Corectitudinea politică - de la neoconservatori la neolegionari

Liliana POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
Corectitudinea politică   de la neoconservatori la neolegionari jpeg

Corectitudinea politică are deja o istorie în România. Încă din 1994, Horia-Roman Patapievici publica un articol intitulat „Comunismul american” în revista 22, „[A]gentul patogen s-a travestit în haine dragi mentalității americane, și anume în straiele luptei împotriva tuturor discriminărilor, ale luptei pentru drepturile tuturor minoritarilor; s-a deghizat, adică, în corectitudinea politică. Corectitudinea politică este, în fond, comunismul american”.

A fi corect politic însemna să acorzi și să respecți drepturi ale minorităților – fie femei (sic!), persoane cu altă orientare sexuală decît cea care conduce la reproducere, grupuri etnice, persoane cu dizabilități, alți minoritari. Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Adrian Papahagi, Cătălin Avramescu și mulți alți intelectuali care au dominat scena culturală românească în deceniile post-1990, toți bărbați, au cultivat în diferite forme perspective critice asupra corectitudinii politice, legînd-o de „comunism”. „Situarea corectitudinii politice în paradigma simbolică a comunismului românesc a devenit în ultimele două decenii un clișeu ritualic al neoconservatorilor români”, scrie Mihai Iovănel.

De ce este legată corectitudinea politică de „comunism” de către neoconservatori? Pentru că termenul „comunism” are conotații negative, multiplicate exponențial după decembrie 1989, ca semn al unei respingeri integrale a tot ceea ce s-a întîmplat în România în intervalul 1945-1989. Atitudinea fundamentală are în subtext mesajul „Comunismul este rău, capitalismul este bun”. Bizar mesaj, întrucît el aduce aminte de expresia satirică a lui George Orwell din Ferma animalelor, „Four legs good, two legs bad”.

Criticii „corectitudinii politice” resping valoarea egalității, egalitatea în drepturi, care e o valoare liberală fundamentală, afirmată cel puțin de la Revoluția Franceză, consfințită în documente internaționale majore precum Declarația Universală a Drepturilor Omului sau Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a asigura egalitatea în drepturi, avînd în vedere structura patriarhală a spațiului public, e necesară „acțiunea afirmativă”. În avangarda mișcării postbelice pentru egalitate în drepturi au fost SUA. John F. Kennedy (democrat) a înființat Comisia pentru egalitate de șanse de angajare încă din 1961. Lyndon Johnson a continuat prin măsuri afirmative care au inclus minoritățile rasiale, apoi femeile. Țările nordice în Europa sînt, de asemenea, pioniere în aplicarea practică a principiului egalității în drepturi. Spațiul public românesc post-1990 s-a dezvoltat ca unul patriarhal, dominat de valorile și structurat pe modurile masculine de a percepe, înțelege și acționa. Politicile UE au sprijinit mișcarea emancipatoare internă, contracarînd întrucîtva impulsurile tradiționaliste autohtone.

Adepții incorectitudinii politice pretind „a fi de partea bună a istoriei”, pentru că sînt „anticomuniști”. Ne amintim: „comunist rău, anticomunist bun”. De aici mai e un pas pînă la legitimarea neolegionarismului. Este ceea ce s-a și întîmplat în ultima jumătate de an în România: ascensiunea la putere a formațiunii Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), atacurile antisemite directe (cazul Maia Morgenstern), manifestările violente din preajma locuinței primarului minoritar al Timișoarei (care ne trimit cu gîndul la practici gen „Noaptea de cristal”). Tot ce e anticomunist este considerat legitim de către „disidenții corectitudinii politice”, este încărcat moral pozitiv, este aprobat și legitimat social. Evreii sînt „jidani” și sînt răi prin natura lor, afirmă Mihnea Codrescu, unul dintre autorii website-ului Incorect Politic. „Familia lui Iisus Hristos a fugit din Palestina, în timp ce regele jidanilor de atunci, Irod, a provocat în țară una dintre, dacă nu prima acțiune bolșevică cu care, mai apoi și pînă în zilele noastre, sînt obișnuiți despoții jidovi”. Evreii erau comuniști de pe timpul lui Iisus, adică! Ar fi de rîs dacă nu ar fi de plîns, chiar de jale. Astfel folosite, cuvintele devin arme, fără ca ele să aibă acoperire în realitate, fără corespondență cu realitatea. Ele contează în măsura în care coagulează o comunitate de încredere într-un ansamblu de idei false, dar care creează o siguranță de turmă. Adevărul nu mai înseamnă corespondența cu realitatea. Adevărul înseamnă doar că o mulțime de oameni, anxioși în fața celui diferit, a Celuilalt, cad de acord asupra unei anumite interpretări a realității, indiferent de cît de greșită sau inumană este ea.

