Calitate, frate!

Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Ce cuvînt frumos, ce cuvînt irezistibil!

Nu-ţi poţi, de pildă, imagina pe cineva cerînd într-un magazin de textile: „Ştiţi, aş dori un jerseu de culoare mai spălăcită, mai răscroit pe la încheieturi, dacă se poate, să se scămoşeze după cel mult două-trei purtări şi să i se lungească un pic mînecile şi să se decoloreze cît de cît la primul spălat, mă rog, nu reuşesc să mă exprim exact, dar aş dori un jerseu care în nici un caz să nu fie de calitate. Mă scoate din minţi cuvîntul ăsta!“

Tot aşa stau lucrurile şi cu educaţia. Într-un glas, ne dorim cu toţii „un învăţămînt de calitate“. Întrebarea este: cînd rostim formula magică, ne şi gîndim cu toţii cam la acelaşi lucru? Sau e mai degrabă ca-n bancurile cu peştişorul de aur?

Preocuparea pentru calitate a apărut relativ tîrziu, cam la vreun deceniu şi mai bine după căderea comunismului, în sistemul de învăţămînt românesc. După răsturnarea regimului lui Ceauşescu, au răbufnit o serie de probleme mult mai stringente şi mai contondente, faţă de care grija pentru calitate rămînea pe post de tichie de mărgăritar: ce facem cu părinţii intraţi în greva foamei pentru că nu şi-au văzut copiii intraţi pe undeva pe la vreo facultate? Ce facem cu copiii care au intrat în greva spontană a abandonului şcolar? Ce facem cu profesorii care se războiau feroce între ei, pe căprării: titulari, transferaţi, detaşaţi, suplinitori sau pur şi simplu aspiranţi la o catedră? Ce facem cu cadrele didactice universitare, care-şi disputau şi ele, tot pe căprării, de la asistent pînă la profesor, mărimea normei didactice – adică surplusul de timp liber, că despre altceva nu putea fi vorba?

Mi-aduc şi azi aminte, cu nostalgie colorată de o tot mai vie briză de umor, de acele vremuri aurorale, în care era posibil totul şi nimic. Studenţii aveau zilnic o oră a lor în prime time pe un post de televiziune nou-înfiinţat, cu o emisiune care se chema – cum altfel? – Gaudeamus şi care debuta – tot atît de puţin surprinzător – cu Pink Floyd: „We don’t need no education, We don’t need no thought control… Teachers, leave them kids alone!“ Şi cereau „eliminarea repartiţiei, formă de iobăgizare a tineretului român“ (citez din memorie, cu convingerea, totuşi, că e exact), clamau trecerea detestatului modul psiho-pedagogic care consfinţea statutul universităţilor de fabrici de profesori din obligatoriu în facultativ sau deplîngeau soarta ingrată a colegilor lor de la „privatele“ răsărite ca ciupercile după ploaie, dar nici acceptate şi nici refuzate de autorităţi. În cîţiva ani, aveau să afle că ar fi fost mai convenabil, poate, să ceară desfiinţarea repartiţiei „obligatorii“ – o diferenţă de un singur cuvînt, atît – pentru că e în principiu mai bine să ţi se ofere un post pe care să-l poţi refuza decît să fii liber să nu accepţi nici un post disponibil; că să ai în sertar un atestat care să-ţi dea dreptul la o slujbă în învăţămînt nu strică; sau că ai lor colegi derutaţi şi umiliţi de la particulare vor căuta şi ei cîte un job cu studii superioare pe piaţa muncii, după ce-şi vor termina, tîrîş-grăpiş, facultatea.

Ani de zile, cifrele de şcolarizare au fost la latitudinea consiliilor facultăţilor, dat fiind că Ministerul plătea „pe post“, nu „pe student“, ca în zilele noastre. Şi, iarăşi bizar, universităţile de stat, neprimitoare de taxe la vremea respectivă, au răspuns, christic, „lăsaţi tinerii să vină la mine“. La Litere, prima reacţie de stopare a valului entuziast a venit tot din partea studenţilor din consiliu. „De ce avem nevoie de atîţia studenţi în facultate?“ ne-au întrebat ei. Pe moment, mi s-a părut iritant punctul lor de vedere, venind din partea celor care se văzuseră deja cu sacii în căruţă, deşi înţelegeam, şi eu, acest lucru simplu: că preţul dezvoltării cantitative se plăteşte, inevitabil, în contul calităţii. N-ai cum să scoţi Porsche pe bandă rulantă pentru toată suflarea.

