Puia și Orbuleț

Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
Ce a făcut şi ce n a făcut Sorin Oprescu jpeg

Dacă stau astăzi să mă gîndesc, mi se pare tot mai mult că cei doi erau un fel de Stan şi Bran ai afacerilor româneşti. Şi cîte personaje de acest gen n-au intrat în afaceri după Revoluţie... Nu că în zilele noastre n-ar exista destule asemenea figuri, dar parcă apele s-au mai selectat un pic. Orbuleţ era desigur Bran, cu faţa lui rotundă şi albă, doar că n-avea mustaţă. Mustaţă avea slabul Puia, una neagră, ce-i venea peste gură ca o perie.

Orbuleţ fusese şoferul unui mare securist. După Revoluţie rămăsese tot un fel de şofer şi om bun la toate într-o firmă. La un moment dat însă, a aflat că fostul lui şef (şi stăpîn) ajunsese preşedinte de bancă. S-a dus la el şi i-a cerut un credit enorm. Mărinimos, proaspătul bancher i-a dat banii imediat, că aşa erau vremurile. Orbuleţ fusese pus la cale de un individ uns cu toate alifiile, să plece din firma prin care ardea gazul. Individul acela l-a ajutat să ia cu el şi nişte clienţi şi nişte furnizori, aşa încît să-şi poată deschide propria afacere, urmînd ca ulterior să primească un comision din profit. Furnizorii aduceau pulpe americane de pui, congelate (dacă vă mai amintiţi de ele), provenite, se spunea, din reîmprospătarea stocurilor armatei americane. Adică nu erau ele chiar expirate, dar zăcuseră un timp prin nişte depozite. În orice caz, la acea vreme se bucurau de mult succes în România. Din nu se mai ştie ce motive, Orbuleţ s-a asociat cu prietenul său Puia, despre care nu se poate spune cu exactitate ce fusese înainte. Nici nu prea era de crezut că ar fi putut să fi fost ceva. Aproape că nu ştia să scrie (deşi el credea că ştie), iar de vorbit, vorbea cam la fel de prost ca Orbuleţ – dar ce conta pe atunci exprimarea oamenilor de afaceri? Banii vorbeau în locul lor. Iar  cei doi deveniseră peste noapte patronii unei firme care vindea pulpe de pui în neştire. 

În noua şi incredibila sa situaţie, prima mişcare a lui Puia a fost să-şi schimbe nevasta. Cea veche nu i se mai părea în regulă, chiar dacă avea doi copii cu ea. Şi-a luat una mai bună, cu liceul terminat. Nici maşina nu mai era bună. Avusese un Fiat vechi pe care-l cumpărase pe nimic, la mîna a treia, imediat după Revoluţie şi în care, între două pene, îşi plimba întreg familionul. După ce a plecat de acasă, la noua femeie, a încercat s-o vîndă, dar n-a mai găsit cumpărător. A dat-o la fier vechi şi şi-a luat un Ford, de data aceasta la mîna a doua. Era mîndru foc de noua achiziţie şi se lăuda că are şi aer condiţionat, care la vremea aceea era o raritate. Cel care îi vînduse maşina îl convinsese că ventilatorul, mai puternic decît cel cu care se obişnuise Puia, ar fi fost aer condiţionat. Nu era adevărat, iar Orbuleţ rîdea de el. Puia nu voia să recunoască că s-a păcălit. Dar cu noua maşină a început să treacă pe roşu, la stopuri. Şofer de meserie, Orbuleţ îi spunea că-i nebun. „Ce vrei, sînt în misiune“, răspundea Puia mustăcind. Deşi n-avusese vreodată treabă cu „serviciile“, dar părea că se contaminase de „securism“ de la Orbuleţ, care, cum ziceam, nici el nu fusese mai mult decît un simplu şofer (chiar dacă începuse să povestească că el însuşi ar fi fost, la un moment dat,  anchetat, ba chiar torturat de colegi). În orice caz, din succesul vînzării de pulpe, celor doi parcă le crescuseră aripi. Îşi imaginau că sînt deja foarte bogaţi şi că afacerea lor va merge veşnic. Orbuleţ dădea mulţi bani bisericii din satul lui natal, dorind să-şi capete un cît mai mare respect din partea consătenilor. Şi el, şi Puia afişau o morgă teribilă. Cînd credeau că nu-i mai vede nimeni, chicoteau ca proştii şi-şi făceau tot felul de glume idioate.

Orbuleţ şi-a cumpărat pistol. A reuşit să obţină autorizaţie de port-armă, spunînd că lucra cu bani mulţi. La un moment dat, şi-a vîndut şi el vechiul Cielo şi a luat un Nissan Patrol. Credea că făcuse o mare afacere, dar era vorba de un contract de leasing prin care urma ca, în total, în cîţiva ani, să dea aproape 170.000 de dolari, adică de vreo trei ori mai mult decît preţul normal al maşinii. Pentru el, Ford-ul lui Puia devenise o rablă, ceva la care nici nu se mai putea uita. Nici nu voia să se suie în el. Spre deosebire de Puia însă, mai credincios sau poate doar superstiţios, Orbuleţ şi-a păstrat soţia. Aceasta venea şi ea la lucru, în biroul comun, unde pe toţi pereţii era afişat un motto, ceva cu credinţa în Dumnezeu. Tot cu credinţă – în propriul destin şi în siguranţa zilei de mîine –, Orbuleţ a început să-şi amenajeze casa, fără să-i pese că nu era a lui. Era revendicată de foştii proprietari. A cheltuit milioane pe renovare, că acum avea de unde. Vapoare întregi de pulpe congelate se vindeau ca pîinea caldă. Singura mare problemă era comisionul către cel ce-i ajutase să pornească afacerea, care se tot mărea. În plus, trebuia mereu să-l cinstească pe la cîrciumi scumpe, să-i facă tot felul de cadouri, tot mai costisitoare. Depindeau în continuare de el şi-l tratau ca pe un fel de naş. 

Afacerea a mers vreun an şi ceva. După care n-a mai mers. Dintr-odată, nimeni nu mai voia pulpe congelate. Cei doi nu se aşteptau la aşa ceva. În plus, s-au trezit cu tot felul de controale. La un moment dat, Orbuleţ a descoperit uluit că firma lui era înglodată în datorii pe care nu avea cum să le achite. Cum emisese şi nişte cecuri fără acoperire, a ajuns pe mîna Poliţiei şi, în cele din urmă, la puşcărie. Asta deşi, prin anii ’90, cu greu putea cineva să ajungă la puşcărie pentru afaceri necurate. Automobilul de teren i-a fost luat de bancă, firma a intrat în faliment, iar familia i-a fost dată afară din casă de foştii proprietari. Puia s-a pierdut pe undeva prin marele Bucureşti. Pe el nu-l căuta nimeni, nu făcuse nimic grav.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.