Societate

Occidentul însuși a devenit scena unui război cultural intern. Dreapta conservatoare și stînga progresistă s-au înstrăinat reciproc, dizolvînd stabilitatea centrului.

Cu 27 de ani în urmă, nimeni nu și-ar fi putut imagina un protest la care să fie luați părtași copiii. În ’89, revolta împotriva autorităților era pe viață și pe moarte, iar pînă de curînd, strigătele de împotrivire din piețe erau sinonime cu pericolul, cu bătălia dintre două tabere iremediabil dușmane. Astăzi, părinții si-au adus, curajos, copiii în stradă, declarînd, astfel, că nu vor să „lupte“, ci vor să convingă.

„Victimă“ în cunoștință de cauză, le-am încercat pe mai toate. Ba pînă și pizza în formă de inimă, care a fost, într-un an, „la ofertă“ la Pizza Hut.

E dreptul oricărui cetăţean să aibă o opinie (diferită de a noastră) şi să o exercite liber şi neîngrădit. Nu mă deranjează că părinţii (la modul abstract) văd altfel. Părinţii noştri vor fi mereu părinţii noştri. Copiii noştri vor fi mereu ai noştri. Toţi locuim în aceeaşi ţară şi ne confruntăm cu aceleaşi probleme. Ticăloşii sînt în altă parte, niciodată în rîndul familiei.

În Austria se tot vorbește despre alegeri parlamentare anticipate. Căci, despre guvernul de coaliție stînga-dreapta – al cancelarului roșu Christian Kern, fost manager de succes – format din social-democrați (SPÖ) și populari (ÖVP), nimeni nu mai credea că va rezista pînă la vară…

„Cei care au ieșit la de­mon­stra­ții contra OUG 13 au primit, fiecare, cîte 100 de lei, plus extra pentru animalele de companie“, „în spatele mitingurilor de protest stă Soros“, „oamenii de la proteste sînt manipulați psihotronic“, „lovitura de stat e în plină desfășurare“, „un jandarm a fost bătut de iohanniști“, „violențe extreme în fața Guvernului, tehnocrații și fanii lor fac circ la Guvern.“

Nu ești mascul îndeajuns dacă te uiți la țopăielile lui Barîșnikov. Nu e OK să stai o oră jumate cu ochii în niște tutu-uri roz și nici cu ei în colanții vreunui prim-solist. Nu-i demn pentru un tip adevărat să admire coupé jeté-uri, ronds de jambe, plié-uri și piqué-uri.

Dimensiunea civică este potențată de o nouă dimensiune, propriu-zis transcendentă. Manifestația este cu totul și cu totul atipică: fără violență, prin relaționare pașnică și prietenoasă cu restul societății urbane

Cum poate fi o țară majoritar religioasă și majoritar coruptă în același timp?

În discuțiile de zi cu zi pe care le am, întîmplător sau programat, cu părinții, fac eforturi considerabile să nu mă las înghițită de prejudecățile generației mele și să țin pasul cu „noile tendințe“ în educația copiilor.

I s-a părut mare lucru, miraculos chiar, aș zice, cum au ieșit oamenii să protesteze. Pentru o chestiune legislativă, am zice. Dar, de fapt, pentru una de principiu, de mentalități și de morală.

Am citit un Top 10 trend-uri în consumul lui 2017 pe Euromonitor şi m-am luat cu mîinile de cap. Sufăr de...

Nu se discută cît ar trebui despre proiectul de țară inițiat de către Președinția României.

Am continuat să ies în fiecare seară, din solidaritate. Poate acesta este cel mai important lucru pe care l-am cîștigat în ultima săptămînă. Solidaritatea te umple de energie și de o bucurie aparte.

Fără oglindă ar fi dificil să ne imaginăm evoluția scrisului și a lecturii. De asemenea, fără oglindă nu ar fi fost posibilă revoluția industrială în deplinătatea ei.

Și tot pentru că trăiești în societate, va trebui să mergi la petreceri de serviciu, la teambuilding-uri unde te arunci pe spate în brațele colegilor în poiene de munte, la mare într-o gașcă de seminecunoscuți unde vei fi chinuit înfiorător de un folkist cu o chitară, la botezuri și la înmormîntări

Christos, în calitate de Învăţător divin, se prezintă pe sine nu numai drept dominus (Ioan 13, 13), ci mai ales drept călător de urmat.

Sînt întristat să constat că modernizatorii contemporani (de la hipsteri pînă la corporatiști, și de la neopozitiviști la adepții radicali ai secularizării) se luptă cu presupusul potențial retrograd al tradiției creștine (pe care, vai, o cam ignoră), în loc să combată, alături de elita feluritelor confesiuni, lucrarea subminatoare a contraselecției.

Mi-e greu să îm­părtășesc optimismul care vor să devină părinți. Dar îi admir cu atît mai mult pe toți cei care au puterea să creadă. Să o ia de la capăt în numele și pentru urmașii lor.

Tabieturile mele de zi cu zi nu au mai putut fi aceleași din pricina frigului excesiv. După ce s-au terminat sărbătorile de iarnă, cu toată poleiala lor, a venit un ianuarie înghețat, cenușiu și amenințător.

