TÎLC SHOW

Pagina 58
Alte confuzii jpeg
O cină în familie
Se povesteşte, în blocul unde locuiesc, că domnul Nicoară Marmalache, un locatar veteran de la scara B, a fost foarte bucuros de Paşti, cînd fiul lui, Bogdănel, a revenit acasă din Anglia, pentru o scurtă vacanţă, după ani îndelungaţi de absenţă.
Cioace jpeg
Încuscrire şi cumetrie
Denumirile relaţiilor de familie nu sînt totdeauna uşor de utilizat; unii termeni sînt chiar rari în uz, vorbitorii încurcîndu-se în ei şi evitîndu-i. Nu e rară situaţia în care cineva îşi pierde şirul şi răbdarea încercînd să explice în ce fel de relaţie e cu vreo rubedenie mai îndepărtată.
Din amintirile unui cobai jpeg
Bacu’, lua-l-ar dracu’!
Iar a început! Ziarele duduie, părinţii-s nervoşi, copiii – cu inima cît un purice. În rest, lumea îşi vede de treabă: iar a început, dar de terminat nu se termină niciodată. Reîncepe la anul din nou. Anul ăsta – aflăm de la ştiri – nu s-au înscris la bac cam un sfert dintre proaspeţii absolvenţi de liceu. Poate au vrut să se mai gîndească.
Reacţii omeneşti jpeg
Mossad
În mintea multora, numele serviciului secret israelian e asociat cu tot felul de teorii ale conspiraţiei mondiale, cu asasinate şi operaţiuni ca-n filmele cu James Bond. Într-o carte scrisă de Michael Bar-Zohar şi Nissim Mishal sînt descrise o serie de operaţiuni importante ale acestui serviciu...
Alte confuzii jpeg
Mic dejun la Casa Balmuş
Casa Balmuş – pentru cine nu ştie – este o cochetă vilă interbelică, situată în partea cea mai selectă (aristocratică) a Dealului Copou din Iaşi. Imobilul reprezintă, de mult timp, locul de găzduire a oaspeţilor academici de seamă, care-şi vizitează periodic confraţii din învăţămîntul superior moldav.
Cioace jpeg
Identităţi regionale
Stereotipurile locale, imaginea defavorabilă a celuilalt – din altă regiune a ţării – au existat în permanenţă, subteran, şi sînt acum extrem de vizibile în Internet, un spaţiu favorabil afirmării identităţilor de grup şi stigmatizării anonime a altor comunităţi (în forumuri, comentarii pe site-urile ziarelor şi ale posturilor de televiziune).
Din amintirile unui cobai jpeg
Calitate, frate!
Preocuparea pentru calitate a apărut relativ tîrziu, la vreun deceniu şi mai bine după căderea comunismului. După răsturnarea regimului lui Ceauşescu, au răbufnit o serie de probleme mult mai stringente şi mai contondente, faţă de care grija pentru calitate rămînea pe post de tichie de mărgăritar.
Reacţii omeneşti jpeg
Tembelism constructiv
Am auzit că s-a deschis o jumătate din podul de la Văcăreşti. Cum adică o jumătate de pod? N-am dat prea mare atenţie ştirii. Dar în urmă cu cîteva zile am trecut pe acolo şi am observat că maşinile care veneau dinspre Berceni treceau pe proaspăt inauguratul pod iar cele care mergeau invers treceau cumva pe sub el.
Alte confuzii jpeg
Conversaţie la Fred’s Bar
La cîrciuma Fred’s Bar din Pîţîligeni-Neamţ, Pîrîuţ Chişcăbabă, Nănase Moroi, Marinel Belibou şi Dionis Fantasmache beau ţuica obişnuită, de luni dimineaţa, şi păreau cam cătrăniţi. Era lunea de după alegerile europarlamentare şi spiritele se încinseseră încă de la prima oră. Nici unul dintre ei nu reuşise să voteze cu o zi înainte.
