Mic dejun la Casa Balmuş

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
Alte confuzii jpeg

Casa Balmuş – pentru cine nu ştie – este o cochetă vilă interbelică, situată în partea cea mai selectă (aristocratică) a Dealului Copou din Iaşi. Lăsat moştenire Universităţii de către proprietar (fost profesor al instituţiei), imobilul reprezintă, de mult timp, locul de găzduire a oaspeţilor academici de seamă, care-şi vizitează periodic confraţii din învăţămîntul superior moldav. Scriind, în ultimele două săptămîni, despre diversele forme de „neputinţă“ românească, disimulată cînd în complexul „mîinilor murdare“, cînd în sindromul „drobului de sare“, mi-am amintit o întîmplare nostimă, din aceeaşi gamă, petrecută la vila respectivă, chiar la începutul anilor ’90, cînd mijeau şi la noi zorii viitorului european. Venise atunci, la Engleza ieşeană, pentru două săptămîni, un excepţional profesor de la Universitatea din Edinburgh (galez însă la origine, nu scoţian!), Colin Nicholson pe numele său. Nick (cum ne rugase pe toţi să-i spunem) urma să conferenţieze pe diverse teme de literatură. Cunoscut pentru virtuţile lui oratorice şi spectacolul intelectual pe care îl făcea la cursuri, profesorul era aşteptat cu mult interes de întreaga suflare anglistică locală.

Datorită prestigiului care îl precedase, Nick nu a fost tratat ca un musafir obişnuit, ci ca un adevărat VIP universitar. A primit, prin urmare, vila Balmuş pentru toată perioada şederii în urbe. În prima zi a vizitei, noi, gazdele de la Engleză, ne-am dat seama că frumoasa casă din Copou avea totuşi un mic neajuns. Nu se putea mînca acolo (deşi, paradoxal, exista o menajeră permanent şi o bucătărie dotată corespunzător), deoarece nimeni nu gîndise încă aşezămîntul drept un microsistem hotelier, cu servicii multiple. Lucrul nu părea prea în regulă, mai ales cînd oaspetele venea din Regatul Unit, unde english breakfast-ul, cel puţin, constituie un ritual obligatoriu pentru fiecare individ. Am hotărît, prin urmare, ca, (şi) dimineaţa, să-l luăm pe Nick mai devreme de la vilă şi să-l ducem la un restaurant, înainte de conferinţă. Profesorul a apreciat gestul, dar a menţionat faptul că nu ar fi trebuit să ne formalizăm. Înţelegea, aparent, dificultatea administrativă din interiorul Casei Balmuş. De altfel, preciză el, pentru a evita previzibila complicaţie a restaurantului, încercase să rezolve singur problema, rugînd-o pe menajeră să-i prepare nişte cîsîlichesc.

Colin Nicholson pronunţase strania sintagmă-lexem cîsîlichesc cu aer ghiduş, de parcă ar fi vrut să adauge: „Vedeţi, sînt numai de o singură zi aici şi deja ştiu cuvinte în limba voastră!“ Rememorez distinct momentul în cauză. Mă aflam împreună cu şeful de atunci al Catedrei de Engleză. Aşteptam amîndoi, nedumeriţi, o minimă clarificare, temîndu-ne totodată să nu facem vreo gafă. Văzîndu-ne stupefacţia, Nick a continuat: „Ochiuri, i-am cerut să-mi facă două ochiuri, bineînţeles, prin multe gesturi, arătîndu-i pînă şi ouăle din frigider.“ După o secundă de ezitare, observînd figurile noastre în continuare perplexe, reveni uşor intrigat: „Cîsîlichesc spuneţi voi la ochiuri, nu-i aşa?“ „Nu chiar…“, răspunse stingherit şeful de Catedră, căutîndu-şi cuvintele. Am intervenit, cerîndu-i profesorului să încerce să-şi amintească precis ce-i zisese menajera, întrucît expresia cîsîlichesc părea să vină din alt film. După sforţări uriaşe, Nick reuşi să articuleze următoarea frază „românească“ (i.e. răspunsul femeii de serviciu la solicitarea bietului britanic de a i se prăji nişte ouă): „Nu pot, cî sî lichesc, domn’ profiesor!“ Cuvintele au sunat morbid-grotesc în gura musafirului nostru, nededat la fonetica moldav-mioritică, dar, în mintea mea îngrozită, ele au avut un ecou şi mai sinistru. Nu ştiu de ce, am avut impresia (premonitorie?) că aud lumea românească, în integralitatea sa, strigînd sfîşîietor, la proaspăta noastră intrare în mecanismele democraţiei: „Văleu! Sariţi, uăi, cî nu putem sî ni mişcăm! Sariţi cî ni lichim di podiaua istoriei, uăi!“

Spre înfiorarea noastră, am aflat că Nick învăţase şi alte cuvinţele băştinaşe în acea inubliabilă dimineaţă de mai. Credea, de pildă, că, la draperie se spune în română cîsîzbîrceşti. Ceruse – tot printr-un elaborat dans al mîinilor, se înţelege – să-i fie aranjată draperia la fereastra dormitorului, în aşa fel încît să nu fie deranjat de lumina matinală (pînza era, pare-se, înţepenită). Răspunsul invariabil al doamnei a fost: „Nu pot, cî sî zbîrceşti la geam, domn’ profiesor!“ Fusese, în mod similar, convins că la ceai noi zicem cîsîbîhleşti. Decepţionat de imposibilitatea prăjirii unor ouă, dorise să soarbă ceva fierbinte, măcar înaintea întîlnirii cu noi. Replica menajerei i-a tăiat însă orice elan: „Nu pot, cî sî bîhleşti, domn’ profiesor!“ Interesant, Colin Nicholson înţelesese perfect nu pot-ul, cu toate că îi era greu să priceapă de ce el se asocia unor acţiuni atît de simple. Nu pot ochiuri, nu pot draperie, nu pot ceai. Dintr-o altă perspectivă însă, cineva putea constata că limba română se învaţă uşor, cu precădere, în latura ei negativistă, atît de dezvoltată! De aceea, mărturisesc că aş mai scrie multe pe tema neputinţelor ancestrale moldo-vlahe, dar, vă spun drept, de vreo trei săptămîni încoace, de cînd o tot fac, mi s-o lichit ochii de ecranul monitorului, mi s-o zbîrcit deştele pe tastatura calculatorului şi mi s-o bîhlit creieraşul în scoarţa cerebrală. Cu alte cuvinte, nu (mai) pot. 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi