Mama urlă

Publicat în Dilema Veche nr. 890 din 29 aprilie - 5 mai 2021
Mama urlă jpeg

„Uite nebunul!”, striga mulțimea din Florența, încercînd să stingă lumînarea lui Ranieri, eroul Selmei Lagerlöf. Dacă el mergea cu spatele, călare pe-o mîrțoagă, luptîndu-se să apere de vînt o biată flacără, nu putea fi decît un nebun. Nimeni nu bănuia că lumina era sfîntă și fusese adusă tocmai de la Ierusalim.

„Doar urlă, ca o nebună!”, a zis infirmiera. „N-a dormit tot etajul din cauza ei.”

„De-acum n-o să mai poată vorbi”, a adăugat doctorul. Mama tocmai trecuse de un nou atac cerebral. Ca să fie mai ușor, ne-a sfătuit medicul, am putea-o interna într-un centru. Altfel o să ne facă viața un calvar. Tata a rostit un nu apăsat și-a cerut externarea. Sînt dureri neurologice, ni s-a mai zis, urletele nu se asociau neapărat cu durerea, ci mai curînd cu automatismul unui creier distrus. Cinci medicamente i-au completat medicația, fără sedare permanentă chiar avea să fie totul insuportabil.

Trecuseră deja multe luni de la acest episod, tocmai intram în februarie. Mama nu murise nici în trei zile, nici în două săptămîni. Striga destul de rar și n-o făcea decît din nevoia de-a transmite ceva. Înăuntrul ei se făcuse cel mai mare întuneric, dar uite că, din vreme în vreme, mama știa cum să dezghioace lumina. Se-apuca de ea ca de-o frînghie, urla, nu mai voia să se răstoarne în hău. Ca o alpinistă care se desprinde de pe cel mai înalt vîrf, mi-am zis urcînd spre cancelarie. Tot cade, pînă nu mai știe dacă nu cumva se duce de fapt în sus, căci poate nici nu e alpinistă, ci doar o fetiță în fața unui pervaz plin de flori pe care mama ei tînără, în timpul războiului, nu contenește să le ude. Cum de mă gîndeam la cît de vulnerabilă e realitatea, n-aș putea spune. Poate pentru că avusesem un curs de scriere creativă și imaginasem alături de copii niște simțuri care nu există. Rămăsesem ultima din școală, așa că urcam să verific dacă erau oprite computerele. Mobilul, ținut pe silent pînă atunci, a pîlpîit o clipă. Între două apeluri străine, am dat de cel de la sora mea, repetat. Inima a început să-mi bată mai tare, îmi era groază de telefoanele astea venite de la cei apropiați. Noroc c-au intrat mesajele: „Mama urlă”. Am răsuflat ușurată, bine că nu era mai rău. „Nu mai am medicamente“, am citit mai departe. „Doctorul de familie nu-i scrie rețeta. Poate dai tu un telefon.” Am sunat-o imediat, cum adică nu voia să-i prescrie pastilele? Îi explicase că medicamentele mamei erau cu acțiune psihică, aveau efecte secundare și dădeau dependență. Fără o nouă recomandare de la specialist, el, domnul Varga, n-avea ce să facă. Dar de unde consultație de pe-o zi pe alta? Pe mama nu îndrăzneam nici s-o scoatem din casă, darămite s-a transportăm 60 de kilometri, peste munți, pînă la spitalul unde se afla neurologul.