Farmecul discret al Iașilor jpeg
Pelicam
Este a treia ediţie a Festivalului de Film Documentar despre mediu şi oameni, Pelicam, de la Tulcea. Şi Tulcea, şi festivalul arată mult mai promiţător. Excelent organizat, festivalul a devenit un eveniment, dincolo de selecţia de filme, care a început să aducă localnicii în sălile de proiecţie şi să-i scoată pe invitaţii străini în Delta înconjurătoare.
Cioace jpeg
Get-beget, get-buget
Informaţii despre originea adjectivului invariabil get-beget se găsesc în toate dicţionarele noastre. Originea turcească a cuvîntului e cît se poate de clară, astfel încît cei care ar tresări la ideea vreunui ecou daco-get trebuie să se resemneze în faţa unei simple coincidenţe de formă.
Din amintirile unui cobai jpeg
Universitatea puternică
La sfîrşitul săptămînii trecute, a avut loc întrunirea bianuală a Consorţiului „Universitaria“: Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.
„Jurnalistul e un predicator la colţul străzii“ – dialog cu Vlad MIXICH jpeg
„Jurnalistul e un predicator la colţul străzii“ – dialog cu Vlad MIXICH
Despre jurnalism se spune că e în criză, iar unul dintre motivele invocate este dezvoltarea Internetului, care a „mutat“ ziarele în mediul online. De ani buni, Vlad Mixich practică mai ales jurnalismul online. Aşa încît l-am invitat la o discuţie despre ce se întîmplă cu presa.
Reacţii omeneşti jpeg
Filme bune cu maşini proaste
Ne aducem încă bine aminte cum prin anii ’90 erau deja multe maşini străine, dar majoritatea la mîna a doua sau a treia – nişte hîrburi. Maşina cu capota ridicată, de pe marginea drumului, era o imagine cît se poate de obişnuită (astăzi e mult mai rară).
Alte confuzii jpeg
Poetica drobului de sare
Am trăit zilele trecute o situaţie demnă de cel mai autentic suprarealism. Ea mi s-a părut revelatoare, cu atît mai mult cu cît abia publicasem aici articolul „Scuza formelor fără fond“, unde mă ocupam de anumite ipostaze al prostraţiei româneşti.
Cioace jpeg
Déjà-vu
Se aude tot mai des, în limbajul dezinvolt al unor prezentatori de ştiri, pronunţarea dejavú, cu accent în silaba finală pe cel mai clar şi mai românesc u cu putinţă. Rostirea în cauză e o nouă dovadă a rapidei noastre desprinderi de francofonie; mai direct spus, a pierderii minimelor cunoştinţe de limbă franceză...
Din amintirile unui cobai jpeg
Sexul şi educaţia
„Sistemul“ nu e compus din „actori“ care interacţionează individual – profesori, elevi, studenţi, părinţi etc. –, ci din instituţii. Ele sînt responsabile pentru definirea „rolurilor“, cît şi a regulilor şi a practicilor de interacţiune, iar această limpezire poate fi ori impusă din exterior, ori generată intern.
Un sport la Răsărit jpeg
Scăpăm de fotbal?
"Să nu ne pierdem cu firea! Chestia asta cu scăpatul de fotbal e ca în politică: îi dăm jos pe unii ca să punem în loc... ce? Dar, ca şi în politică, nu vom scăpa uşor. O dată că Steaua nu se destramă. S-ar putea să-i meargă mai rău o vreme, dar e încă o bună vacă de muls, pentru a fi trimisă la abator."
„Fără ONG uri, statul ar duce o şi mai rău“ – dialog cu Ionuţ SIBIAN png
„Fără ONG-uri, statul ar duce-o şi mai rău“ – dialog cu Ionuţ SIBIAN
"Avem un fond numit Fondul de Inovare Civică. Ne-am gîndit să venim cu un fond care să finanţeze proiecte mici şi organizaţii mici. Ni s-au alăturat două companii, Raiffeisen Bank şi Petrom, şi CEE Trust. Am strîns peste un milion şi jumătate de dolari şi am finanţat peste 150 de proiecte mici."
Reacţii omeneşti jpeg
Brifcor şi alte răsfăţuri
După teribilul şi omniprezentul Cico (cică iar se fabrică), căruia copiii din anii ’70-’80 îi mai ziceau şi citropiş, şi după mai rara şi cumplita Quik Cola (pentru cine nu mai ştie – un fel de imitaţie de Coca-Cola), regimul comunist din România, puţin înainte să dispară, a produs o băutură răcoritoare nouă: Brifcor.