Un leu, dar ce-i un leu? Un covrig, o pîine, dar nu o roșie în sezonul ăsta. Dar ce necaz de frupt se află între 4,49 și 5,49? Între aceste prețuri avem diferența dintre ananasul frupt cu frunze și ananasul frupt fără frunze.

Dacă Putin va reuși, milioane de refugiați se vor putea întoarce la casele lor.

Cele mai cumplite sînt pentru mine decolările și aterizările, probabil pentru că, tot conform statisticilor, atunci se petrec cele mai multe accidente.

Rezultatul alegerilor pentru Parlamentul României, din această toamnă, îmi prilejuiește ocazia de a atrage atenția asupra unei lucrări din domeniul psihologiei sociale pe care eu o consider ca fiind foarte importantă pentru noi, cei care ne ocupăm într-un fel sau altul de fenomenul social românesc, de mersul construcției noastre sociale.

Nu există, din cîte ştiu eu, o activitate umană mai importantă decît cea politică. Complexitatea sa vine din importanţa deciziilor care se iau şi din efectele pe care aceste decizii le pot propaga asupra unor mase mari de oameni şi pentru perioade mari de timp, uneori măsurabile la scara istoriei.

red că devine foarte simplu să ajungi să-ți otrăvești viața cu presupunerile cele mai negre. Dă o căutare pe Google la transaminaze mărite și fandacsia-i gata. Dar dacă te perpelești că ai ficatul ferfeniță cu gura plină de jumări, atunci sigur nu mai e nimeni de vină, nu-i așa?

Cetatea pămîntească este, în acest sens, un instrument al providenței divine.

Fundațiile politice aferente partidelor și-au asumat rolul de educatori în afara structurilor de putere.

Tot dintr-o serbare dedicată momentului 24 ianuarie 1859, am păstrat o concluzie simplă, la îndemînă, care înlătură orice dubii: „Cînd e pace şi iubire, / Parcă ceru-i mai senin, / Cînd e pace şi iubire, / Soarele este ROMÂN.“

S-a întîmplat ca, în ultimele zile, să iau, poate mai des decît de obicei, taxiul. S-a întîmplat ca ziua în care m-am fîțîit cel mai mult să fie cea în care a murit Ion Besoiu. Primul taximetrist, cam de-o generație cu mine, se întoarce și-mi zice: „Știți că a murit actorul ăla, cum îi zice?“

În colţ, am ticălosul care vinde rodie la 2 lei kilu’. Luai un kil. Ba nu, două. Rodii – 4 lei. Mi-am scos taxiul. Apoi, portocale. Ţiganul începe cu „Am barbă, sînt ţigan, caut femeie de vreun an. Domnişoară, nu domniţă, să aibă guriţă“.

Privindu-i pe copiii de acum, nu ne rămîne decît să sperăm că peste alți douăzeci de ani vom avea altfel de votanți.

E septembrie 1997 și urc în fugă cele 38 de trepte de piatră care duc spre parcul din Aiud.

Vorbind despre o lege care oferă acces liber la informații, nu putem să nu vorbim despre importanța ei în mediul jurnalistic. De cele mai multe ori răspund, însă trimit, pentru subiecte mai sensibile, jumătăți de răspunsuri. Se eschivează cu legea în mînă.

Cum se zice la „așchie“, „copită“ sau la „mărăcine“? Taică-miu se uită fix în ochii mei cu o expresie ușor amuzată, așa cum probabil că se uita și la studenții lui. De la o vreme a luat un obicei în a mă întreba care e corespondentul în tătară al unor cuvinte alese la întîmplare.

De cîţiva ani, chipul social al religiei s-a schimbat în mod dramatic. Ea a dat buzna în spaţiul public. Dă teribile bătăi de cap decidenţilor europeni.

Parcă pentru a confirma banalizarea terorismului pe sol european, finalul lui 2016 ne a adus noi „trăiri“ stilizate pe Facebook, machiate de media corecte politic și bagatelizate de liderii a căror slăbiciune nu merita, firește, stricarea „sărbătorilor de iarnă“.

La auzul veștii că vechii directori pot fi numiți din nou, multe inspectorate din țară au raportat că noii directori au renunțat la posturi în favoarea celor dintîi. În acest context, întrebările esențiale ar fi: de ce nu se înghesuie dascălii să ocupe posturi de conducere, de ce generațiile (mai) tinere nu dau buluc către un post care le-ar conferi o vizibilitate și o carieră mult mai motivante, de ce se tem toți ca dracul de tămîie de o atît de onorantă răspundere?

Abia după ani, în casa în care stau acum, sentimentul de „acasă“ a revenit. Mi-am găsit un birou, cu obiectele de pe el și cu geamul de alături, la care, dacă stau, mă regăsesc pe mine și un spațiu căruia îi aparțin. Unde mă simt, dacă nu întotdeauna, măcar uneori, confortabil, în largul meu.

O organizație de caritate, Oxfam, a calculat și a ajuns la concluzia că cei mai bogați opt oameni ai lumii, în frunte cu Microsoft – Bill Gates, dețin o avere de 426 de miliarde de dolari, cît are jumătate din populația globului.

La începutul lunii ianuarie s-a iscat un mic scandal legat de foștii directori de școli, inclusiv directorii adjuncți care ar putea fi repuși în funcții, chiar dacă nu s-au prezentat sau au picat concursul organizat de fostul Minister al Educației. O decizie politică, desigur.