Trece-mă, te rog, la făcute! (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Sola Scriptura. „O simplă persoană laică înarmată cu Scriptura este mai presus de cel mai puternic papă lipsit de aceasta.“ Așa ar fi spus Martin Luther. Teologului de la Wittenberg i s-a alăturat, la exact 500 de ani de la publicarea celor 95 de teze, un alt mare reformator. Iar noi încă refuzăm să înțelegem, să acceptăm.

Sola Scriptura este principiul călăuzitor al Reformei politice ce se desfășoară în România sub ochii noștri. Probabil vor mai fi și altele – 4? – care se vor revela la momentul potrivit. Deocamdată ajunge să pricepem că politica, în viziunea reformatorilor, trebuie retrasă din mîna intermediarilor de tot soiul – premieri, miniștri, parlamentari, consilieri, primari ș.a.m.d. – și redată legăturii nemijlocite dintre cetățean și Textul Fondator.

Doar în două situații poate cineva să se sustragă de la această revoluție: fie din rea-credință – e cazul vînduților care, datorită unor interese oculte, își reneagă patria și moralitatea –, fie din ignoranță.

Nu mi-a fost dat să aud, de cînd mă știu trăitor în această țară, rostită mai des în spațiul public faimoasa replică: „Sancta simplicitas!“ În versiunile ei actualizate: „Ați citit OUG 13?“, „Dar OUG 14?“ Și, mult deasupra invocării acestor marginalii la textul fundamental – care, se pare, se îmbogățește pe zi ce trece cu note de subsol: „Ați citit Programul de guvernare?“ Puneți-vă, fraților, pe citit, altminteri vă veți pîrpăli în veac în spuza neștiinței. Pe mine, unul, m-a apucat groaza cînd am aflat că pînă și actualul premier remanent n-ar fi citit Programul de guvernare.

Reforma aflată în plină desfășurare va simplifica enorm viața politică românească. Sînt convins că, după ce se va istovi actuala autointitulată criză, iar trădătorii și ignoranții vor fi eliminați, viitorul Guvern va fi desemnat pe baze nu numai integral democratice, ci și, aș îndrăzni să spun, științifice. Propun ca acest viitor Guvern să se alcătuiască, în deplină transparență, prin concurs public național. Fiecare candidat la un portofoliu ministerial va trebui să dovedească cunoașterea impecabilă, inclusiv cu semnele de punctuație, a pasajelor din Program referitoare la domeniul de activitate la care aspiră. În caz de balotaj, va avea cîștig de cauză candidatul sau candidata care va termina expunerea în cel mai scurt timp – indiciu incontestabil al unui nivel superior de asimilare. Pentru aspiranții la postul de premier, bibliografia obligatorie va consta din cele 104 pagini ale textului integral. În felul acesta ne vom asigura și că, dacă dintr-un motiv oarecare – atac cibernetic, concediul secretarei etc. –, Textul Fondator va fi pierdut, îl vom putea lesne reconstrui.

Pînă una-alta, eu m-am decis să mă pregătesc temeinic pentru viitor. Nu conspir, dar am adesea sentimentul că sînt excesiv de ignorant. Așa că: Sola Scriptura. Am mai făcut o dată exercițiul ăsta, cînd cu ordonanțele de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, și m-am edificat. Așadar, ca orice filolog drept credincios, înapoi la text. De data asta, educația și cercetarea.

Găsim, în Program, măsuri urgente precum:

● Continuarea subfinanțării cronice la capitolul Educație, spre a evita risipa banului public.

● Anularea precedentului concurs pentru ocuparea posturilor de directori de școală, astfel încît și foștii candidați ce n au obținut notă de trecere să poată să-și continue activitatea, spre bunul mers al învățămîntului românesc.

● Reconfigurarea corpului de experți ai CNATDCU – Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – spre a pune capăt, o dată pentru totdeauna, practicii infamante a depistării lucrărilor plagiate sau închiriate.

● Construcția și implementarea unui sistem de evaluare a performanțelor universităților din România, potrivit principiului echității, astfel încît să poată ieși toate pe locul I.

● Amînarea procesului de evaluare a Școlilor doctorale din România, pînă ce se va dovedi că nu e nevoie de el.

