Despre sufletul obiectelor - trei observații

Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
Despre sufletul obiectelor   trei observații jpeg

Trei lucruri aș ține să spun, foarte pe fast forward, despre poezia lui Petre Stoica în mica mea intervenție: unul privește așa-zisul ei exotism tematic; al doilea ține de inserția ei în istoria poeziei române; al treilea, de atitudinea de existență pe care o propune. E vorba, așadar, despre temă, funcție istorică, atitudine. Le iau pe rînd.

1) Tema. Nu exotismul tematic, pe care critica a insistat excesiv, e cel care face din poezia lui Petre Stoica ce este ea. Banatul acesta înţesat de lucruri colbuite de vreme, bric-à-brac fabulos, bazar a tot ceea ce se poate şi nu se poate imagina în materie de domesticitate, are desigur exoticul lui acaparant. Însă în poezia puternică exotismul e un mijloc, niciodată un scop. Herţa lui Fundoianu nu importă ca descripţie a unei geografii aparte, ci ca extensie ostensibilă a unei vibraţii sufleteşti aparte. Tîrgul moldav al lui Bacovia putrezeşte numai în sufletul lui, într-o geografie şi o istorie care, deşi n-au existat vreodată, ne sînt cel puţin la fel de importante ca acelea reale.

Culoarea lor specifică a fost doar meraviglia prin care poeții au ştiut să ne uimească la început, să ne facă să revenim la poeme – pînă cînd observăm, dincolo de coaja subţire de culoare, geminările stranii de jumătăţi de întrebări şi de jumătăţi de răspunsuri care dau cu adevărat viaţă poemelor.

Așa cum se întîmplă, de pildă, într-un poem din Sufletul obiectelor (1972): „Un rest dintr-o sticlă de lampă cu petrol / cioburile farfuriei de la nunta din anul trecut / un pantof cu limba aspră atîrnînd într-o parte / cana de ceai a copilăriei voastre sărmane / o potcoavă o cheie o furculiţă un cui un lacăt o cutie de conserve o sapă tocită / şi atîtea şi atîtea obiecte / încă neidentificate de memoria mea // cine spune că aici este iadul bezna // ocolită de miracolul vieţii / cine spune oare? / chiar acum o păpădie soarele acesta terestru / în mijlocul lor îşi revarsă lumina / sfîntă şi plină de mierea tandreţei // cine spune oare?”.

Așa funcționează, la modul ideal, poezia lui Stoica: obiectele construiesc patul germinativ al propriului lor suflet. Ce se vede e numai starea de germinație pentru ceea ce nu se vede. În jumătatea primă a poemului ne ia ochii desfăşurarea melancolică a bazarului de obiecte fără utilitate practică – pentru ca median să izbucnească, izolată chiar şi grafic, întrebarea cu adevărat răscolitoare: „cine spune că aici este iadul bezna”, reluată trunchiat și în final.

Asta e esențial în poezia lui Petre Stoica: nu culoarea obiectelor, ci sufletul lor interogativ și torsionat – pe care ele și-l nasc sub ochii noștri. Poezia lui Stoica este tocmai cronica, aproape naturalistă, a acestei nașteri.

2) Funcția istorică. În ce privește înserierea istorică a poeziei lui Petre Stoica în „marele lanț al ființei” poeziei române, cred că cea mai exactă observație îi aparține lui Gheorghe Grigurcu – undeva, criticul observă că Stoica e veriga lipsă dintre Adrian Maniu și optzeciști: „Credem că locul său poate fi comparat cu cel pe care l-a ocupat Adrian Maniu în primele decenii ale secolului. După cum, în creaţia autorului Salomeei, G. Călinescu găsea, în embrion, «pe Camil Baltazar cu poezia sanatoriilor, pe tradiţionalişti şi chiar pe Lucian Blaga», în versurile lui Petre Stoica pot fi detectate, într-un mod la fel de indiscutabil, nu numai trăsăturile liricii steliste, al cărui reprezentant de frunte e îndeobşte recunoscut, ci şi poezia «prozaică» şi ludică ce i-a urmat, post-suprarealismul, ironia, parodia, intertextualitatea, ajunse la mare cinste”.

Înțeleasă astfel, performanța poeziei lui Petre Stoica e cu atît mai spectaculoasă: ea face posibilă tranziția istorică de la modernism la postmodernism, ducînd pînă la ultimele consecințe premisele celui dintîi și inițiind premisele celui din urmă. Poezia lui Stoica are gene comune așadar și cu Maniu, și cu Cărtărescu – și, implicit, și cu o bună parte din douămiiștii de azi, care descind din Cenaclul de Luni.

Așa relaxată și colocvială și fără mari pretenții teoretice cum pare, ea contrage totuși în sine două epoci istorice, lichidînd-o pe una și inițiind-o pe cealaltă. O funcție istorică esențială, care numai poeziei puternice îi reușește.

3) Atitudinea. În fine, aș ține să plasez aici o observație poate stranie, dar cred că exactă: oricît de surprinzător ar putea să pară, poetica lui Petre Stoica ilustrează un model de existenţă venit din epoca presocraticilor. Entuziasmul cu care poetul se pune în ipostaza aprehendării lucrurilor, după ce modernitatea lui Mallarmé, via Valéry et comp., făcuse un cap de afiş din eliminarea obiectului din lirism şi a vocii autorului din operă; încercarea de a trăi lucrurile ca pe nişte sentimente solidificate, de a găsi relaţiile fundamentale ale vieţii sufleteşti ca pereche la relaţiile fundamentale dintre lucruri; pedagogia lui a trăi în defavoarea celei a lui a cunoaşte; voinţa de a învăţa din poezie secretul existenţei superioare – toate consună cu modelul grec de humanitas anterior lui Socrate.

H.-R. Patapievici, în Cerul văzut prin lentilă, scrie așa despre presocraticii văzuţi de poate cel mai empatic cunoscător al lor, Nietzsche: „Pentru presocratici, valoarea filozofiei nu stătea în sfera cunoaşterii, ci în domeniul vieţii: voinţa lor de a trăi utiliza filozofia pentru a realiza in vivo o formă de existenţă superioară. Prin ei, setea ştiinţifică de a cunoaşte cu orice preţ a fost temperată de criteriul valorii pentru viaţă: «căci ce aflau, voiau imediat să şi trăiască». În acele timpuri virile, viaţa era un instrument de cunoaştere”.

Cu minime modificări (și aplicată nu la filozofie, ci la poezie), fraza lui Patapievici e aplicabilă perfect poeziei lui Stoica. Al cărei interes pentru „sufletul obiectelor” tocmai de aici vine: din încercarea de a utiliza poezia pentru a realiza, in vivo, o formă de existență superioară.

Radu Vancu este scriitor, traducător, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și președinte al PEN România. Cea mai recentă carte publicată: Psalmi, Casa de editură Max Blecher, 2019.

Foto: Ion Barbu

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.