Taraf şi tacîm

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Taraf şi tacîm jpeg

În prima jumătate a secolului al XIX lea, turcismul taraf era frecvent folosit cu unul dintre sensurile sale de bază: „partid“. Ceea ce astăzi pare o metaforă ironică este, de fapt, o simplă etapă din schimbarea semantică a unui cuvînt. În turcă, taraf are mai multe sensuri, între care „parte“, „partid“, „grup“ etc. Originea şi evoluţia cuvîntului a fost explicată pe larg de Lazăr Şăineanu (Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române, 1900), de Emil Suciu (în Influenţa turcă asupra limbii române, 2010) şi de Dicţionarul limbii române (DLR). În scrierile politice ale lui Ionică Tăutul, de pildă, într-o descriere a instituţiilor Moldovei, se explica modul în care „hotărîrile nu să dau după mulţimea glasurilor, ci de cătră taraful prezidentului“ (1828), iar „fiecare taraf îşi face constituţie“ (ediţia din 1974, p. 354). Termenul oscila între o accepţie neutră – ca în Analele parlamentare din 1832: „dumnealui ispravnic cu taraful ce-l are“ şi un uz depreciativ. În teatrul lui Alecsandri conotaţiile negative par să fi fost deja fixate: în Sînziana şi Pepelea, între Papură împărat şi Păcală are loc o lungă discuţie, satirică, despre „tarafurile politice“ care „se-nmulţesc pe toată ziua“: „taraful aristocrat, democrat, burtocrat, pungocrat, postocrat“. Pentru a desemna o mică orchestră tradiţională, termenul era la început însoţit în mod obligatoriu de o precizare; sintagma taraf de lăutari e folosită, tot de Alecsandri, în „cînticelul comic“ Barbu Lăutariul. În Limbajul infractorilor al lui Traian Tandin (1993), cuvîntul taraf era înregistrat cu sensul „gaşcă, clică de hoţi care operează împreună“, explicaţie reluată în Dicţionarul de argou al lui G. Volceanov (2006). E foarte probabil vorba de un sens vechi, păstrat fie în listele de cuvinte ale poliţiei, fie chiar în argou – dar e greu de spus cît mai circulă cu adevărat în prezent în mediile marginale. Sensul principal de azi al cuvîntului este desigur cel de „grup muzical folcloric“, care dă şi numele unui canal de televiziune: „Televiziunea de manele Taraf TV“ (gandul.info).

În româna din secolul al XIX-lea exista şi un alt turcism cu sens larg, folosit, printre altele, pentru denumirea unui grup muzical: dicţionarele noastre înregistrează sintagma tacîm de lăutari, care ni se pare astăzi destul de ciudată tocmai pentru că şi tacîm şi-a restrîns sensurile şi s-a specializat. De la sensurile foarte generale din turcă – „grup“ şi „set“ –, tacîm a ajuns să denumească în româna de azi doar setul de ustensile folosite pentru a mînca. Dacă taraf se referea la persoane, tacîm desemna în română mai ales lucruri – de la seturi vestimentare la mobilier: ca „ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații sau specifice unei anumite îndeletniciri“ (DEX). Uneori cuvîntul desemna totuşi şi grupuri de indivizi, ca în „tacîm de lăutari (taraf cu instrumentele: vioară, cobză, nai ș.a.)“ (Scriban, 1939). E drept, evoluţia lui tacîm în română a lăsat mai multe urme: de exemplu, expresia tot tacîmul, care nu se referă, desigur, la cuţite şi furculiţe, ci se poate aplica oricărei situaţii („tot ce e nevoie, serviciu complet“). În perioada comunistă, cum se ştie, tacîm ajunsese să desemneze, în registrul colocvial, un produs alimentar de cea mai proastă calitate, printre puţinele care se mai găseau în anii ’80. Definirea sa în dicţionare are unele variaţii: „aripi, gheare, gîturi de pasăre“ (DEX) sau „carcasă (de obicei de pui)“ (Dicţionarul de cuvinte recente, ediţia a doua). Tacîm de pui poate fi la fel de bine o denumire tehnică, legată de sensurile mai vechi ale cuvîntului (ca set de părţi mai puţin valorificabile din carnea de pui) sau o metaforă glumeaţă, bazată pe o asemănare vizuală (între ghearele de pui şi furculiţe, de exemplu). Interesant e că formula tacîm de pui se păstrează şi azi, fiind înscrisă pe unele ambalaje şi evocată în reţete culinare.

