Bacu’, lua-l-ar dracu’!

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Iar a început! Ziarele duduie, părinţii-s nervoşi, copiii – cu inima cît un purice. În rest, lumea îşi vede de treabă: iar a început, dar de terminat nu se termină niciodată. Reîncepe la anul din nou.

Anul ăsta – aflăm de la ştiri – nu s-au înscris la bac cam un sfert dintre proaspeţii absolvenţi de liceu. Poate au vrut să se mai gîndească. Poate au fost cuprinşi de sentimentul biblic al deşertăciunii. Ce rost are? Nu vom şti niciodată ce s-au gîndit miile de tineri intraţi în pragul maturităţii – cîndva, bacul se numea chiar „examen de maturitate“ – care au zis pas. Păcat. Am avea de învăţat de la ei. Măcar cum n-ar trebui să fie un sistem de învăţămînt în care să creadă şi cei cărora – spunem noi – le e destinat.

Acum vreo doi ani, mişcarea Occupy, inaugurată pe Wall Street, s-a telepurtat şi în România. Unde? În universitate. Studenţii au ocupat un amfiteatru şi l-au declarat spaţiu de dezbateri. Am fost şi eu să stau de vorbă cu ei, interesat să aflu ce-i preocupă. Printre solicitările lor figura, la loc de cinste, reintroducerea examenului scris la admiterea în facultate, în toate universităţile şi la toate specializările.

Bacul, însă, săracul, e înjurat de toată lumea. Şi e privit drept cel mai negru stigmat al educaţiei autohtone. Sau ca arhanghelul cu sabia de foc, sunînd din goarnă Apocalipsa. Sau ca Războiul lumilor, cu oştiri extraterestre puse pe exterminat specia umană. E o agitaţie teribilă în jurul bacului. Cînd un ministru şi-a pus în cap să mai stîrpească fraudele din sălile de examen, s-a stîrnit un tsunami de vociferări. „Să pedepsim păcătoşii fără cruţare“ – strigau unii. „Ce-o să facă bieţii copii aruncaţi pe drumuri?“ – se lamentau alţii. Revolta unor candidaţi respinşi, care au aruncat cu vopsea pe listele de afişaj, pentru unii a însemnat o manifestare de vandalism, pentru alţii – un act justiţiar, plasat în aura simbolică a mineriadelor.

Mergînd îndărăt pe firul timpului, dăm de un alt episod marcant în zbuciumata istorie a bacului românesc. O jurnalistă primeşte, de la vreo ramificaţie din reţea, o copie a subiectelor care urmau să fie date la examen. Şi le face publice. Jurnalista e năpădită de mesaje injurioase şi/sau ameninţătoare, din partea celor indignaţi că cineva şi-a permis să turbure o bună aşezare. Rating-ul publicaţiei creşte vertiginos şi iradiază în întreaga presă autohtonă. Iar cînd e vorba de rating, oficialităţile nu mai pot sta cu braţele încrucişate. Ministrul Educaţiei prăvale nişte capete, restructurează nişte instituţii şi ordonă nişte anchete pentru a descoperi făptaşul, rămas, pînă azi, necunoscut. Şi pentru ca atari inechităţi – unii cu subiecte cumpărate, alţii cu buzele umflate – să nu se mai producă vreodată, Ministerul găseşte o soluţie ingenioasă, pe care minţi răutăcioase au botezat-o „democratizarea fraudei“: pentru ca toţi să aibă acces egal la copiere, vreo sută de subiecte pregătite pentru fiecare materie vor fi postate din timp, gratuit, pe Internet, dintre acestea urmînd, la momentul fatidic, să se extragă lozul cel mare. Cineva îmi povestea cum, în zilele de examen, toaletele erau ticsite cu mapele cu rezolvări ale candidaţilor, cărora nu le rămînea decît să acuze o stringenţă în timpul de lucru pentru a-şi recupera sursa de informaţie rîvnită. Şi, cu toate protestele profesorilor, care considerau că originala formă de examinare are ca efecte îmbogăţirea meditatorilor şi a editurilor capabile să publice contra cronometru seturile de rezolvări, tîmpirea candidaţilor, îndemnaţi să memoreze variantele posibile de concurs, sau avantajarea şmecherilor capabili să găsească drumul cel mai scurt pînă la toaletă, procedura s-a menţinut ani de zile, pentru că oficialităţile nu doreau să mai rişte un nou scandal, iar candidaţii (şi părinţii lor) doreau şi ei... Ce doreau, de fapt? Bănuiesc că, în mare parte, să meargă la facultate.

