Vlaşca şi Teleormanul

Nu a dispărut cu totul din uz o veche expresie cu origine neclară, dar cu sens surprinzător de actual, formată din numele (corespunzînd vechilor împărţiri administrative) a două judeţe alăturate din sudul ţării: Vlaşca şi Teleormanul. Formula colocvială şi glumeaţă era introdusă în limba mai veche prin adverbele folosite prepoziţional bez sau başca şi indica aluziv „foloasele necuvenite“, veniturile de sursă ilegală, mai ales mita. Expresia trebuie să fi fost la modă în registrul familiar şi în stilul publicistic din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi pe la începutul secolului XX, pentru că o găsim în revistele vremii, mai ales în cele umoristice, în pamflete: „adorator înfocat al necumulului bez Vlaşca şi Teleormanul“ (Ciulinul, nr. 86, 1885, p. 1); „Se creează în România încă zece posturi de miniştri, cari vor avea salariul obicinuit plus cîte trei gardişti la poartă, plus cîte un automobil gratis pentru ei şi rubedeniile şi amicii lor, plus Vlaşca şi Teleormanul“ (Furnica, nr. 126, 1907, p. 2); „În adevăr, de cînd e ministru, nu cred ca d. Arion să fi mîncat de cincizeci de ori acasă. Şi coşniţa merge! Leafa, bez Vlaşca şi Teleormanul, continuă!“ (Furnica, nr. 17, 1911, p. 2); „i se plăteşte lui o chirie enormă, sub formă de listă civilă, plus «Vlaşca şi Teleormanul»“ (Facla, 1912) etc. Cum se vede din exemplele de mai sus, sensul „în afară de, pe lîngă“, indicînd uneori excluderea, excepţia, iar în acest context adaosul, cumulul, era exprimat iniţial prin termenul de origine slavă bez, caracteristic documentelor juridice; în locul său s-a folosit şi başca, un turcism care avea avantajul rimei: başca Vlaşca! Cu timpul, formula s-a actualizat prin înlocuirea cuvintelor vechi şi populare cu modernul plus.

Expresia este atestată în volumul al VI-lea (din 1901) al Proverbelor româneşti culese de Iuliu Zanne; pe baza unor surse orale, se oferă un exemplu – „Are leafă bună bez Vlaşca şi Teleorman“ –, cu explicaţia „şi alte foloase pe deasupra“. E înregistrată în Dicţionarul Academiei (Dicţionarul limbii române, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, Literele A-B, 1913), la cuvîntul bez: „şi alte foloase (mai ales ilicite) pe deasupra“, şi e preluată apoi de alte dicţionare (Scriban, 1939).

Atestările recente, pe Internet, sînt destul de puţine, dar dovedesc că expresia şi-a păstrat o oarecare circulaţie, fie şi limitată şi însoţită de precizări („vorbă din bătrîni“, „de la bunica“, „o veche vorbă românească“). Nu am găsit în uz formula introdusă prin bez..., dar cea cu başca... e destul de bine reprezentată: „adică, sînt joburi unde, dacă nu curge, pică. Başca, Vlaşca şi Teleormanul“ (comentariu la un articol, hotnews.ro, 2.11.2012); „la salariile ei, cîte o avea de la Stat, başca Vlaşca şi Teleormanul, sigur că îi convine să strîngă nea Gheorghe cureaua“ (gorjeanul.ro, 15.09.2011); o descoperim chiar în discursul unui parlamentar, în stenogramele şedinţei Camerei Deputaţilor din 26.06.2002: „într-un final ajunge la un executor judecătoresc care îi ia 10%, başca Vlaşca şi Teleormanul, ca să facă evaziune fiscală“ (cdep.ro). Unii exagerează în privinţa circulaţiei formulei – „este arhicunoscuta zicală «plus Vlaşca si Teleormanul», adică «atenţiile» substanţiale oferite unor magistraţi pentru a scăpa indivizii certaţi cu legea“ (observatordebacau.ro), alţii îi atribuie o utilizare regională: „Era o vorbă prin Bucureşti atuncea cînd se făcea un aranjament oneros «au făcut Vlaşca şi Teleormanul»“ (comentariu, curentul.ro, 17.11.2013).

Cum se întîmplă adesea, expresia veche şi netransparentă ajunge să fie folosită cu un sens schimbat, fie prin agravare – „Vlaşca şi Teleormanul este principala lor grijă (o expresie veche, care înseamnă jaf deschis“ (comentariu, hotnews.ro, 26.01.2012), fie prin reinterpretare liberă: „nazuri şi ifose cît Vlaşca şi Teleormanul!“ (Rodica Ojog-Braşoveanu, Grasă şi proastă, 2011). Se pare că pentru unii vorbitori expresia glumeaţă a devenit o simplă formulă rimată a adaosului, potrivită în orice situaţie: „Am devenit ipohondri. Nu vreau să mă leg de postura adesea lipsită de demnitate, meschină, laşă, plîngăcioasă şi suspicioasă în care ne pune această ipohondrie; asta este doar «başca, Vlaşca şi Teleorman», cum spunea cîndva un bun prieten.“ (reteteleluiradu.ro)

Rămîne nelămurită originea expresiei. În Dicţionarul etimologic al lui Al. Ciorănescu e formulată, cu prudenţă, o posibilă explicaţie: „Pare a fi o aluzie la vechiul trafic ilegal cu cele două oraşe turceşti de la Dunăre.“ Mi se pare însă preferabilă soluţia sugerată de un pasaj din Constantin V. Obedeanu, Grecii în Ţara Românească, 1900: „Boierii dregători aveau lefuri grase fixe, cîteodată însă Domnul le mai dădea şi din veniturile indirecte, de pildă de la vămi, ocne şi din venitul unui întreg judeţ. Numele de Vlaşca şi Teleormanul ajunsese proverbial în documente.“ (p. 943) Ar trebui identificate acele documente în care se atribuiau avantaje suplimentare prin formula (oficială, la origine) bez Vlaşca şi Teleormanul.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).