De la brizbize la blizblizuri

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
„Cu bule“ jpeg

Cuvîntul franţuzesc brise-bise denumeşte un tip de perdea care acoperea iniţial partea de jos a geamurilor, izolîndu-le mai bine şi oprind pătrunderea vîntului; sensul compusului (alcătuit din prezentul verbului briser, „a sparge, a rupe“ şi bise – numele unui vînt) e chiar „stăvileşte vîntul“. Termenul a intrat în mai multe limbi; e atestat, de pildă, cu ortografia originară, în dicţionarele englezeşti. În română a pătruns, prin secolul al XIX-lea, forma care corespunde pronunţării din franceză – brizbiz. Poate fi vorba de o adaptare rapidă, asemenea altora din aceeaşi perioadă (de exemplu abajur, din compusul francez abat-jour); nu ar fi însă exclusă nici preluarea prin intermediul unei alte limbi. Franţuzismul a intrat şi în turcă, exact cu forma brizbiz, atestată în dicţionare (de exemplu, în Redhouse 1998). Indiferent dacă a fost preluat direct din franceză sau prin intermediar turcesc, cuvîntul a devenit în română un substantiv neutru, oscilînd iniţial între terminaţiile de plural -e şi -uri. La Caragiale apare pluralul în -e: „citim, sub o ferestruică cu brizbize: A nu se face murdării pe zidul casei mele“ (Ţal!…). Între timp, s-a impus pluralul în -uri.

Semnificaţia cuvîntului s-a lărgit şi s-a diversificat în română: în DEX este cuprins sensul etimologic – „perdeluță (transparentă) care acoperă numai partea de jos a ferestrei“, dar şi – pentru forma de plural – un sens dezvoltat prin analogie: „volănașe, panglicuțe, dantele și alte artificii vestimentare femeiești“. S-a trecut, probabil, de la imaginea perdeluţei ornamentale, dantelate şi brodate, la cea a femeii împodobite – şi în genere la orice tip de ornament. Circulaţia largă a dus şi la modificarea formei cuvîntului, rostit foarte adesea – prin influenţa silabei sale iniţiale şi prin hipercorectitudine – brizbriz. Astăzi, cuvîntul desemnează podoabe feminine, în genere ieftine – „Mărgele şi accesorii pentru confecţionat briz briz-uri“ (ilovehandmade.ro); „făcînd curăţenie, am dat peste tot soiul de brizbrizuri uitate, pe care nu le mai folosesc. Este vorba de mărgele rupte, lănţişoare, medalioane“ (lucrurigratis.ro) –, accesorii pentru automobile – „geamuri pe portiere, oglinzi cu semnal, faruri restilizate și alte câteva briz-brizuri“ (a1.ro) –, dar şi de alte lucruri şi acţiuni considerate inutile: „au pus la cale petreceri nonconformiste, fără pretenţii şi brizbrizuri“ (romanialibera.ro); „un buget, după cîte am putut constata (…), axat pe brizbrizuri, pe obeliscuri, studii de fezabilitate, fîntîni arteziene, cheltuieli curente“ (portalsm.ro). Sensurile dezvoltate de cuvînt sînt în genere ironice, uşor peiorative, dar conotaţiile lor familiare le fac potrivite şi pentru diverse nume comerciale, reclame glumeţe etc. Despre numeroasele variante grafice – cu şi fără cratimă, cu părţile componente separate sau sudate – nici nu merită să mai vorbim.

Pe măsură ce forma brizbriz capătă extindere şi autonomie, vechiul brizbiz tinde să reapară cu ortografia şi sensul din franceză: „Pentru a da o notă franţuzească încăperii, agăţaţi la fereastră perdele vintage, cunoscute sub numele de «brise-bise», intens folosite şi în cafenelele din «micul Paris»“ (discutiilafereastra.ro).

