EDITORIALE ȘI OPINII

După 15 ani cu „banca mea“, am învățat că banca nu e niciodată a ta, că tu ai încredere în ea, dar ea nu are niciodată încredere în tine și, la limită, după 15 ani de experiență fără cusur, te și tratează ca pe un potențial țepar.

Pe 4 iulie 1917, cînd trupele americane au ajuns la mormîntul lui Lafayette, generalul Pershing trebuia să țină un discurs, dar franceza lui nu era excelentă, așa că l-a delegat pe locotenent-colonelul Charles M. Stanton să o facă. La finalul cuvîntării, acesta a exclamat: Lafayette, nous ici! (Lafayette, sîntem aici!)

„Sasu’, dom’le!“. Parcă e un pic mai simpatic. „Ai văzut?! Tace și face! Așa-s ăștia. Le dai ceva de făcut, fac. Mai lent, așa, pe ritmu’ ăla al lor, da’ fac, domnule. Că ei nu știu altceva, decît să se țină treabă. Dă-i sasului de săpat un tunel și, dacă uiți de el, îl găsești la Polu’ Nord. Ți-am zis la alegeri c-așa-s ăștia.“

Dl Dan ar putea să se întoarcă la lupta pentru București pe care a abandonat-o atunci cînd a decis că are chiar mai mult de salvat decît un oraș de două milioane de locuitori.

Există în viaţa fiecăruia dintre noi un anumit număr de gesturi şi comportamente pe care le reluăm forţat, mecanic sau voit.

Au existat și există, ca în orice domeniu, slujitori nevrednici, cu observația că, în plan duhovnicesc, nevrednicia e mai vinovată și mai primejdioasă. Dar au existat și nenumărați preoți prigoniți, arestați, torturați și uciși, despre care nu prea vorbim. Și despre care Biserica însăși n-a vorbit, pînă acum, destul de apăsat.

Vorba unui olandez: „Pe noi ne-a făcut marea. A trebuit să ne îndiguim polderele, iar digurile nu se pot face și întreține de unul singur. Fără ele, nu existam ca nație!“

O invit în cameră. O să îmi descopere depozitele de zahăr, gem şi unt, că – deah! – nu poţi să ştii cînd loveşte foametea în Jarmania. Îmi povesteşte şi că pantalonii ăia scurţi şi foarte fain coloraţi în care joc baschet sînt, de fapt, chiloţi în lumea ei.

Maimusică s-a articulat, brusc și zgomotos, peste țeastă chiar în toiul discursului înflăcărat ținut de marele șef. Derutată de sunete, sala a început să aplaude deodată furtunos.

Apropiate de o sinonimie parţială – de contextul lăutăresc în care erau echivalente în limba mai veche –, taraf şi tacîm ilustrează atît profundele schimbări semantice pe care le au suferit turcismele intrate în română, cît şi surprinzătoarea lor vitalitate.

Găsim, în Program, măsuri urgente precum: Continuarea subfinanțării cronice la capitolul Educație, spre a evita risipa banului public.

Rugby-ul e, pentru fanii lui, un fel de Nirvana a sportului. Ei se definesc adesea în opoziţie cu alţii, mai ales cu adoratorii fotbalului.

În lungul drum de întoarcere în România, în cușeta din tren, mă jucam cu micul tanc care reușea să urce cu șenilele lui de plastic pe pătură și pe pernă.

Are garanție o sută de ani!

Totuși, e libertate! Omul trebuie lăsat să se exprime. Dacă se întîmplă ca nici ție să nu-ți placă politicianul amenințat, ceva din stratul tău adînc spune „Bine i-a făcut“, chiar dacă altceva din stratul tău superior ar avea obiecții în privința protestului, spunînd „A cam sărit calul“.

Ce ați spune de o plimbare în Bulgaria? Cu mai mult de un secol în urmă, fără hartă (precisă), cu amintiri într-un tratat de pace și cu un suvenir în formă de Cadrilater?

Cîtă vreme intimitatea a devenit o sperietoare – un soi de spaimă cumplită că, de fapt, e o formă de cruntă singurătate –, nevoia noastră de expunere publică e cea mai energofagă uzină din complexul industrial care ne alcătuiește.