Alte confuzii jpeg
Scuza formelor fără fond
Într-un articol din 1934, intitulat „Despre mîinile murdare“ şi apărut la rubrica sa de fiziologii moderne din Adevărul literar şi artistic, G. Călinescu (Aristarc) făcea următoarea descriere naturalistă, pe care o voi cita pe larg: „Despre impuritatea membrelor superioare la poporul român s-ar putea spune multe.
„Cu bule“ jpeg
Alegeri electorale
Putem considera sintagma alegeri electorale ca aparţinînd categoriei intolerabile, meritînd pe deplin să fie criticată sau ironizată. Dacă ar fi foarte rară, am putea bănui că e un simplu rezultat al neatenţiei, o contaminare accidentală – de exemplu, între alegeri (locale, parlamentare, prezidenţiale) şi (campanii, competiţii, rezultate) electorale.
Din amintirile unui cobai jpeg
Piaţa sau viaţa
Cînd eram decan la Literele bucureştene, am făcut o campanie de promovare a facultăţii, publicînd, în reviste congenere – România literară, Observator cultural, Dilema veche  ş.a. – o serie de testimoniale ale unor absolvenţi care îşi făcuseră o carieră de invidiat.
Ce a făcut şi ce n a făcut Sorin Oprescu jpeg
Coadă la limba engleză
N-am mai văzut de multă vreme o coadă aşa de mare ca aceea din curtea Liceului „Iulia Hasdeu“, pentru înscrierea elevilor la testarea de limba engleză, premergătoare evaluării naţionale (adică a capacităţii, cum se numea pînă nu de mult, sau, ca să fie şi mai clar, a examenului de admitere la liceu).
Iconofobie jpeg
Cenuşăreasa domeniilor
Literatura ascunde, prin urmare, într-un fel straniu, o disponibilitate de a se substitui existenţei, vieţii în ansamblul său. Ea pare să izvorască, în ultimă instanţă, din ascunzişurile clar-obscure ale lumii înseşi, surprinse în dinamică istorică.
Politie şi ipolipsis jpeg
Prin Oltenia europeană
Am votat spre seară, într-un sat din Oltenia profundă. Satul s-a mobilizat destul de greu şi n-a ieşit din case decît la lăsarea serii, cînd, îmbrăcat de sărbătoare, s-a dus să vadă ce mai e pe la Primărie. De altminteri, nimic nu-i prea îndemna la vot.
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg
Medici care nu iau şpagă
Aici, la noi, atunci cînd descoperim gunoiul pe care noi înşine l-am băgat sub preş, se porneşte un tăvălug vindicativ generalizat. Arătînd cu degetul categorii întregi, trăim, pentru scurtă vreme, cu senzaţia că ne-am răcorit.
„Cu bule“ jpeg
Șpriț și Spritz
Informaţiile din Internet confirmă ceea ce indică şi dicţionarele noastre în legătură cu românescul şpriţ: etimonul său este germanul Spritzer. Primele atestări înregistrate de dicţionare sînt din jurul lui 1900; se presupune deci că a venit odată cu chelnerii şi restaurantele de tip austriac.
Din amintirile unui cobai jpeg
Performați! Performați!! Performați!!!
Vorba preferată a dreptei în educaţie este May the best one win! Uneori, îţi vine să te întrebi cine e, la urma urmei, „cel mai bun“, deşi răspunsul e la îndemînă: cel care cîştigă. Iar cuvîntul care exprimă adevărul e, din aceeaşi perspectivă – „performanţă“.
Portretul programatorului    feminin la tinerețe jpeg
Portretul programatorului... feminin la tinerețe
Intri într-un fel de loft împărţit în alveole atipice, asimetrice. Vreo cîteva spinări aplecate peste tastatura calculatoarelor şi un du-te-vino decomplexat, de cămin studenţesc: e atmosfera zilnică de la Simplon.co, o „fabrică solidară“ de programatori informaticieni, care a fost în toate paginile presei franceze.