Corectitudinea politică este, mai nou, echivalată cu „neomarxismul”. Virtutea cuvîntului „neomarxism” rezidă în faptul că 1) marxismul este mult mai puțin cunoscut decît „comunismul” și 2) atitudinea generalizată din ultimii 30 de ani față de Marx a fost negativă, fiind considerat rădăcina „comunismului”. Neomarxismul e și mai puțin cunoscut, mai abscons. Cîți oameni au citit din neomarxiști precum Antonio Gramsci, Georg Lukacs, Herbert Marcuse și alții?! 0,001%?! Pentru scopurile politice ale celor care folosesc cuvîntul „neomarxism” e cu atît mai bine, pentru că auditoriul va asculta și li se va supune. Ba încă îi va considera deștepți. Așa, e simplu să impui formula „neomarxism rău, antineomarxism bun”.

„Neomarxismul”, ca termen ideologic, nu e o invenție locală, românească, ci e preluat din zona neoconservatorismului american. O serie de reprezentanți ai partidelor de dreapta din România (PMP, Alternativa Dreaptă, Partidul Nouă Republică, AUR etc.) vorbesc despre neomarxism. Ce vrea el să însemne, acest „neomarxism” resemnificat? Înseamnă că majoritarii care sînt și au fost privilegiați social și politic riscă să-și piardă o parte din poziții, întrucît corectitudinea politică vine să confere drepturi și șanse noi minoritarilor. Este un artificiu foarte uzitat acela de a aduce de peste Ocean exemple extreme de situații în care majoritarii au fost năpăstuiți în favoarea minoritarilor. Universitățile americane și cele vest-europene, dar nu numai, au politici de șanse egale, astfel încît la o pregătire similară dau întîietate în angajare femeilor sau afro-americanilor sau persoanelor cu dizabilități etc. Este o măsură reparatorie minimală pentru inechitățile structurale care persistă de secole. Este esența noțiunii de „acțiune afirmativă”. Sensibilitățile criticilor corectitudinii politice sînt atinse foarte ușor. Ei nu reacționează deloc la lezarea intereselor profesionale ale minoritarilor. Mihai Iovănel dă un exemplu elocvent. Poeta Medeea Iancu a recitat la Botoșani un text feminist (în 2018) care a folosit polemic un vers vechi al lui Marius Ianuș. Dacă Ianuș fusese apărat în România literară, Medeea Iancu a fost pusă la punct în aceeași revisă a Uniunii Scriitorilor, pentru că „avusese imprudența «impardonabilă» de a scandaliza cu aceleași cuvinte care lui Ianuș îi fuseseră apărate invocîndu-se autonomia estetică”. Minoritarii înțeleg foarte bine această situație pentru că au trăit episoade similare.

„Ideologia de gen” este o altă invenție, ea însăși ideologică. Criticii corectitudinii politice contestă legitimitatea distincției dintre sex și gen, invocînd cazuri de persoane transgender și posibilitatea schimbării de sex. O minoritate infimă a oricărei populații e alcătuită din persoane transgender și bunăstarea lor depinde de înțelegerea societății. A fi transgender nu e o alegere. Nu voi intra aici în detalii, ci voi sublinia doar faptul că necunoașterea fenomenului conduce la dezvoltarea unor temeri care sînt instrumentalizate politic. Una dintre cele mai malefice consecințe ale acestei instrumentalizări este încercarea de a împinge și a le închide pe femei în zona rolului reproductiv. Astfel, femeia devine femelă și este idoliatrizată în rolul ei de mamă, de purtătoare de grijă, de îngrijitoare. Separarea tradițională bărbat-aducător-de-pîine-în-casă și femeie-purtătoare-de-grijă-a-familiei este fixată prin nerecunoașterea diferitelor tipuri de masculinități și feminități, a complexității ființelor umane, a multiplelor roluri pe care le avem și pe care simțim să ni le asumăm. Sîntem puși cu toții în cutia rigidă a gîndirii binare. Există multe femei care își asumă roluri masculine, așa cum există mulți bărbați caracterizați prin trăsături și roluri asociate femininului.