Apropiate de o sinonimie parţială – de contextul lăutăresc în care erau echivalente în limba mai veche –, taraf şi tacîm ilustrează atît profundele schimbări semantice pe care le au suferit turcismele intrate în română, cît şi surprinzătoarea lor vitalitate. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Judecatorul Curtii Constitutionale Cristian Deliorga FOTO Mediafax
Poate fi sancționat Cristian Deliorga pentru deplasările cu avioane private către Mykonos și Nisa? Regulile de conduită care se aplică judecătorilor CCR
Comisia parlamentară „Mykonos-Nordis” ar urma să verifice dacă există lacune legislative sau instituționale privind finanțarea călătoriilor, declararea beneficiilor, prevenirea conflictelor de interese și respectarea obligațiilor de integritate.
Captură de ecran 2026 11 09 183151 png
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
România și Ucraina ar putea produce împreună drone, în cadrul unui proiect finanțat prin programul european SAFE, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro. Parteneriatul ar putea aduce industriei românești de apărare acces la tehnologii dezvoltate și testate pe frontul din Ucraina.
image png
ramona gabor instagram jpg
Ramona Gabor, surpriză romantică în Dubai! A primit un buchet uriaș de trandafiri roșii. Are vedeta un nou iubit?
Ramona Gabor ar putea avea parte de o nouă poveste de dragoste! Sora Monicăi Gabor a primit o surpriză romantică în Dubai, unde locuiește de mai mulți ani. Vedeta a fost răsfățată cu un buchet impresionant de trandafiri roșii, pe care l-a arătat și urmăritorilor din mediul online.
1 sf mina jpg jpeg
Unde se află moaștele Sf. Mina, ocrotitorul celor păgubiți. Este sărbătorit pe 11 noiembrie
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an, pe 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți considerați ocrotitori ai oamenilor păgubiți, înșelați sau nedreptățiți.
Stramtoarea Ormuz imagine din satelit foto NASA jpg
Petrolul scade sub 91 de dolari după oferta Iranului privind Strâmtoarea Ormuz. De ce nu se ieftinesc automat benzina și motorina în România
Propunerea Teheranului de redeschidere a Strâmtorii Ormuz în 48 de ore, dacă Washingtonul îi acceptă condițiile, menține piețele petroliere în alertă. După o scădere puternică a cotațiilor, petrolul Brent a coborât marți sub 91 de dolari pe baril, însă evoluția nu se traduce automat în ieftiniri.
donbas lupte
Armata rusă a ocupat în 2026 doar 119 km pătrați în Ucraina, de 41 de ori mai puțin decât în 2025. Analiștii explică rolul loviturilor ucrainene asupra spatelui frontului
La începutul anului, în pragul celui de-al cincilea an de război, Moscova și-a fixat un obiectiv clar: să ocupe zonele din regiunea Donețk aflate încă sub control ucrainean.
image jpeg
Scandal uriaș la „Burlacii: Foc în paradis”! Ce concurentă a fost prinsă încălcând regulamentul și riscă să fie descalificată?
Tensiune maximă, acuzații grave și o descalificare care promite să zguduie din temelii emisiunea „ Burlacii: Foc în paradis”!
image png
Toukie Smith a murit la 74 de ani. A fost partenera lui Robert De Niro și mamă a gemenilor actorului
Modelul și actrița Toukie Smith, una dintre cele mai apreciate figuri ale modei din anii ’70 și cunoscută pentru aparițiile sale în seriale precum Miami Vice și 227, a murit la vârsta de 74 de ani.