„Mai rămîneți?”, m-a strigat portarul. „Dau repede un telefon și, gata, vă las să închideți școala.” Am căutat în agendă, ciudat, de ce nu găseam numărul medicului? Sigur îl aveam pe undeva, doar mai vorbisem cu el. Mama urla acasă, iar eu, la 500 km depărtare, mă uitam la fulgii ce începuseră să cadă. Pe cine să apelez? Aproape singur s-a format numărul unui fost coleg care locuia chiar lîngă cabinetul medical. Nu mi-a răspuns. Am scris repede un sms, urgență, te rog, îmi trebuie telefonul doctorului Varga. Mi-am pus paltonul și, cînd să ies, am auzit piuitul. N-avea decît numărul... doamnei Varga. Sînt cutare, ziceam după doar cîteva clipe, și am o rugăminte uriașă la dvs., vă sun tocmai din București. „Sînteți chiar Ioana Nicolaie?”, s-a mirat ea. „Cea care a scris Pelinul negru?” Exact. Ce ciudat, nu-i venea să creadă. De vreo două zile, chiar dacă nu ne cunoșteam, plănuise să ia legătura cu mine. Avea să-mi explice imediat, mai întîi să-i zic eu de ce-o sunasem. I-am spus despre mama, despre domnul Varga și rețetă, despre medicamentele fără care nu ne puteam descurca. Avea să rezolve într-o clipă, doar să rămîn pe fir. Pe soțul ei, domnul Varga, l-a sunat de pe fix. După cîteva minute nesfîrșite, cînd începusem să transpir, am auzit-o din nou. „Sînt pur și simplu uimită”, mi-a zis. „Știți, chiar erați singura variantă pe care-o mai aveam.” Cu medicamentele să stau liniștită, nu era nici o problemă. Domnul Varga deja luase legătura cu sora mea, avea să se rezolve-n seara asta... Pe cînd ce voia ea să-mi spună, ei bine... Și mi-a povestit cam vreo jumătate de ceas despre un băiat din Cluj, Matei, care locuia pe-aceeași scară cu un profesor, prieten de familie, pe care, de necrezut, ea, doamna Varga, îl vizitase cu vreo săptămînă în urmă. Îl găsise tare amărît, căci copilul acesta care împlinise de cîteva zile optsprezece ani tocmai își pierduse mama. Femeia murise de cancer, se stinsese în nici două luni. Iar soțul ei decedase la fel, cînd băiatul era mic. Lucraseră amîndoi la o fabrică de mase plastice. Bietul Matei devenise major, avea Bac în cîteva luni și rămăsese orfan de ambii părinți. Dar asta ar fi fost cum ar fi fost dacă mama n-ar fi luat un credit mare sperînd că se va putea trata. Banii se duseseră, iar apartamentul cu care girase urma să fie preluat de bancă. Prin urmare, Matei avea să fie azvîrlit pe stradă.  De unde să facă el rost de 20.000 de euro, cît era datoria? Profesorul nu știa cum să-l ajute pe băiat, se dusese la biserică, poate făceau chetă enoriașii, își întrebase studenții, bătuse și la ușile vecinilor. Mai mult decît pentru înmormîntare nu făcuse rost. Necazul o tulburase peste măsură pe doamna Varga, de-aceea, după ce și-a implicat și ea pacienții și prietenii, fără mare folos, a început brusc să se gîndească la mine. Poate și pentru că citise despre Pelinul negru într-o revistă. Mă ruga să fac ceva pentru Matei, orice, doar să nu-și piardă, nefericitul, și casa.

După două zile, duminică, l-am sunat pe profesor. Am vorbit mai mult de un ceas încercînd să înțeleg totul cît mai în amănunt. În postarea pe care-am făcut-o mai tîrziu pe Facebook, am scris despre Eu cu cine rămîn?, primele cuvinte rostite de Matei cînd a primit vestea morții mamei. Și despre cîinele pe care nici nu mai avea cum să-l îngrijească. Și despre credit, și despre suferința fără sfîrșit, despre trăsnetul care poate lovi din senin, pe unele mame le ia, pe altele le lasă să urle. N-a fost nevoie decît de-o zi pentru 8.000 de share. Banii s-au strîns în trei zile.

În vacanța aceea de februarie, am stat continuu la computer și-am răspuns la mesaje. Cineva de lîngă mine purtase lumina cu spatele, iar Altcineva, din afară, fracturase realitatea. Pe Matei l-am întîlnit mai tîrziu, la Cluj, unde lansam Pelinul negru. Odată, la un Paște, mi-a trimis o poză cu el și cățelul lui. Era student, lucrurile se-așezaseră. Ce lucru misterios e lumina, mi-a scris la sfîrșit pe WhatsApp. El cred că știa cel mai bine despre ce era vorba.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.