Of, agenția mea! - cum au devenit structurile guvernamentale loc de politizare

Elena CALISTRU
Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
Of, agenția mea!   cum au devenit structurile guvernamentale loc de politizare jpeg

Cînd am văzut prima dată reportajul Recorder.ro despre angajările de la Apele Române, mi s-a pus un nod în gît. Nu știu de ce a atins atît de multă lume povestea aceea, însă dacă ar fi să extrapolez, sînt cîteva motive de indignare. Primul este acela că îți dai seama cît de răspîndită este practica aceasta de a aduce pe cîte un prieten, o rudă, o relație, ceva în instituții ale statului. Apoi, este felul în care șeful instituției respective răspunde la întrebările jurnalistului: un amestec dezarmant de misecuvinism (normal că pot aduce pe cine vreau!) și de uimire că firescul lui nu e firescul tuturor (dar ce-am făcut? nu e așa peste tot?).

Dacă ne uităm la ce se întîmplă cu resursa umană la nivel de agenții, comiții, comitete și alte asemenea, ne dăm seama că fenomenul politizării este poate chiar mai răspîndit decît în ministere sau în administrația locală. De ce? O posibilă explicație ar putea fi aceea că aceste structuri sînt în eșalonul doi de vizibilitate – deconcentratele, subordonatele, coordonatele sînt deseori comasate, reorganizate și răzgîndite. Pe acestea guvernanții le tot schimbă nu doar la reorganizările guvernamentale, ci și cînd mai vin noi atribuții peste noi ca țară sau cînd mai trebuie făcute niște împărțeli politice care dau cu virgulă. Uneori, pare că varianta cea mai simplă în guvernarea de coaliție nu este de a negocia un compromis, ci de a inventa mai multe posturi (a se vedea discuția despre „spargerea” conducerii TVR în două). În felul acesta, coaliția împarte „frățește” posturi și se mai asigură și control reciproc. Păcat că ne costă.

Problema cea mai mare este că, departe de ochii publicului și în ceața atribuțiilor mereu în mișcare instituțională, se pierd ușor unele personaje care nu au nimic de a face cu obiectul muncii pentru respectivele instituții.

De ce sîntem aici?

E vechi păcatul și nu sînt guvernările actuale primele vinovate. Însă aș îndrăzni să spun că deprofesionalizarea administrației publice s-a accentuat, iar acest lucru se vede mai ales prin agenții guvernamentale și structuri care ar fi trebuit să fie hiperspecializate. Trei elemente au contribuit la asta, în valuri succesive.

În primul rînd, România a avut un corp de profesioniști sau măcar de funcționari care s-au specializat în anii grei de negocieri de aderare la Uniunea Europeană. În ei s-au investit resurse, formare, au fost parte din momente în care, vrînd-nevrînd, au ajuns să știe politici publice cum trebuie. Odată cu aderarea, voința politică de a menține acest corp profesional a scăzut și mulți dintre ei au luat și drumul instituțiilor europene.

Apoi, în timpul măsurilor de austeritate generate de criza financiară, spațiul public era plin de conversații despre comasarea sau desființarea unor astfel de instituții. La acel moment, numărătorile arătau undeva la vreo 300 de subordonate și coordonate (fără să punem la socoteală structurile lor teritoriale). De voie sau de nevoie, cu sau fără o strategie, o parte din posturi au dispărut. Repopularea lor post-criză nu a urmat neapărat o strategie de umplere a golurilor lăsate de acea perioadă de înghețare a angajărilor.

Al treilea val de deprofesionalizare a venit odată cu numirile din ultimii ani. Tonul a fost dat în 2017, după victoria răsunătoare a celebrului „Program de guvernare”. Atitudinea de tip „moșia mea” din spatele OUG 13 s-a răsfrînt și în alte zone, structurile guvernamentale, la nivel central sau deconcentrat, fiind primele acoperite într-un păienjeniș de numiri politice. Tot aceea a fost perioada în care mulți profesioniști din sistemul public și-au luat tălpășița, exasperați că s-au trezit cu cîte un șefuleț care habar nu avea cu ce să mănîncă domeniul peste care fusese numit. Înmulțiți exasperarea inginerului-avertizor de la Apele Române că o angajată nu știe cum să determine malul drept și malul stîng al apei cu nenumărate alte domenii.

O poveste fără sfîrșit?

Din păcate, reflexul împînzirii instituțiilor cu oameni loiali nu va dispărea prea curînd fără o schimbare de atitudine. Dimpotrivă, imaginați-vă straturi și straturi de personaje cu pregătire discutabilă așezîndu-se cuminți într-o cultură organizațională mai trainică decît orice coaliție guvernamentală. De multe ori, după ce unele personaje sînt aduse în astfel de structuri prin flic-flac-uri cu interimare, detașare, delegare, consiliere și alte asemenea, ele tind să se permanentizeze. Se inventează un post, se deschide un concurs cînd e nevoie și, așa, ce era temporar devine o improvizație permanentă. Straturi și straturi de interese, pierzîndu-și urma și loialitățile.

Printre ele, rătăciți, sînt și profesioniști. Statistic vorbind, e imposibil să nu existe și dintre aceștia. Însă fără un recensămînt și o cartografiere a instituțiilor și funcțiilor publice, a structurilor și a competențelor necesare, ei vor continua să fie excepții de tip „cineva trebuie să facă și treabă”. Pe aceștia trebuie să îi identificăm, să îi cultivăm și să ne asigurăm că măcar vor rămîne acolo.

Elena Calistru este președinte și co-fondator al asociației Funky Citizens.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Stoichita
Stoichiță, interzis să mai intre în vestiarul naționalelor. I-au pus stop „Sfătuitorului“
Omul care îi şoptește la ureche lui Răzvan Burleanu și-a pierdut din influența pe care o avea asupra președintelui FRF.
parlamentul european foto adevarul
Intrarea României în Schengen, în atenția Parlamentului European
Liderul delegației române a PSD din Parlamentul European a anunțat introducerea pe agenda plenului PE a unei dezbateri cu rezoluție privind aderarea României la Spațiul Schengen.
nocturna jpg
Nocturna bibliotecilor de la Brașov: o mulțime evenimente interesante și atractive
Biblioteca Județeană din Brașov va fi deschisă în 30 septembrie până la miezul nopții și va organiza evenimente pentru toate vârstele și gusturile, în mai multe dintre sediile din oraș

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.