Arză-l focul, dascăl?

Publicat în Dilema Veche nr. 884 din 18 - 24 martie 2021
Arză l focul, dascăl? jpeg

Vorbeam, mai deunăzi, cu un coleg, profesor, și îmi spunea, dar era mai mult decît o opinie, era un regret întemeiat pe fapte și date, că profesia cea mai lipsită de stimă și decăzută în ierarhia așteptărilor sociale este cea de profesor. Dintre categoriile socio-profesionale, cea a profesoratului nu e doar desuetă și lipsită de atractivitate, pentru oamenii mai tineri, ci și denigrată pentru slabele sale rezultate. Cercul vicios e destul de evident: după 30 de ani de subfinanțare și pîrjolire politică a pămîntului educației, otrăvită de-a dreptul prin gradul mare de dezinteres și corupere a sistemului, întotdeauna în derivă, devalorizarea și deprofesionalizarea au mers mînă în mînă. Deriva aceasta produce derizoriul existenței. Dacă de-a lungul istoriei statului modern român, inclusiv în perioada comunistă (cu excepția ultimilor ani), a fi profesor sau profesoară era un statut rîvnit, pentru beneficiile sale sociale și chiar financiare, acum absolvenții foarte buni, chiar în domenii sociale și umaniste, preferă să fugă văzând cu ochii de sistemul public de educație, la toate nivelurile sale. De aceea pare aproape o minune să mai poți admira pe cineva care își face din educare o menire. Sau care își urmează menirea împotriva evidenței raționale că intrarea pe porțile școlii va produce multă frustrare și regret. Fapt care se vede și din fața camerelor web, mecanisme pîlpîitoare care ne mediază mai adecvat alienarea deja instaurată în lumea educației românești.

Există profesori buni, profesori slabi, profesori exigenți, profesori superficiali, profesori iubiți, profesori detestați. De cele mai multe ori, aceste predicate se atribuie împreună, căci uneori cel detestat de elevi sau studenți s-ar putea să fie doar prea exigent, cel considerat slab să fie iubit de aceiași elevi și studenți pentru că nu le face viața grea etc. În genere, cei buni au așteptări mai înalte de la educabili, din simplul motiv că se poate, minții aproape nimic nu-i pune limite, dar se învrednicesc și să le împlinească, împreună cu partenerii de joc mai mici (în vîrstă sau în experiență), ceea ce-i face iubiți. Desigur, multe combinații de calități și virtuți pot exista, însă e clar că în ultimii ani sînt din ce în ce mai puțini cei cărora le-am putea atribui.

Educația e treabă de coautorat, iar profesorii pe care îi admirăm au lucrat alături de noi, cu noi, la opera numită autonomie intelectuală și morală. Așa cum se întîmplă și-n istoria artei, nu întotdeauna numele le este reținut sau lăsat la vedere, din tot felul de considerente. Vorbim mai des despre medicul, psihologul sau duhovnicul nostru decît despre profesorii care ne-au supervizat procesul autonomiei. Dacă medicul are o intervenție salutară în momentul critic, profesorului nu i se recunoaște rolul salvator, poate și pentru că școala nu a fost niciodată un caz sau o situație „de viață și de moarte”. Nu este, în sensul vieții biologice, dar pare că omul se vrea mai mult decît animalul uman, se vrea persoană. Pe cît de simplu în concept, pe atît de greu în fapt. Medicul acționează cînd e vremea intervenției, psihologul asistă omul în dezamorsarea traumei, duhovnicul mediază-n transcendent, dar ce face profesorul? Cîte puțin din toate acestea, fără a le rosti așa, și mai mult decît atît. În principiu, profesorul face posibile persoanele autonome, adică eliberează omul din natură, sau de sub tutela unui zeu sau a altuia, creînd existența și-n planul mai înalt al gîndirii proprii și al cunoașterii de sine. Orice profesor bun este cel care îți îndreaptă corect privirea critică către tine însăți sau însuți. Chiar dacă e profesorul de matematică sau tehnologia informației.

Îmi place să glumesc spunînd că am ajuns profesor dintr-o răzbunare, o răzbunare a sorții împotriva celui care a fost elev și student enervant, lipsit adesea de respect pentru profesorii săi. Dar dacă aș fi serios, aș recunoaște că motivul pentru care am ales calea profesoratului vine din admirație. O admirație care a crescut în timp pentru cîțiva dintre profesorii mei. Nu a contat domeniul sau vîrsta lor, ci felul în care s-au dăruit celorlalți și procesului despre care scriam mai sus. Un termen care nu spune nimic este cel de „model”, și nu poți avea admirație pentru modele, care se pot abstractiza atît de ușor și care doar aproximează realitatea fiind totuși pe deasupra ei. Admirația este și era pentru alte ființe, plasate în timp și spațiu ca mine, apariții luminoase în constelația vieții, întru totul reale. O admirație care nu te ține la distanță și care nici nu te captează precum fluturele atras de flacără în doctrinele mistice. Un sentiment care aduce și încîntare, dar e mai mult decît atît. E o garanție pentru practicile vieții, de la contemplare la acțiune, o garanție a faptului că nu ești singur pe lume, că exiști dincolo de organism și de nevoie. E o admirație care acționează asupra ta permanent și la care te întorci chiar și cînd ei nu mai sînt aici, printre noi. Dar ei își continuă forța de atracție și îndemnul implicit de oriunde ne-ar privi de fiecare dată cînd îi gîndim. Nu doar ca un filtru moral sau ca o evaluare, ci ca un companion pe drumul pe care ai luat-o. E un drum fără sfîrșit și plin de regrete, dar e singurul în care te regăsești împlinit. Nu rămîn monumente, plăci memoriale sau alte dovezi palpabile în urmă, și nici nu trebuie să privești înapoi retrospectiv în acest sens. Ci privește în tine și recunoaște: oare ai fi fost cine ești dacă nu ai fi avut alături pe nimeni dintre cei care te-au învățat să fii?

Constantin Vică este lector universitar la Facultatea de Filozofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.