Ce a făcut şi ce n a făcut Sorin Oprescu jpeg
Puia și Orbuleț
Dacă stau astăzi să mă gîndesc, mi se pare tot mai mult că cei doi erau un fel de Stan şi Bran ai afacerilor româneşti. Şi cîte personaje de acest gen n-au intrat în afaceri după Revoluţie... Nu că în zilele noastre n-ar exista destule asemenea figuri, dar parcă apele s-au mai selectat un pic
Iconofobie jpeg
Încrederea publică
Conotaţiile unui film american destul de recent – Flight/Zborul (2012) – în regia lui Robert Zemeckis, cu Denzel Washington în rolul principal, m-au pus serios pe gînduri.
Politie şi ipolipsis jpeg
Mămăligă vs pîine
Popor de mămăligari, românii nu au o cultură a pîinii, şi n-au avut-o niciodată. Sau asta cred eu, mai întîi de toate ca istoric prins în cercetarea arhivelor de prin 1700 pînă tîrziu spre sfîrşit de secol XIX, şi mai apoi ca simplu gurmand, căutător de pîine bună prin tîrgurile patriei şi pe cărările Europei.
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg
Oameni cu credință în Dumnezeu
Acum cîţiva ani, undeva, prin sudul insulei Creta, am cunoscut un preot ortox român. Plecase din ţară, aşa cum pleacă orice om obişnuit, la muncă, în căutarea unei vieţi mai bune. Părintele era o persoană extrem de deschisă, dornic să povestească de toate, bucuros că se întîlnea cu un compatriot
Căpşune jpeg
Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900
Terfeloaga asta am găsit-o la 15 lei, online. O ştiam de la bibliotecă, dar acum, într-o dambla, o fantezie, mi-am spus să o iau. Era 15 lei. Are peste o mie de articole cu vieţi zbuciumate, de artişti. Vreau să număr scriitori, de-o statistică.
Cioace jpeg
Călătorie sprîncenată
Urarea Călătorie sprîncenată! face parte din largul inventar de formule şi cuvinte ironice dezvoltate de comunicarea populară şi familiară. Marica Pietreanu o trece în categoria „nonsaluturilor“, admiţînd totuşi că, spre deosebire de alte formule mai agresive, poate fi şi un salut pur şi simplu glumeţ.
Din amintirile unui cobai jpeg
Cu paie, cu fîn
Vorbeam săptămîna trecută despre avatarurile reformelor în învăţămînt, induse, în ultimă instanţă, de succesiunea ciclurilor de guvernare. Am fost chiar unul dintre naivii care s-au bucurat, plini de speranţă, la semnarea celebrului „Pact pentru educaţie“. Care n-a avut, pînă la urmă, nici un rezultat.
Cum ne locuim oraşele – dialog cu Bogdan IANCU jpeg
Cum ne locuim oraşele – dialog cu Bogdan IANCU
Bogdan Iancu face cercetări de antropologie urbană şi rurală. Va publica în curînd (împreună cu studenţii masteranzi) un volum care explică de ce meseria de bodyguard (sau agent de pază, ori cum vreţi) este aşa de bine reprezentată în Bucureşti (68.000 de angajaţi).
Reacţii omeneşti jpeg
Audiţia
Şcoala de muzică era de curînd redată în folosinţă, după o renovare care a durat vreo şapte ani, timp în care elevii au făcut cursuri prin tot felul de alte locuri nu foarte proprii. Puţini mai crezuseră, după aşa o aventură, că vechea clădire, prin care începuseră să crească buruienile, va reveni vreodată la menirea sa de bază.
Alte confuzii jpeg
Identitate şi putere
S-au făcut, în critica românească, de mai multe ori, apropieri între drama lui B.P. Hasdeu – Răzvan şi Vidra, şi „tragedia scoţiană“ a lui Shakespeare – Macbeth. Motivul este evident: similaritatea existentă între protagoniste, femei cu impuls obsesional pentru putere.