Tempi passàti. Accidentele trec, bacul rămîne. Cu aceeaşi încărcătură detonantă de controverse: cît a fost de bine organizat? Cît a fost de corect? De ce (numai) atîţia înscrişi? De ce (numai) atîţia promovaţi? Ş.a.m.d.

Ceea ce se uită, de regulă, este că promovarea acestui examen atît de fierbinte nu aduce candidaţilor mai nimic. S-au dus vremurile în care oamenii îşi treceau în cartea de vizită, dedesubtul numelui, „bacalaureat“ – ca pe un titlu de glorie. Cu sau fără bac, tot în categoria „studii medii“ te trezeşti aşezat, dacă nu ai o diplomă mai înaltă. Bacul nu-ţi dă nimic, dar poate, în caz de insucces, să-ţi ia ceva: dreptul de a merge cu studiile mai departe. De ce să ne mai mirăm, deci, de aversiunea faţă de bac în societatea românească? Cîţi dintre români sînt dispuşi să accepte că un „drept“ este, în principiu, ceva pentru care e cazul să te lupţi, pentru a dovedi că îl meriţi?

„Jos bacul!“ – strigă unii. „Sus admiterea!“ – strigă alţii. În bună măsură, aceiaşi. Ce să mai înţelegi de aici?

Un mare filozof din secolul trecut, K.R. Popper, îl ceartă, într-o lucrare celebră – Societatea deschisă şi duşmanii ei –, pe un alt şi mai mare filozof, de acum aproape două milenii şi jumătate: Platon. Discutînd sistemul educaţional gîndit de Platon în utopia statului ideal – Republica, sistem axat pe ideea distribuţiei, încă din copilărie, a cetăţenilor ce urmează să fie formaţi pentru a exercita funcţiile specifice construcţiei politice platoniciene, Popper îşi explică propria poziţie ca pe o „critică la adresa tendinţei de a pune pe umerii instituţiilor, în particular ai celor educaţionale, sarcina imposibilă de a selecta pe cei mai buni. O asemenea sarcină n-ar trebui să li se dea niciodată. Această tendinţă transformă sistemul nostru educaţional într-o pistă de alergări şi transformă studiile într-o cursă cu obstacole.“ (vol. I, Humanitas, 2005, p. 185) O pagină mai încolo, verdictul lui Popper e şi mai răspicat, chiar cu inflexiuni patetice: „S-a spus, cum nu se poate mai adevărat, că Platon a fost inventatorul atît al învăţămîntului nostru secundar, cît şi al universităţilor noastre. Nu cunosc un argument mai puternic în sprijinul unei viziuni optimiste despre omenire, o dovadă mai bună a pasiunii indestructibile a oamenilor pentru adevăr şi decenţă, a originalităţii, tenacităţii şi sănătăţii lor, decît faptul că acest pustiitor sistem de educaţie nu i-a distrus cu totul.“

În România ne spargem capetele cum să glisăm pe diversele paliere funcţia de selecţie socială şi profesională a educaţiei: să fie admiterea în facultate? Bacul? Capacitatea? Testările naţionale din gimnaziu sau din primar? Admiterea la clasa 0 sau la grădiniţă? Însă cam uităm să ne întrebăm: să fie această selecţie funcţia primordială a educaţiei? 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.