În ce condiții a avut loc, în ianuarie, vizita celor doi inamici de astăzi în Statele Unite? Acea vizită de pe urma căreia publicul românesc a rămas cu senzația stînjenitoare că e reprezentat la cel mai înalt nivel de personaje aflate la intersecția dintre un chelner curajos și un șoarece ud.

Da, ieșirea Greciei din zona euro a fost evitată. Dar cu ce preț? Cifrele șomajului au crescut alarmant la 22%. Jumătate dintre tinerii sub 25 de ani nu au locuri de muncă. Veniturile medii din salarii au scăzut cu aproximativ 25%.

Disperat, recurge la ruleta rusească, jucînd totul pe ultimul glonţ. Căci, pe ideea lui, de „după noi potopul“, liderul PSD riscă totul spre a-şi debarca propriul guvern, ca să-l pedepsească fiindcă nu l-a scăpat de bubele sale penale şi de o justiţie ameninţîndu-i lui şi oligarhiei averile, puterea şi libertatea, ştiind bine că alternativa nu prea există.

Mă întreb, de pildă, care va fi „lingua franca“ a Uniunii după ce Anglia a ieșit din joc? Vom păstra engleza, cu un fel de melancolie comemorativă, sau vom asista la o luptă pentru „supremație“ între franceză și germană, cu posibile iritări politice din partea țărilor mediteraneene?

Cine nu înțelege sensul existențial al lui riposino –l riposino la umbra unui platano – nu poate înțelege sudul și, în consecință, nici Europa.

M-am uitat la ea aşa cum m-am uitat la Merţanele cele procopsite. Cu drag, admiraţie şi multă, multă jale. Jale de sărăntoc, sărăntoc plin de hormoni.

Dicționarul meu reprezintă așadar un instrument sociologic de lucru, nu o insultă! Vor să mă lichideze pe nedrept. Ăștia sînt Ku Klux Klan-ul!

Mesajul președintelui român a fost identic cu al cancelarei germane: Uniunea Europeană este solidară. Eșec pentru Trump.

Ezitarea între formele zile şi zi este mai veche: sintagma acelei zi se găseşte în texte din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, chiar în literatură: „dimineața-acelei zi“

Într-un fel n-ar fi rău ca tot poporul să se priceapă la tenis, cum se pricepe la fotbal, asta ar însemna că mai pune mîna şi pe o rachetă din cînd în cînd, aşa cum îşi mai mişcă burta pe o tarla cu porţi.

Alastair Smith, de la Universitatea New York, a observat că popularitatea unui lider care convoacă alegeri anticipate tinde să scadă pînă la momentul votului propriu-zis.

„Dvs. ce profesie aveți?“ „Sînt… arheolog.“ „Arhitect? Interesant.“ „Mai precis, sînt arheolog.“ „A, arheolog! Interesant. Băiatul meu voia să se facă arheolog. Dar și eu am avut un unchi care a fost în Africa, era în anii ’50, era altceva atunci, nu era nebunia asta care e acum.“

„Diplomația nu este întotdeauna o artă ușoară“, avea să scrie ulterior Richard Nixon despre eveniment.

Evident, UK nu va plăti niciodată acești bani, așa că un Brexit complet ne-negociat este tot mai probabil.

Nu ne-a cîștigat ditamai turneul de tenis! Ne-am adunat prin piețe publice, pe terase, pe unde-am putut și noi, să sărim de bucurie, să postăm filmulețe faine despre entuziasmul general și să ne vedem la știri sărbătorind victoria. Victoria noastră, nu?! Bine… Simona a fost pe teren.

Da, Sorin Grindeanu a clipit. Se cere ajutat și văd tot mai mulți oameni care încep să creadă că acolo e opoziția la actuala putere. În interiorul ei, nu în afară, cum ar fi firesc. Asta este adevărata tragedie: cînd nu există opoziție reală, se creează una în interiorul Puterii.

Nu știu ce alt președinte și-ar putea dori mai mult: la început de mandat, Emmanuel Macron se bucură nu doar de o imensă popularitate în rîndul cetățenilor, de simpatia liderilor mondiali, ci și, în curînd, de o majoritate confortabilă, poate chiar absolută, în Adunarea Națională.

