Iluziile depolitizării

Camil-Alexandru PÂRVU
Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
Iluziile depolitizării jpeg

După orice schimbare de guvern, presa scoate la iveală numiri aberante pe posturi de conducere sau prin instituțiile coordonate de oamenii de partid. Apar și reacțiile publice de revoltă, în special cererea depolitizării acestor numiri. Ne deranjează că partidele premiază oameni servili și incompetenți și nu respectă un nivel minimal de expertiză pentru numirile în diverse funcții; constatăm prea des cu indignare că, dimpotrivă, ele deleagă fără discernămînt potentaților locali promovarea fidelilor cu o indiferență totală pentru cerințele postului. Ne deranjează să aflăm cît de înrădăcinat și răspîndit este clientelismul – prea multe posturi sînt dependente de partide, de la directori de școli la consilii de administrație și pînă la poziții minore în schema de personal în numeroase instituții publice.

Pentru că este evident că partidele sînt angrenate în practici clientelare și sînt capabile să transforme instituții-cheie în simple iurte tribale, revendicarea depolitizării pare a fi singurul lucru de bun-simț. Din păcate, pe cît de evident este sentimentul de revoltă, pe atît de neclar e ce anume ar trebui să înlocuiască situația de azi. Într-adevăr, partidele își bat joc de inteligența noastră de cetățeni. Dar, dacă tot vorbim despre inteligență, ce așteptări avem, de fapt? Se suprapun de multe ori, în revendicarea depolitizării, mai multe confuzii care nu au cum să ducă la soluții de durată.

În primul rînd, vorbim de iluzia „celor 15.000 de specialiști”. Celebra formulă a lui Emil Constantinescu din 1996 s-a transformat rapid într-un eșec răsunător, dar ne urmărește și azi. Ne purtăm ca și cînd ar exista undeva un rezervor de oameni capabili care doar așteaptă să fie numiți de partide în locul clientelei de partid. În realitate, România nu a prea format în ultimele decenii public servants. Experții în administrația publică formați în străinătate au cam rămas acolo. Chiar și atunci cînd acești oameni există, nu e clar ce anume li se cere din partea publicului și ce ar trebui să facă substanțial diferit de ceea ce fac deja oamenii de partid aflați în posturi. Sigur, vrem ca funcționarii să se poarte mai politicos, dar ce alte așteptări avem de la ei? Funcția publică este esențială pentru funcționarea unui stat modern, dar noi ca societate încă nu am dezvoltat un vocabular propriu al interesului general pe care acești oameni sînt presupuși a-l urma și traduce în practică. Care este binele comun pe care ar trebui să-l realizeze instituțiile și politicile publice? Cum percepția publică asupra funcționarilor și a „bugetarilor” în general este catastrofală și este întreținută de partide, de presă și chiar de asociațiile societății civile, e ușor să acuzăm fără discriminare toți funcționarii și instituțiile statului menite să traducă în măsuri concrete interesul general. Acesta din urmă este oricum greu de definit chiar și în societățile mult mai mature decît cea românească.

Apoi, este iluzia transferului facil de expertiză din alte domenii. În ultimii ani, alternativa rapidă la problema politizării clientelare a instituțiilor a părut să fie aducerea unor oameni din corporații sau din ONG-uri, în speranța că acele medii sînt mai competente decît partidele politice. La pachet, a venit și convingerea că statul trebuie guvernat așa cum se guvernează o firmă și că astfel am scăpa de clientelism, de corupție și de ineficiență. Însă interesul public presupune o altă construcție instituțională, un alt tip de responsabilitate în luarea deciziilor, astfel încît experiența din mediul privat sau activist nu poate aproxima decît rareori ceea ce ar trebui să facă veritabilii public servants.

Vine apoi iluzia că problemele sociale complexe au soluții evidente. Revendicarea exasperată a depolitizării se bazează de multe ori pe o imagine confuză despre expertiză – unde expertul e omul care pur și simplu se pricepe să rezolve problemele, știe soluția, tranșează fără milă și rămîne insensibil la presiuni politice. Însă problemele sociale sînt în realitate mult prea complexe pentru a avea soluții univoce; însăși recunoașterea unei probleme că este o problemă nu e deloc consensuală. Experții nu pot ignora interese legitime ale unor grupuri (sociale, profesionale, etnice, religioase etc.). Instituțiile publice nu pot fi reduse la modelul pastoral al eroului salvator care își impune voința superioară și care obține prompt disciplina perfectă din partea executanților săi. Dimpotrivă, instituțiile, cetățenii și partidele trebuie să participe la negocierea echitabilă și deliberarea asupra interesului public. Este un proces deosebit de complex și de anevoios, dar este logica de funcționare specifică unei democrații solide.

În realitate, ieșirea din impas depinde tot de partide, nu de iluziile de mai sus. În fond, depolitizarea unora e repolitizarea altora. Partidele sînt esențiale pentru democrație, făcînd legătura dintre societate și instituțiile politice, structurînd deliberarea publică și recrutînd personal politic pentru guvernarea centrală și locală. Pînă la un punct, ele trebuie să numească oameni și să guverneze. Dar reformarea partidelor este un proces necesar și de durată care în nici un caz nu se rezolvă prin invocarea repetată a iluziilor de mai mai sus.

Camil-Alexandru Pârvu este con­fe­ren­țiar la Facultatea de Științe Politice, Univer­sitatea din București.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Aleksandr Dughin, la funeraliile fiicei sale, Daria Dughina FOTO Profimedia
SUA au informații că Daria Dughina a fost ucisă de guvernul ucrainean. Dacă ar fi fost consultați, americanii s-ar fi opus
Americanii au informații că Daria Dughina, fiica unui apropiat al liderului de la Kremlin, a fost asasinată de guvernul ucrainean, relatează The New York Times.
Valeri Kuzmin FOTO Inquam
Ambasadorul rus la București a fost convocat la MAE după anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a convocat la MAE pe ambasadorul Rusiei în România, în contextul anunțului făcut de Vladimir Putin privind anexarea ilegală a unor teritorii ucrainene.
Sediu Tribunal Vâlcea din Râmnicu Vâlcea Foto Adevărul
Trimis în judecată pentru că și-a ucis nepoata de 2 ani: „A aruncat-o în ușa frigiderului și pe ciment”
Ies la iveală noi detalii cutremurătoare odată cu trimiterea în judecată a bărbatului din Vâlcea care în septembrie și-a omorât nepoata de numai 2 ani, pe motiv că aceasta nu se oprea din plâns.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.