Se poate mai mult?

Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
Se poate mai mult? jpeg

„Cînd se va scrie, biografia lui Petre Stoica va fi un bestseller”, nota Mircea Scarlat într-o amplă cronică din 1987. Douăzeci și doi de ani mai tîrziu, la moartea poetului, Matei Călinescu se arăta iritat (cu toată politețea inclusă, desigur) de indigența indiferentă a ferparelor: nimic despre cauza decesului, nimic despre uluitorul personaj care fusese autorul Melancoliilor inocente. Doar liste inerte de titluri, fotografii imprecise și evocări evazive. Lipseau pînă și „excesele alcoolice despre care Petrică însuși vorbea ca despre niște mari fapte de arme, cu consecințe aproape dezastruoase, uneori grotești, provocînd reacții hilare ca în fața unor culmi ale comicului”.

Degeaba. Impresia e că rîndurile acestea (publicate, totuși, într-un jurnal de mare rezonanță, fie și prin trauma medicală pe care o consemnează) au trecut neobservate. Peste alt răstimp, cînd, la Editura Humanitas, Marius Chivu reedita Amintirile unui fost corector, numele lui Petre Stoica a continuat să stîrnească printre cititori și bloggeri nedumeriri și reacții de un entuziasm inocent.

Cum se explică acest cvasi-anonimat? N-am nici cea mai vagă idee. Mai mult: îmi dau seama că e infinit mai ușor să glosăm la rece asupra impactului contextual al unui autor (vezi Mihai Zamfir despre Eminescu sau Eugen Negrici despre Marin Sorescu) decît să identificăm, rațional, chirurgical, motivele pentru care un poet foarte bun (și, pe deasupra, lipsit de faconda indigestă a ermetismului) rămîne, decenii în șir, inaudibil. Concret: ce i-a lipsit lui Petre Stoica pentru a atinge cota de simpatie publică a unor Mircea Ivănescu sau Emil Brumaru?

Nimic. Contabilicește nimic. Dimpotrivă: cu ambii, relațiile lui Stoica au fost mai mult decît cordiale, așa încît măcar prin contagiune posteritatea lui s-ar fi putut îndulci. Pe cel dintîi l-a și debutat, în Steaua, la finele lui 1957, laolaltă cu întregul grup boem din strada Gutenberg, imortalizat într-o faimoasă fotografie de tinerețe făcută acasă la A.E. Baconsky. Cu cel de-al doilea a purtat o mitraliantă corespondență, de curînd publicată la Editura Vremea: Vom bea pînă la neputința sufletelor. S-ar putea cita masiv din scrisorile lui Brumaru, redactate parcă într-o transă admirativă. Îi solicită cărți, le citește, doarme chiar cu ele sub pernă, îi complimentează grafia („un scris infernal de frumos”) și, din cînd în cînd, lasă să-i scape cîte o mărturisire. „Nu te supăra că te invidiez. Ai un calm, o încredere în gheara ta de poet care, vai, mie îmi lipsește. Te văd uneori pictînd pereți cu o liniște îngerească. Mîndria mea secretă este că, într-o perioadă în care toți se uitau cam peste umăr la tine, eu susțineam că ești unul dintre cei 3-4 poeți cu adevărat mari”, îi scria în noiembrie ʼ72. Pentru ca, amintindu-și-l peste ani într-un interviu, să forțeze un verdict inatacabil: „De fapt asta trebuie spus, domnule, că Petre Stoica a avut întotdeauna dreptate. Întotdeauna”.

Biografic, așadar, a lăsat urme ferme. Iubit de congeneri, ajutîndu-i ori de cîte ori a putut-o face, lăsîndu-se răsfățat de ei (să nu uităm, e unul dintre cei cinci prieteni din Belgradul... lui Nichita Stănescu), Petre Stoica a sedimentat, în plus, și o imagine legendară. Era, s-a înțeles din citatele de mai sus, și un personaj al lumii scriitoricești. În profilul acesta, distinct și distins, sus-pomenitele libații aproape că se efasează (toată generația lui le-a practicat). Ies în evidență, în schimb, alte extravaganțe tușante, de la alura de tip Hemingway la ceasornicul cu lanț de care atîrnau monede vechi, la amuleta de la gît, la brusca evadare din Capitală (întîi la Bulbucata, apoi la Jimbolia), la preocupările, cum s-a remarcat, „ecologiste”. Apropo de acestea din urmă, cineva își amintește cum, la un moment dat, Petre Stoica îi ceruse unui prieten, poet vienez, nici mai mult, nici mai puțin decît o roată de roabă! Răspunsul avea să fie unul pe măsură, austriacul trecînd prin vamă o roabă întreagă...

p11 jos ib jpg jpeg

Palmares

Să mai adaug și rolul de membru fondator al PEN România? Să mai amintesc implicarea civică de după 1990? Sau Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia pe care, retras în Banatul natal, poetul a ținut să-l înființeze? Să mai pun la socoteală premiile care i s-au conferit? Pe scurt: patru, cu tot cu cel de excelență, ale Uniunii Scriitorilor, trei ale Asociației Scriitorilor din București, Premiul Național „Mihai Eminescu”, ba chiar și unul acordat de Austrian Airlines. Firește că orice astfel de distincție are cîtimea ei de relativ, dar palmaresul e impresionant.