Schimbarea fonetică din brizbiz în brizbriz pare însă a nu fi fost de ajuns. Cum cuvîntul circulă mai ales în stilul colocvial-oral, iar sonantele r şi l sînt apropiate din punct de vedere sonor, a apărut şi forma blizbliz, cu surprinzător de multe atestări în Internet: „eu iubesc maşinile sport (…), motor, cutie manuală, benzină, fără blizblizuri“ (gadget.ro); „dacă au maşinile «împodobite» astfel, cu siguranţă au şi casele pline de «bliz bliz-uri»“ (4tuning.ro); „foarte serios ambalajul, fara blizblizuri sau premii, medalii etc.“ (forum.computergames.ro); „Prefer un ceas elegant-clasic Gucci decat 10 ceasuri cu blizblizuri“ (culinar.ro).

Poate că brizbriz ar putea fi acceptat ca atare, cu noile sensuri, desprins de etimonul său brizbiz, poate că prin validarea unei erori mai vechi s-ar împiedica răspîndirea ridicolului blizbliz. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Cristina Scarlevschi, foto Instagram jpg
Cristina Scarlevschi, transformare emoționantă după pierderea fiului său. Imaginile care i-au impresionat pe fani: „Până când poate îndura o femeie durerea”
Cristina Scarlevschi, cunoscută publicului din sezonul 9 al emisiunii „Insula Iubirii”, a publicat un videoclip care i-a emoționat pe urmăritorii săi.
explozie casa in constanta jpg
Explozie puternică într-o locuință din Constanța. Un bărbat de 72 de ani a ajuns la spital cu arsuri și traumatisme
Un bărbat de 72 de ani a fost rănit în urma unei explozii produse în noaptea de marți spre miercuri, într-o locuință de pe strada Fântânele din municipiul Constanța.
image png
Doi trecători, agresați în București. Patru bărbați au fost reținuți, iar un al cincilea este căutat
Patru bărbați, cu vârste între 27 și 39 de ani, au fost reținuți de polițiștii Capitalei într-un dosar de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Pagina de Wikipedia a lui Călin Georgescu, vandalizată. Apare că e născut în 106 d.Hr și că e însurat cu Vadim Tudor, iar în locul unei poze cu el apare un organ genital
Pagina de Wikipedia dedicată lui Călin Georgescu a fost vandalizată, mai multe informații din biografia politicianului fiind modificate în mod batjocoritor.
Proteste violente în Franța - Mașină în flăcări în Paris
Sub asaltul socialismului revoluționar. Impactul asupra UE
Europa este din nou sub asalt ideologic. Franța este probabil exemplul cel mai bun, dar nu este singura democrație sub presiune, ci este cea mai semnificativă și prestigioasă dintre toate democrațiile din UE.
Șanțuri paralele în Misrah Ghar il-Kbir, Malta
Care este originea misterioaselor șanțuri paralele din Malta?
Zeci de kilometri de șanțuri paralele săpate în piatra insulelor Malta și Gozo au alimentat, timp de aproape patru secole, una dintre cele mai persistente controverse arheologice din regiune.
T COTROCENI CABINET NICULESCU INQUAM Photos Octav Ganea 2 JPG
Guvernul Niculescu, privit cu scepticism în presa internațională. Deficitul și ratingul de țară, marile probleme ale României
Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui blocaj politic de aproape șase luni, însă stabilitatea noului Executiv ar putea fi temporară, avertizează presa internațională.
valerie lungu si alex gilca
Alex Gîlcă, mesaj cu subînțeles după conflictul dintre Valerie Lungu și Raluca Bădulescu la Asia Express! Cum a înțepat-o pe „regina regească”
Tensiunile de la Asia Express au ajuns la un nou nivel, după schimbul acid de replici dintre Valerie Lungu și Raluca Bădulescu. În centrul atenției a ajuns și Alex Gîlcă, soțul influenceriței, după ce Raluca a făcut comentarii dure atât la adresa soției sale.
image png
În inima Pirineilor, la înălțime. Stadionul de poveste din Andorra pe care va juca Universitatea Craiova în Conference League
Universitatea Craiova va juca în Andorra partida programată în cadrul etapei secunde din Conference League, pe un stadion superb din Minții Pirinei.