Ghidul viitorului jurnalist – politețea adaptivă

Ionuț-Tiberiu BALAN
Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
Ghidul viitorului jurnalist – politețea adaptivă jpeg

Înainte de a începe jurnalismul, presa mi se părea un domeniu atît de îndepărtat de visurile mele încît nu m-aș fi gîndit vreo secundă că voi ajunge în poziția în care să-mi doresc să fac parte din ea. Și iată că am ajuns. Sînt în anul al treilea, iar oamenii care mi-au fost (și-mi sînt) profesori și mentori m-au determinat să nu renunț. Imediat voi termina și tot ce am învățat m-a făcut să realizez că jurnalist nu te naști, ci devii. Poți să ai o anumită orientare spre scriere, cuvintele să-ți curgă șuvoi, dar jurnalismul urmează niște reguli. În manualele de jurnalism, regulile sînt stricte și devin obligatorii pentru jurnalistul de la începutul drumului. Însă cele care te ghidează cu adevărat sînt regulile nescrise, cele care încep să intre în reflexul „viitorului jurnalist” prin exercițiul permanent al scrierii și al contactului cu oamenii (fie și telefonic sau prin e-mail) ca apoi să nu mai fie nevoie de vreun manual, ci doar de intuiție. De ce se pot intui regulile ulterior? Pentru că jurnalismul, la fel ca orice domeniu, este într-o continuă schimbare. Supunerea în fața unei reguli fără a pune întrebări și urmînd-o orbește este exact opusul comportamentului jurnalistic și funcționează doar la început, atunci cînd încă nu avem o imagine bine definită asupra jurnalismului, ci una îndeajuns de vagă. Aici nu vorbesc despre revoltă, despre radicalizare, ci despre a pune întrebări, a fi curios. Asta am învățat. Intrînd în contact cu tot mai mulți oameni în diversele „teme pentru acasă” pe parcursul celor aproape trei ani, am fost nevoit să mă adaptez. Adaptarea nu se predă, nu există vreun curs prin care să ni se impună reguli stricte de comportament, dar se pot generaliza niște recomandări după care să te ghidezi în contactul cu alți oameni.

Primele cîteva clipe dinaintea unui interviu au fost (și au rămas) cele mai tensionate în cazul meu, pentru că trebuie să-l observ pe cel din fața mea, să-l acomodez în poziția de intervievat și să-l determin să se exprime cît de liber dorește întrucît îl ascult cu interes, sînt acolo și nu fac interviul din obligație, ci din pasiune, vreau să aflu o poveste. Nu vrem un personaj crispat în fața întrebărilor, ci unul care să se simtă bine. Însă aici se întinde tacit o capcană. Comportamentul politicos cu care sîntem obișnuiți în situațiile de întîlniri cu persoane cunoscute intervine în conduita jurnalistică și apar greșelile. Dacă într-o discuție între prieteni, din simțul politeții, nu îl întrerupem pe cel dinaintea noastră atunci cînd deviază de la subiect, ci tindem spre a continua pe linia nouă impusă, în cadrul unui interviu devierile de la întrebare periclitează finalizarea interviului. Politețea amicală în această situație devine periculoasă, iar personajul interviului nostru trebuie oprit. Însă cum îl putem opri astfel încît să nu îi lăsăm impresia că nu ne interesează ce spune? În funcție de personaj și de modul lui de a răspunde, nu există o cale concretă care să fie eficientă la fiecare caz în parte. Personal, prefer să îl las să-și termine răspunsul, ca apoi să-l întreb cît de subtil posibil dacă e cu putință să reia cîteva puncte importante întrucît răspunsul său este unul complex și îmi e teamă să nu fi înțeles greșit. Moment în care, de obicei, personajul conturează cu entuziasm un scurt rezumat sau reia complet întrebarea. După finalizarea interviului, comportamentul jurnalistului este extrem de important în relația lui viitoare cu personajul. În punctul acesta, ca tînăr jurnalist, reacționez stîngaci, intru în sfera hiperpoliteții, promit să-l contactez cît de curînd în viitorul apropiat, promit să-i trimit interviul și repet la nesfîrșit aceleași replici. Acum, privind cu „ochiul rece”, pot să observ stîngăciile pe care le comit dintr-o dorință de a urma o conduită politicoasă modelată în funcție de persoana dinaintea mea, însă pentru a-mi schimba comportamentul, pura observație e numai primul pas.

Deși este o politețe adaptivă neîndeajuns de exersată, fără un contact permanent cu oameni din exterior, care să mă scoată din sfera confortului, nu va exista evoluție în comportament. Într-adevăr, profesorii ne-au ghidat în limitele putinței, însă experiența este cea care marchează și modifică reflexele tînărului jurnalist. Ce trebuie urmărit constant? Reacțiile politicoase echilibrate, întrucît hiperpolitețea poate să influențeze răspunsul personajului în cazul unui interviu (ori unei declarații), iar lipsa politeții sau politețea falsă, mecanică, fără vreo urmă de emoție reală față de cel dinaintea noastră, îl va pune pe cel intervievat în situația în care răspunsurile lui să fie la fel de robotice precum comportamentul nostru. Jurnalistul complet este cel care poate să determine o persoană la implicare maximă printr-o politețe adaptivă, echilibrată, pe cînd tînărul (viitor) jurnalist este cel ce încă experimentează și lucrează pentru a atinge acest punct.

Ionuț-Tiberiu Balan este student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, Departamentul Jurnalism.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.