Este uimitor cît de dificil este pentru o majoritate să vadă în femei nu doar obiecte sexuale și animale de reproducere, ci oameni, dotați cu toate calitățile umane, dar parțial diferite și adesea complementare. Este uimitor cum multe femei interiorizează ele însele diferența ca inferioritate (uneori, mai rar, ca superioritate). De altfel, definiția mea preferată a feminismului este „acea concepție conform căreia femeile sînt oameni”. Nu e deloc deplasată, avînd în vedere că în Evul Mediu a existat o dispută intelectuală legată de întrebarea „Sînt femeile oameni sau nu?”. Mai tîrziu, romantismul le-a asimilat fie îngerilor, fie demonilor. Mai aproape de noi, Emil Cioran considera că „Femeile sînt niște nulități simpatice”. Azi, neoconservatorii și neolegionarii încearcă încătușarea lor în roluri reproductive strîmte, ignorînd calitățile lor de ființe complexe și ceea ce vor femeile ca oameni.

Opoziția majoritate-minorități cu care operează criticii corectitudinii politice e una falsă, întrucît orice majoritate este alcătuită din minorități. Ea este și periculoasă întrucît țintește o falsă definire a democrației ca simplă „putere a majorității”. Un regim democratic nu înseamnă dictatura sau tirania majorității, ci doar folosirea regulii majorității în procedurile sale. Protecția drepturilor minorităților este parte a fundamentelor regimului de democrație liberală pe care l-am construit în ultimii 30 de ani. Compromisul, îmbinarea intereselor, consensul și nu impunerea cu forța sînt metode proprii de guvernare democratică.

Mișcarea criticilor corectitudinii politice în România a devenit deja amenințătoare, la propriu (episodul care a țintit-o pe Maia Morgenstern e grăitor). Discursul AUR indică și el faptul că România riscă să alunece spre o politică tot mai contondentă, extremă, neolegionară. Întrebarea care se pune este dacă vrem să trăim într-o societate democratică, în care conflictele și interesele se rezolvă prin dialog și compromis, sau într-o societate șoșoacă în care se țipă, se amenință, se iau oameni la bătaie, se instigă la ură și se dau simionice capete în gură în loc de soluții negociate.

Liliana Popescu este profesor universitar la SNSPA Bucureşti.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

remus grigorescu a murit FOTO Facebook Raducanu B  jpg
A murit un celebru traducător de filme piratate. Ce meserie avea în realitate Avocatul 31
Devenit celebru ca traducător de filme piratate, cunoscut sub pseudonimul Avocatul 31, Remus Cătălin Grigorescu a murit după o grea suferință, la 50 de ani. Puțină lume știe că bărbatul era în viața reală chiar avocat.
shutterstock 2114384846 jpg
Tacticile de război ale Rusiei îi expun slăbiciunile militare. Cum le justifică oficialii ruși
După ce și-a văzut spulberate speranțele de a captura Kievul, Moscova a apelat la distrugerea totală a Ucrainei, doar că această tactică este doar o manifestare a neputinței, scrie The Guardian.
dani otil
Marea dilemă a lui Dani Oțil după ce i-au picat din cer 15.000 de euro: „O fi vreo moștenire?“
Dani Oțil, simpaticul prezentator TV, se ală în mare dilemă. Nu știe ce să facă după ce într-un cont de-al său au apărut 15.000 de euro. Nici banca nu a reușit să-l lămurească, motiv pentru care Dani se teme să se atingă de ei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.