Traducătorul (mai ales din poezia germană și austriacă, dar, nu mai puțin, al unor Cîntece africane din 1975) e și el exemplar. Cît privește producția originală, ceea ce o caracterizează e, la fel ca în cazul lui Mircea Ivănescu, constanța superior valorică. Nu există, practic, între cele mai bine de 25 de volume de versuri ale lui Petre Stoica, eșecuri sau decepții. Nici măcar sub raport politic. Debutînd în 1957, cu Poeme, acesta se dovedește mai „curat” decît va fi, fatalmente, trei ani mai încolo, Nichita Stănescu. „Curate”, de altfel (avea s-o remarce Luminița Marcu în lucrarea ei de doctorat), au fost, în aceeași perioadă, și intervențiile revuistice de tinerețe din Gazeta literară.

Las la o parte lista de recenzii (destule dintre ele sub semnături de autoritate), las la o parte și volumele în care acestea au fost topite mai apoi. De-ajuns să spun că Petre Stoica nu lipsește din nici o panoramă postbelică importantă. Eugen Simion îl include în Scriitori români de azi (III), Eugen Negrici stăruie în două rînduri asupra lui în Literatura română sub comunism, Marian Popa îl discută (ticăit, dar fără vehemențe) în Istoria... lui de azi pe mîine, Nicolae Manolescu îl repertoriază prompt și-l convoacă probant pentru a explica, în cazul altor autori, subterfugiile personismului. O generație mai aproape de noi, Mircea Cărtărescu face trimitere la el în două rînduri ca la un „secondant” al lui Mircea Ivănescu (ipoteză cam riscată, de vreme ce inclusiv cronologia o contrazice).

Odată ajuns aici, m-aș întreba mai degrabă cum a acționat poetica lui Petre Stoica asupra optzeciștilor. O afinitate cu Mariana Marin, cu Ion Monoran, cu Liviu Ioan Stoiciu și, poate, chiar cu Romulus Bucur mi se pare, de pildă, plauzibilă. N-aș paria, în schimb (căci demonstrația lui Cornel Ungureanu nu mă convinge), că Ioan Flora i-ar datora, structuralmente, ceva autorului Casetei cu șerpi.

De ce sînt sigur este că, în mod cu totul neașteptat, Florin Iaru speculează inteligent, într-un cunoscut poem din La cea mai înaltă ficțiune („Ce faci aici, Albă-ca-Zăpada? / – Trotuarul fac, lupule, numai trotuarul. / – De ce și pentru cine, puicuțo? / – Pentru nimeni – a răspuns fetița cu chibrituri – / pentru nimeni și pentru bunica...”), o mai veche serie de concetti datorate lui Petre Stoica. Despre ce e vorba? În 1981, în volumul Prognoză meteorologică, acesta insera un ciclu de-a dreptul dinamitard, „Epoca de aur”, care se deschidea, antifrastic, în plină distopie: „Albă-ca-zăpada face trotuarul / cei șapte pitici joacă handbal în șapte / așezați pe scăunele din plastic made in Europa / filozofii împletesc din sîrmă ghimpată ideologii / o bombă explodează sub patul lui Michelangelo / șuierul gloanțelor devine limbă universală / gramatica ei o învață copiii la grădiniță / corbii duc în cioc ramura de măslin / călăul cultivă trandafiri din soiul gloria dei / crește prețul murdăriei crescute sub unghii”. Că vigilența cenzorilor s-a lăsat înșelată de Iaru, era de așteptat. Că versurile lui Petre Stoica au putut trece nestingherite din dactilogramă în tipar, mi se pare... cum să zic? Aiuritor? Încîntător? Cîte ceva din amîndouă.

Cu atît mai mult cu cît cu ani în urmă, în 1968, mai păcălise o dată rigorile pudibonde ale sistemului, introducînd, în Arheologie blîndă, un personaj din familia lui Moș Nichifor Coțcariul, hîtru, sucit și, desigur, coroziv. Jocul e de astă dată geografic, iar numele real al portului poartă cu sine un mesaj infamant: „Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei / a fost marinar la Pola. / Răsucindu-și mustățile îngălbenite de tutun / se laudă c-a stat pe catarg printre păsări, / că a făcut în Marea Adriatică baie – / toate fetele din portul vestit îl iubeau / doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos... / Despre orice s-ar vorbi la marginea şanțului / el amintește: «Să știți, am fost marinar»... / Celor ce rîd socotindu-l bătrîn mincinos / le arată pieptul cu pești și colaci de salvare / acoperite cu litere strîmbe: Pola – 1906. / Trec zile și anotimpuri să lase / urmele altor vremi. Tot mai des / îl aud pe vecinul nostru spunînd trecătorilor: / – Să știți, am fost marinar...”.

Atașant în gesturi, subversiv în atitudine, clarissim în formulări, delicat în recuzită, occidental în referințe, biografic în substanță, ludic în diatribe, experimental în trucuri, Petre Stoica e, în chip obiectiv, un mare poet. Se poate mai mult?             

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Editura Humanitas, 2017.

Foto: Ion Barbu

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.