● Reconfigurarea corpului de experți evaluatori ai CNC – Consiliul Național al Cercetării – cu eliminarea experților străini, a celor din științele umaniste și restrîngerea drastică a numărului evaluatorilor proveniți din instituții de referință în cercetare, pentru a contracara subordonarea științei românești intereselor străine, efectul disolutiv al umanisticii asupra minții concetățenilor noștri și aspirațiile de monopol intern.

● Prorogarea măsurilor privind anul pregătitor de limba română pentru studenții străini, spre a nu limita accesul la studii al celor care știu să spună „Bună ziua“ pe românește.

Poate că nu am reprodus chiar ad litteram din Textul Fondator. Aspirațiile mele la un portofoliu ministerial sînt plăpînde și memoria îmi joacă feste. Vă garantez însă că fiecare punct menționat își are corespondentul în Program, măcar atît cît, la recenta evaluare a Guvernului pe baze științifice, obiective, să poată aspira să fie trecut la rubrica „făcute“ – dacă se roagă frumos.

Dacă nu mă credeți, mai citiți și voi Programul, arză-v-ar catranul de ignoranți! 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

violente pakistan captura Youtube TRT world png
Forţele de securitate pakistaneze anunţă eliminarea a 145 de militanţi după atacurile coordonate din Balochistan
Forţele de securitate ale Pakistanului au ucis 145 de militanţi în decurs de 40 de ore, ca răspuns la o serie de atacuri simultane care au zguduit provincia Balochistan, a declarat duminică şeful guvernului provincial, Sarfaraz Bugti, potrivit Reuters.
test jpg
Iluzia optică care pune mintea la încercare. Unde se ascunde tigrul, doar 43% reușesc
Acest test de inteligență pare, la prima vedere, aproape banal de simplu. În realitate, el este mult mai dificil decât pare, iar celor mai mulți oameni le este foarte greu să îl rezolve în timp util.
Dmitri Medvedev FOTO Profimedia
Dmitri Medvedev, mesaj plin de ironie despre submarinele nucleare ale lui Trump: „Încă nu le-am găsit”
Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, l-a descris pe preşedintele american Donald Trump drept „un lider eficient”, care urmărește cu adevărat pacea și are capacitatea de a sfida establishmentul de la Washington, relatează Reuters.
jules cos colaj tiktok jpg
Gestul românilor care îi nedumerește pe străini: „Când mă plimbam prin București, i-am văzut pe oameni făcând”
Un tânăr pasionat de călătorii a stârnit numeroase reacții pe TikTok după ce a vorbit despre un lucru pe care l-a observat în timpul plimbărilor sale prin România. Jules Cos, aflat acum la Brașov, a explicat că anumite comportamente întâlnite pe stradă i-au atras atenția și l-au pus serios pe gândur
radiografie toracica jpg
Cât de des pot fi făcute radiografiile la plămâni. În ce condiții pot deveni periculoase
Printre cele mai importante investigații medicale pe care le putem face de-a lungul timpului se numără radiografiile, tomografiile computerizate și PET/CT-ul. Acestea nu numai că fac posibilă observarea organelor interne, dar depistează și prezența anumitor tumori.
cutremur seism seismograf foto Shutterstock
A fost cutremur în România. Ce intensitate a avut și unde s-a simțit cel mai tare
Un cutremur, cu magnitudinea 3.7, a avut loc duminică, 1 februarie, în zona seismică Vrancea, Buzău, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP)
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță FOTO primaria sectorului 4 jpg
Extinderea Magistralei M4 de metrou „intră în linie dreaptă”. Daniel Băluță a semnat ordinul de începere a lucrărilor și pentru lotul 2: „Construim 14 stații noi”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat ordinul de începere a lucrărilor și pentru lotul 2 al celui mai mare proiect de infrastructură din România derulat de o autoritate publică locală: extinderea Magistralei M4 de metrou
foto 2 ISS foto nasa jpg
NASA va trimite turiști pe Stația Spațială Internațională
NASA a semnat un acord cu compania Axiom Space pentru desfășurarea celei de-a cincea misiuni comerciale către Stația Spațială Internațională (ISS), anunță agenția spațială.
SpaceX FOTO News.ro
SpaceX vrea să lanseze un milion de sateliți pentru nevoile inteligenței artificiale
Compania SpaceX, condusă de Elon Musk, a depus o cerere la Comisia Federală pentru Comunicații din SUA (FCC) prin care solicită permisiunea de a lansa până la un milion de sateliți.