De cîte ori am fost prost

Publicat în Dilema Veche nr. 885 din 25 - 31 martie 2021
De cîte ori am fost prost jpeg

Nu cred că m-am născut prost, mai degrabă cred că m-am prostit treptat. Primele semnale le-am primit demult, în adolescență. Erau anii 1980, cu acea concurență uriașă la examenele de admitere la facultate, subiecte unice pe țară, iar eu doream să devin geolog. Locuri puține, însă (doar 40), iar subiectele erau aceleași cu cele de la Automatică, Electronică, Aeronave și celelalte facultăți de rang 1 ale Politehnicii (doar că acolo erau de vreo cinci ori mai multe locuri).  Foști colegi de liceu, deja studenți politehniști, m-au sfătuit insistent să nu încerc să dau la Geologie, un examen așa de greu și cu locuri așa de puține. Părea, clar, prostie pură. Cu atît mai mult cu cît nu eram nici „băiat isteț”, să am pile și să scap de armata lungă în cazul unui insucces. E drept, i-am dezamăgit și am intrat.

În anii de studenție, odată cu schimbarea de regim, am fost sfătuit să renunț la geologie, la facultate sau la ideea de studiu în general și să mă apuc de o afacere, ceva. Cum îmi ziceau binevoitorii, numai proștii nu vedeau ce momente grozave erau să te apuci de învîrteli, să te căpătuiești.

După facultate am plecat cu o bursă de Master în Italia. Nimeni nu se mai aștepta să mă vadă revenind în țară. Era 1994, una dintre cele mai tulburi perioade din istoria României. Și m-am întors. Am crezut că merită să încerc să fac ceva și acasă. Ăsta a fost momentul cînd mi-am primit cu inconștiență statutul de prost optimist. Mai rău, după revenirea în țară am fost fericit că am fost primit să lucrez la nou înființatul Centru de Geologie Marină – actualul meu institut. Și cu studii în străinătate, și în cercetare... nimic nu putea fi mai rău din punctul multora de vedere. Eram, cum se spune, prost cu diplomă. Cu atît mai mult cu cît la doctorat am avut alături, ca mentor și prieten, un geolog marin din Bologna (Italia) – și între 1995 și 2000 mergeam anual în stagii acolo, în Delta Padului și pe litoralul adriatic. Și am tot revenit acasă.

Măcar dacă aș fi învățat ceva de la cei mai descurcăreți și isteți... La revenirile în țară eram întrebat constant de către diverși cunoscuți ce marfă am băgat, să o cumpere ei. Cînd ziceam că nu am „băgat” nimic în țară eram privit cu incredulitate, apoi, cînd se lămureau că nu îi mint, simțeam cum mă privesc cu milă: „Atîta poate, săracul...”. De fapt, era și mai rău de atît. În anii 1990, în România nu ajungeau nici un fel de publicații științifice de vîrf, cel puțin în domeniul geologiei marine. La fiecare plecare îmi fotocopiam teancuri de articole, pe care le căram în bagaje îndărăt în țară. Nu o dată am intrat în atenția vameșilor de la Otopeni care, văzîndu-mă cu bagajele pline, mă puneau să le desfac. E greu să uit expresia lor cînd vedeau că, de fapt, eu car articole copiate în loc de cine știe ce bunătăți sau chestii de lux. Cel mai trist a fost un vameș care, probabil, se aștepta și la un cadou gros. Cînd a văzut articolele mi-a zis: „Prost ești, băi băiete, dar m-ai făcut și pe mine să îmi pierd timpul! Pleacă și lasă-mă în pace!”.

Profesia m-a dus prin locuri minunate, de la brațele, bălțile și lacurile Deltei noastre, în lungul Dunării, pe plajele noastre, la Marea Neagră și Adriatica. Am lucrat și am petrecut timpul în aceleași bărci cu oamenii locurilor. Am văzut că nu eram singurul prost. Peste tot pe unde am lucrat am dat de oameni descurcăreți și șmecheri, dar și de proști. Întotdeauna proștii erau cei care făceau toate treburile ca la carte. Nu o luau pe scurtătură, nu improvizau, nu „băgau din burtă”. Mai rău, nici nu furau (se zice „nu completau”). Am preferat să stau și să lucrez cu ei, cu proștii, probabil dintr-un instinct de turmă.

Sfîrșitul anilor 1990 a fost extrem de dur pentru cei care încercau să facă o carieră în cercetare în România. Cu un salariu mediu lunar de sub 30 de dolari era imposibil de rezistat. Evident, trebuia să muncesc și în alte părți – ceea ce și făceam, fără regrete. Dar faptul că nu am plecat din domeniu i-a făcut pe cei mai mulți dintre cei din jur să gîndească (dar deja măcar nu mi-o mai ziceau): „E prost, ce să-i faci... măcar e de-al nostru”.

În 2002 am plecat cu o bursă Marie Curie la Veneția, iar cei mai mulți colegi nu se așteptau să mă vadă revenind în țară. Am lucrat, am învățat enorm – dar anul următor, la finalul perioadei, am revenit. Din nou. De data asta poate puțin mai isteț, pentru că știam că aveam să mă întorc la Veneția pentru o serie de alte colaborări, ceea ce am și făcut, în mod sistematic, pînă în 2008. Dar în final am fost din nou prost. Am crezut că, odată cu intrarea în UE, cercetarea va reveni acolo unde ar trebui să îi fie locul și în România. Mi-am zis că nu pot lipsi să dau o mînă de ajutor la ceea ce trebuie să facem la noi acasă.

De atunci continui să fac numai prostii. Asta și pentru că, atunci cînd faci ceva, nu reușești să fii perfect. Cei care comentează de pe margine văd asta cel mai bine. Și nici nu vreau să învăț de la cei „isteți și descurcăreți”, de la cei care stau în tribune, comentatori atenți și pricepuți la toate. Mai rău însă e altceva. Dacă în ultimii șase ani investiția publică în cercetare a coborît la nivelul James Bond (adică aproape de 0,0 și un pic), dacă au fost călcate în picioare toate promisiunile și acordurile la nivel de țară, încep să mă gîndesc serios: nu cumva o fi adevărată și vorba aia cu „prost să fii, dar să-ți revii”?

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național de Geologie Marină – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea Stirling, Marea Britanie.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?