Cioace jpeg
Fluturi în stomac
Expresia (a avea sau a simţi) fluturaşi în stomac, calchiată după engleză, s-a răspîndit cu o mare rapiditate în româna contemporană. Cu totul necunoscută cu cîteva decenii în urmă, expresia a ajuns azi un clişeu pe care probabil că mulţi vorbitori îl consideră ca perfect natural şi ca aparţinînd de drept limbii române.
Din amintirile unui cobai jpeg
...Şi (puţină) politică
Majoritatea participanţilor, lipsiţi totuşi de o cunoaştere internaţională detaliată a situaţiei – mă număram printre aceştia –, veniseră la colocviu cu convingerea că „reforma reformei“ se petrecuse doar la ei, din motive pur subiective, puse de regulă în seama unui personaj politic sau a altuia.
Un sport la Răsărit jpeg
A înnebunit Madridul?
"Au înnebunit cei care aşteptau o finală Real – Barcelona. Dumnezeule, cum o mai aşteptau! Doi ani la rînd, cele două au ajuns în semifinalele Champions League şi promoterii aveau deja pregătit scris cu foc pe cer. Coroana contra republicanilor."
Doctorul, pacientul, încrederea şi dimensiunea umană – dialog cu dr  Alexandru CORNEA jpeg
Doctorul, pacientul, încrederea şi dimensiunea umană – dialog cu dr. Alexandru CORNEA
Dr. Alexandru Cornea este medic primar, specializat în chirurgie cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“, şi asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“. A vrut să devină chirurg de cînd a început facultatea. Aşa că de acolo am pornit discuţia.
Reacţii omeneşti jpeg
Urbanizarea bicicletei
Ca unul care am fost destul de inconştient să merg prin Bucureşti şi cu maşina, dar şi cu bicicleta, pot să observ că aşa cum sînt unii şoferii care le fac viaţa grea bicicliştilor şi pietonilor, sînt şi unii biciclişti care îi supun adesea la mari încercări pe pietoni şi chiar pe automobilişti.
Alte confuzii jpeg
Morbiditate politicoasă
Colegul meu, Martinel Pletuţ, universitar filolog cu mare putere de cuprindere intelectuală, s-a născut – după cum mi-a mărturisit el însuşi recent – cu o virtute care, practicată excesiv şi aproape compulsiv, în viaţa de zi cu zi, s-a transformat în viciu. O calitate, cu alte cuvinte, devenită, prin suprasolicitare, un veritabil defect.
„Cu bule“ jpeg
Vlaşca şi Teleormanul
Nu a dispărut cu totul din uz o veche expresie cu origine neclară, dar cu sens surprinzător de actual: Vlaşca şi Teleormanul. Formula colocvială şi glumeaţă era introdusă în limba mai veche prin adverbele folosite prepoziţional bez sau başca şi indica aluziv „foloasele necuvenite“, veniturile de sursă ilegală, mai ales mita.
Din amintirile unui cobai jpeg
„Mă duc la presă!“
Pe vremuri, acum vreo zece ani, cînd admiterea la facultate era încă prilej de multă încrîncenare, mă conversam adesea, ca decan, cu părinţi supăraţi foc pentru absenţa copilului lor din lista celor clasaţi pe locuri bugetare. Cînd argumentele erau epuizate, se trecea, nu o dată, în alt registru.
„Sîntem nişte oameni destul de hăituiţi în branşa asta“ – interviu jpeg
„Sîntem nişte oameni destul de hăituiţi în branşa asta“ – interviu
Editura Polirom împlineşte 20 de ani. Un bun prilej pentru a discuta despre piaţa de carte şi problemele ei cu scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial şi coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom“. S-a întors recent de la Tîrgul de carte de la Londra, unde, printre lansări şi evenimente, a revenit în discuţie „conflictul“ între cartea tipărită şi cea electronică.
Sergiu Celibidache urmărit de Securitate jpeg
Sergiu Celibidache urmărit de Securitate
Celebrul dirijor român, ale cărui înregistrări le difuzăm săptămînile acestea pe CD-uri alături de Dilema veche nu putea scăpa de braţul lung al Securităţii. Deşi a plecat din ţară înainte de instaurarea comunismului, deci nu putea fi încadrat la categoria „fugarilor“, agenţii regimului comunist l-au avut mereu în atenţie.