Tema săptămînii

Mie, România mi-a oferit certitudinea că nu-mi va ajunge o viață să o cunosc pe toată.

Scriitori autentici, de pretutindeni și din toate timpurile, au scris literatură inspirată de Paște impresionați de aceste unice experiențe colective de reculegere și de redescoperire a umanității din noi.

N-a fost decît adaptarea și răsuflul omenirii aflate între două mari crime, numite în mod elegant războaie mondiale.

Înăuntrul ei se făcuse cel mai mare întuneric, dar uite că, din vreme în vreme, mama știa cum să dezghioace lumina.

„Şi el, ridicîndu-şi ochii, a zis: zăresc oameni; îi văd ca pe nişte copaci umblînd.”

Înainte să învăț un drum, am învățat rătăcirea.

Slujitorul lui Anna, cel care L-a pălmuit, a primit pedeapsa de a nu muri pînă la a doua Lui venire. Și, de atunci, umblă prin lume.

Dacă astăzi este doar un nume de referință în mediul academic, asta este și din cauză că posteritatea nu e foarte generoasă cu criticii literari.

La memorialistul Crohmălniceanu e un rîs admirativ, afectuos, și poate că această capacitate a fost trăsătura principală a omului.

Discuţia pare că porneşte, adesea, dintr-un punct înalt, de la chestiuni foarte „serioase”, aproape docte, precum acelea ale fluctuaţiilor estetice ale jurnalului, ca specie literară, spre a coborî fără întîrziere în sferele cotidiene ale adevăratelor interese, omeneşti, mult-prea-omeneşti.

Croh, tata Croh, era în centrul întregii povești. El vorbea ultimul și, ascultîndu-l cum îți discută povestirea, înțelegeai și tu, în fine, ce-ai vrut să spui în ea.

Dilema pe care conceptul de politețe o ridică astăzi ține de schimbările de mentalitate.

Gesturi simple care țineau de o politețe elementară au ajuns să intre în categoria „hărțuire sexuală”.

Impunerea formelor de politețe a început peste tot de sus în jos, de la clasele superioare, educate, pînă la oamenii din păturile inferioare.

Politețea adevărată este surprinzătoare și emoționantă tocmai prin gratuitatea ei.

Un „cod de bună purtare online”, care ne-ar face viața ceva mai săracă în notificări inutile

Dacă ne privește cineva de sus sau se poartă urît cu noi, creierul privește această situație ca pe o amenințare, ca pe o situație care nu este bună pentru noi.

Fairplay e un concept apropiat și cu un rol similar celui pe care politețea îl are în societate.

Alianțele de conjunctură și rutina vieții parlamentare au făcut ca afilierile ideologice să nu mai conteze.

O draconică verificare prin dosarul de cadre, din care nu lipseau autobiografia şi cercetarea partinică a candidatului la o funcţie în PMR/PCR sau în aparatul de stat.

Coalițiile fără compromis sînt circ. E drept că sînt ideale pentru presă, care are zilnic subiecte, fiindcă discordiile ies ca ciupercile după ploaie.

Monstrul e încarnarea unei transgresiuni ontologice; răsturnarea ordinii naturale, încălcarea delimitărilor firești, suprapunerea contrariilor, hibrizii grotești – mortul-viu, bărbatul-femeie, struțo-cămila, alcătuirile de tipul „jumătate om, jumătate animal” – sînt, cu toate, ipostaze ale monstruozității.

La noi bîlciul a fost în centrul divertismentului popular al secolului al XIX-lea, iar spectacolele cu „monștri” constituiau una dintre atracțiile lor principale.

Ne trebuie neapărat un ou de telescop. Cînd monstrul nostru va ieși din acest ou, întreaga perspectivă ni se va lărgi, vom desluși dintr-o privire întruchipările ascunse, vom simți enorm și vom vedea monstruos.

Colecția de monștri din mitologia românească conține multe făpturi fabuloase cu totul aparte.

Cînd pomenești despre defecte omenești, există totdeauna riscul să superi pe cineva.

Mica tiranie a „prostelii pe Facebook” s-ar putea să-i plictisească la un moment dat pe tot mai mulți.