Cîteva din „numele“ date Unicului în islam (în afară de Cel Milos și cel Milostiv): Tămăduitorul, Iertătorul (și Preaiertătorul), Cel Blînd, Generosul, Iubitorul, Îngăduitorul, Preabunul, Răbdătorul. Așa stînd lucrurile, nu ne rămîne decît să le transmitem fraților noștri arabi puși pe rele un îndemn rezonabil: înainte să puneți mîna pe arme, citiți – sau recitiți – Coranul!

Dracii cei bătrîni au zis că, în numele lor, să se cheme drachiu. Cei mijlocii au zis să se cheme drăchilă. Da’ într-al nostru? au zis cei mititei. Într-al vostru ţuică. Şi amu aşa a rămas, că rachiul cel mai tare e drachiu, cel mijlociu drăchilă, iar cel slab, care se face din perje, ţuică.

Familia ei este, brusc, albă şi mama este o problemă. Intervine în ecuaţie faptul că sînt ţigan. Mi se spune foarte direct că nu ar trebui să fim împreună.

Bunăoară, termeni precum „onestitate“, „adevăr“, „credinţă“, „loialitate“, „caracter“ nu mai dezvăluie acum, în mentalul colectiv juvenil, nici o urmă de solemnitate, stîrnind, cel mult, ilaritatea.

Poate că brizbriz ar putea fi acceptat ca atare, cu noile sensuri, desprins de etimonul său brizbiz, poate că prin validarea unei erori mai vechi s-ar împiedica răspîndirea ridicolului blizbliz.

O meserie în care poţi greşi, uneori amarnic. Dar nu poţi să nu-ţi pese. Şi mi-aş dori şi eu un învăţămînt în care să nu mai „formăm“ clasamente, statistici, sondaje, grafice, standarde, baremuri, ci să creştem copii şi tineri spre a deveni adulţi. Dup-aia o să le vină şi lor rîndul.

Foarte probabil, această reconfigurare a scenei politice s-ar fi produs oricum. Demersul CpF nu a făcut decît să accelereze procesul.

Real are mereu, mereu, indiferent cît aur ar duce în cîrcă, două bătălii fără sfîrşit.

E adevărat: să navighezi propriu-zis poți învăța și într-o după-amiază, pe un lac. Dar așa nu poți lua brevetul și nici nu te poți aventura de capul tău pe mare.

Studii de caz pe Irlanda și pe Israel arată că nu mai mult de 20% din săpăturile arheologice au fost publicate complet, adică nu doar un Powerpoint la o conferință și o doză de limbă de lemn într-un pachet de rapoarte.

Cercetări vaste și sofisticate dovedesc o corelație strînsă între nivelul de inteligență și religiozitate. Pe șleau, credincioșii sînt mai proști decît necredincioșii. Dovedit științific! Nu de mult, am văzut, iarăși, această știre bine circulată prin ziare, site-uri și blog-uri.

În același an 1974, au avut loc două astfel de tururi legislative. Cum așa?

După ureche poți să afli și să zici multe enormități. Că toți românii sînt leneși și fură. Că toți nemții sînt lipsiți de umor. Că romii sînt responsabili pentru tot ce-i rău și pentru tot ce nu merge în societate. Că Soros le strecoară cîte o bancnotă în buzunar tuturor celor care ies în stradă să protesteze. Că toți italienii sînt mafioți. Că evreii sînt stăpî­nii lumii.

Transformarea platformelor de tip Facebook, Twitter sau a ISP-urilor în polițiști privați aflați la dispoziția guvernelor nu va face decît să mărească interesul pentru tehnologie al celor care au motive să se ascundă. Iar tehnologia are acest obicei bizar de a fi în permanentă schimbare.

«Stop! Nu aici e inundația! Inundația e în pivnița tovarășului general Ioniță, vizavi!» După un scurt moment de derută, pompierii au realizat gafa, și-au strîns «sculele», dar și-au dat seama, în ceasul al doisprezecelea, că nu mai au loc în cisternă pentru un supliment lichid. Ce era să facă? Ne-au turnat la loc apa proaspăt evacuată și s-au dus, pregătiți pentru un nou asalt, în pivnița demnitarului de vizavi.