Dar să lăsăm istoria, cu farmecele ei, să-şi vadă de treabă. Acum avem o ofertă de locuri la universitate care depăşeşte, per total, numărul reuşiţilor la bac. Acum avem un procent de studenţime, raportat la populaţia ţării, care ne aşază, măcar potenţial, în rîndul ţărilor „civilizate“ – un alt cuvînt savuros –, precum consumul de detergenţi sau de lactate pe cap de locuitor. Acum, certurile dintre diversele categorii de profesori, din preuniversitar, cît şi din universitar, au trecut din faza hard – cel dintîi ministru al Educaţiei de după ’89 nevoit să iasă prin curtea din spate a Ministerului, pentru că în faţă îl pîndeau reprezentanţii diverselor sindicate concurente – în faza soft, a conflictelor perpetuu mocnite pe treptele ierarhiei şi între generaţii. Acum abandonul şcolar nu mai e un fenomen eruptiv, ci unul endemic. Acum aproape toţi studenţii îşi iau şi modulul psiho-pedagogic, trecut cu mari emoţii în facultativ după ’90, că cine ştie... Acum avem şi ARACIS, şi ARACIP… şi calitatea e pe toate buzele. Acum ne putem trage un pic deoparte din vîltoarea vremii – oare? – şi să reflectăm.

Urmează, îmi pare rău s-o spun, partea de pedanterie. Vrem învăţămînt de calitate. Dar ştim ce-i aia?

Există multiple definiţii ale calităţii în educaţie. Şi nu prea seamănă una cu cealaltă. Spicuiesc dintre ele.

Dintr-un punct de vedere, calitatea se defineşte prin acţiunea formativă a actului educaţional. Este „valoarea adăugată“ pe care instrucţia o aduce în dezvoltarea personală a beneficiarilor. Se măsoară, ca atare, în diferenţa dintre input şi output, dintre cum a intrat şi cum a ieşit fiecare subiect într-un/dintr-un program de instruire.

Dintr-altă perspectivă, calitatea se exprimă, la nivel instituţional, prin relaţia dintre misiunea asumată şi realizări. În învăţămîntul public, cel puţin, reperul fundamental îl constituie idealul educaţional proiectat într-o serie de acte normative. Vrem, de pildă, o educaţie care să formeze minţi libere şi caractere independente, sau gîndire aplicată şi adaptabilitate situaţională? Ş.a.m.d. În acest caz, calitatea se măsoară în relaţie invers proporţională, prin distanţa dintre ideal şi realitate. Cu condiţia ca cel dintîi să fie cît de cît limpede, iar cea de-a doua – cît de cît măsurabilă.

Pentru un alt mod de abordare, calitatea e strîns ancorată în criteriul beneficiului social. Aici unitatea de măsură principală e angajabilitatea, pentru ciclurile finale, sau distribuţia pe treptele următoare – Cîţi la Sava? Cîţi la Neculce? – pentru ciclurile intermediare.

În sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, calitatea serviciilor oferite de diversele instituţii de învăţămînt poate fi privită şi dintr-un unghi specific oricăror activităţi de „prestare“. Se cheamă, în jargon corporatist, client satisfaction. Şi poate urca la cote alarmant de înalte atunci cînd, de pildă, majoritatea „clienţilor“ îşi doresc un raport preţ – beneficii de forma: bani puţini, efort mic, consum de timp aşijderea, diplomă sigură.

Calitate, frate!

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Tentativă de omor în trafic. Pietoni loviți intenționat cu mașina pe trotuar. Una dintre victime a fost ulterior înjunghiată
Doi bărbați au fost arestați preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce unul dintre ei a lovit în plin cu mașina doi pietoni care mergeau pe trotuar, iar cel de-al doilea s-a dat jos din autovehicul și a înjunghiat-o apoi pe una dintre victime
image
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Luna mai este aproape de final iar comercianții de pe litoralul românesc pun la punct ultimele detalii pentru noul sezon de vacanțe. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, multe afaceri deja și-au deschis porțile
image
Istoria romanțată a Hotelului Intercontinental, unde s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar" VIDEO
Simbol al Capitalei, Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar".

HIstoria.ro

image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.