungariei“ (Antena 1). Acestea sînt doar cîteva exemple de pleonasme culese de cercetătorii Institutului de Lingvistică, de la televiziuni.

Altfel, în raportul respectiv sînt nenumărate alte abateri de limbă cu care din păcate ne-am obişnuit deja: „care“ în acuzativ fără prepoziţia „pe“; utilizarea greşită a lui „pe“ în locul altor prepoziţii („aprecierile pe justiţie“); „exemplu“, pronunţat „ecsemplu“, şi nu „egzemplu“; accentuări aberante, de tipul „butelie“ sau „prevederile“; formele verbale „vroia“, „să aibe“ sau „va apare“; dezacordurile dintre subiect şi predicat, ale adjectivelor, ale mărcii de genitiv „al“ sau ale numeralelor („doisprezece luni“); folosirea lui „a debuta“ în loc de „a începe“ sau a lui „a servi“ în loc de „a mînca“ şi multe, multe altele.
Săraca limba română!

DilemaVeche (2) jpg
Estée Lauder, femeia care a învins Parisul cu o rețetă simplă și un plan genial
La începutul secolului trecut, Parisul deținea monopolul asupra rafinamentului, al parfumurilor și al destinelor strălucitoare, dar o tânără dintr-o familie de imigranți avea să schimbe regulile jocului.
e1112a509cc7882cc7e6eb8f7a53f22aaa jpg
Lucruri pe care trebuie să le știi despre hepatita C
Sănătatea ficatului contează pentru fiecare dintre noi, iar hepatita C face parte dintre afecțiunile des întâlnite, mai ales pentru adulți. Mulți nu știu că infecția poate trece neobservată mult timp, însă diagnosticarea precoce permite un control mai bun al bolii.
1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.

Parteneri

Trei persoane, printre care un copil de 9 ani, rănite pe o trecere de pietoni din Bragadiru FOTO Facebook
O familie cu un copil, spulberată pe o trecere de pietoni din Bragadiru
Doi adulți și un copil de 9 ani au fost răniți, duminică dimineață, după ce au fost loviți de un autoturism în timp ce traversau regulamentar o trecere de pietoni din orașul Bragadiru, județul Ilfov. Mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 66 de ani.
Nicușor Dan și Emmanuel Macron FOTO Profimedia
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Expertul în securitate Gabriel Done atrage atenția că România pare că nu-și definește singură agenda externă, ci o adoptă după ce o validează Parisul. În aceste condiții, spune el, nu este surprinzător că în relația cu SUA a primit mesajul implicit: „să vă apere francezii”.
Donald Trump s-a întâlnit cu liderii europeni la Casa Albă (© x.com / The White House)
Care ar fi, de fapt, strategia lui Trump privind UE: de ce sunt vizate Italia, Austria, Polonia și Ungaria
Administrația Trump intenționează să îndepărteze patru țări de Uniunea Europeană, conform unei versiuni scurse publicului a Strategiei Naționale de Securitate a SUA. Documentul vorbește despre consolidarea relațiilor cu state aliniate și sprijinirea liderilor pro-tradiție europeană.
ride-sharing-uber-bolt
12.000 de mașini folosite la ride-sharing, suspendate de la funcționare de ANAF
Peste 12.000 de mașini folosite la ride-sharing au fost suspendate de la funcționare de către ANAF, în urma verificărilor efectuate în perioada septembrie - noiembrie 2025, fiind totodată aplicate amenzi de peste 82 milioane de lei.
Carnati Foto Freepik com jpg
Cum trebuie să afumi corect cârnații de Crăciun. Tipul de lemn folosit va modifica complet gustul de la final
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne apropiem cu pași repezi de Crăciun. Iar cu această ocazie, românii din întreaga țară vor savura preparate tradiționale delicioase, cum ar fi sarmalele și salata de boeuf.
Impozit locuință - taxe casa FOTO Shutterstock
În ce oraș din țară se împrumută românii cel mai mult la bancă pentru o locuință. Locul 2 în top a uimit pe toată lumea
Românii sunt nevoiți să apeleze la împrumuturi consistente pentru a putea deveni proprietari, pe fondul prețurilor ridicate din piața rezidențială. Sumele contractate de la bănci ajung frecvent la zeci de mii de euro, iar rambursarea se întinde pe perioade lungi, cu rate lunare de câteva sute de eur
banner dan negru png
Prima reclamă a lui Dan Negru, după 30 de ani de televiziune: „E un brand de acum 500 de ani!” Ce sumă amețitoare i s-a propus ca să promoveze jocurile de noroc
Prima reclamă a lui Dan Negru, după 30 de ani de televiziune: „E un brand de acum 500 de ani!”. Câți bani a refuzat ca să promoveze jocurile de noroc?
A patra seara de proteste pentru Justiție in București FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Soțul consilierei lui Ilie Bolojan a semnat petiția pentru justiție. Alin Bodnar acuză încălcarea independenței judecătorilor
Judecătorul Alin Bodnar de la Tribunalul București și secretarul general al Forumului Judecătorilor din România este printre cei 800 de magistrați care au semnat lista de susținere a celor din reportajul Recorder. Căsătorit cu consiliera lui Bolojan, Bodnar îl implică indirect și pe premier.
Michael Anton jpg
Cine a stat în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?
O nouă strategie de securitate națională a Statelor Unite, publicată săptămâna trecută, a provocat neliniște în capitalele europene.