⬆
Tema săptămînii
Pagina 25
Prostia, închipuri vechi și vederi nouă
Observ o deplasare hotărîtă a cîmpului semantic al prostiei, survenită în ultimul secol.
„Bă, eşti prost?”
Nu e cazul să ne mire felul în care „copil”, „prost” şi „nebun” ajung să semnaleze acelaşi lucru – mirarea candidă – pe mai multe paliere.
Făt-Frumos era prost?
Se pare că femeile îi păcăleau cel mai ușor, nu degeaba se spune că femeia e dracul gol.
„Răul e o formă de prostie” - interviu cu Valentin Radu ARSENE
Prostia poate fi înțeleasă ca o condiție biologică, poate fi consecința traumelor, o afectare caracterială evidentă prin rigiditate și fundamentalism agresiv, un deficit de educație și o orbire perceptivă.
Prost să fii, noroc de guvernare să ai
Prostia în guvernarea Convenției Democratice din România a fost stelară.
De cîte ori am fost prost
Măcar dacă aș fi învățat ceva de la cei mai descurcăreți și isteți...
Multe oglinzi
Privirea își schimbă direcția și se îndreaptă spre celălalt, care e diferit.
Numai cine admiră știe să vadă îngerii din literatură
Nevoia de admirație e o adicție la fel de toxică și de distructivă ca oricare alta.
Între documentare și apropiere
În loc să mă enervez, m-a prins și mai mult dragul de Constantin Brâncuși.
Admiraţii sîngeroase
Există şi mutaţii ale acestui virus, pe lîngă tulpina „autoadmiraţiei” ori a admiraţiei de sine, şi anume „admiraţia-ură”.
Acest obscur obiect
Cei doi ani petrecuți citind și scriind despre aceste „nesupuse” mi-au adus aminte cît de important și cumva nobil e sentimentul ăsta, al admirației pure.
Arză-l focul, dascăl?
Profesorii pe care îi admirăm au lucrat alături de noi, cu noi, la opera numită autonomie intelectuală și morală.
Prin ochii mei înveți ce simt
Prin exercițiu de admirație nu înțeleg distanță și idealizare.
Cum ne-a ferit credinciosul Eckhart de demonii lui Goethe
Goethe își alinta protejatul cu apelativul „credinciosul Eckhart”, asemuindu-l unui îndrăgit personaj de basm.
Convorbiri cu Goethe
„Am simțit cum, la auzul acestor cuvinte, inima îmi zvîcnește de admirație și iubire.”
A-ți plăcea de cineva
Nevoia de atașament e, de departe, cea mai importantă nevoie emoțională a ființei umane.
Doamna cu Teckel-ul
Îmi aduc aminte cu precizie matematică ziua de aprilie. Noi veneam de la teatru, văzuserăm o chestie propagandistă, tot la Național, care nu ne plăcuse deloc.
Conștiința pentru sine a revistelor culturale
Reafirmarea culturii ca indestructibil pilon al rezistenței umane în fața a orice e importantă.
Provocarea înnoirii
O transformare grăbită de situație, de vremuri, dar cerută, impusă chiar de vremurile-acestea grăbite.
„Țara, ba nu, lumea arde, iar ăștia fac reviste literare!”
Cultura, se pare, e o activitate pentru „vremuri de pace”.
Nenorocul transformat în șansă
Cred că o comunitate de cititori e mai mult decît un număr de abonamente.
E imposibil să nu devii altcineva
Scopul nostru rămîne să spunem povești care să sprijine oamenii și organizațiile să devină mai buni/bune.
Un singur corp
Redacția publicației Infinitezimal a recurs la disciplina binecuvîntată de a nu avea nimic de spus în numele actualității, nici pe hîrtie, nici în relee.
Unul dintre cei mai buni ani
Ceea ce inițial fusese o revistă literară clasică s-a transformat ulterior într-o serie de antologii.
Moartea și întoarcerea revistei culturale
Revista Echinox este, însă, și va rămîne mereu, revista studenților.
Departe şi aproape
Am resimţit şi noi presiunea fake-news-ului, iminenţa jocurilor de putere şi iradierea malefică a teoriilor conspiraţiei.
O propunere
Revistele de cultură au tiraje infime nu pentru că nu mai sînt cititori, ci pentru că nu mai ajung la ei.
A avea răbdare, a fi sau a nu fi răbdător
Răbdarea conține o tensiune latentă, o conștiință vie.
„Timpul, sau dacă vreți putem să-i spunem și răbdare, e combustibilul cel mai important al Recorder-ului” - interviu cu Cristian DELCEA, redactor-șef și co-fondator Recorder
Ritmul ăsta consumă timp și cere un rezervor mare de creativitate.
Timpul are întotdeauna răbdare
Nu există cimitire ale timpului, ci, mai degrabă, sanatorii, spa ale timpului.
Ca fotograf, am învățat să aștept
Liniștea din timpul așteptării, care definește răbdarea, mi-e străină.
Portocală în lumina lumînării
E prima portocală pe anul 1987 și încerc să-mi amintesc ce gust are.
Condamnați la răbdare
Pentru mine, școala online a fost mai eficientă decît cea fizică.
„Ultimul an m-a pus față în față cu toate temerile mele profesionale” - interviu cu dr. Oana DELEANU, șef de lucrări la UMF „Carol Davila”, medic primar pneumolog cu competență în somnologie
Ca să fii medic, în primul rînd trebuie să ai răbdare.
Foamea reală și frica de a muri de foame
Foamea noastră de secole sau de zi cu zi, privită din perspective istorice, antropologice și culturale.
Jocurile istorice ale foamei - despre cum, flămînzi mereu, am pus „Perseverance” pe Marte
S-a ajuns astăzi, în anii noștri, ca oamenii cu bani să mănînce pîine de secară, iar oamenii săraci să se mulțumească doar cu pîinea albă.
Foametea, scheletul care merge la pas cu civilizația
De cele mai multe ori corpul nostru este cel mai bun martor al trecutului.
Morții de foame nu pricep înfometarea benevolă
Comunismul aduce „egalitatea” și mai apoi normarea.
Din cauza lui Ceaușescu mi-e foame și astăzi!
Cinci kilograme de telemea accidental „franțuzită“ ne-au înveselit mesele.
Un potop de simpatii
O poezie deopotrivă a micilor miracole domestice şi a marilor drame umane.
Căutări în singurătatea loială a bătrînului
Petre Stoica, protagonist într-o viața demnă de roman circular, unde traseul inițial devine și ultimul, a trăit mereu anacronic.
Se poate mai mult?
Ce i-a lipsit lui Petre Stoica pentru a atinge cota de simpatie publică a unor Mircea Ivănescu sau Emil Brumaru?
Despre sufletul obiectelor - trei observații
Obiectele construiesc patul germinativ al propriului lor suflet.
„Eu sînt de asemenea un animal fricos” - interviu-colaj cu Petre STOICA
Succesul brusc putea duce la vîrtejul pieirii – cazuri, cîte vreți.
Arheologia blîndă a memoriei
Există viaţă şi după nenorocirile aduse de sovietici în anii ’50.
Spune-mi cine te influențează...
Nu vin cu păreri timide, ci cu convingeri vehemente care stîrnesc hoarda de urmăritori consolidată în viața lor roz de dinainte.