Dulceaţă amară

Publicat în Dilema Veche nr. 679 din 23 februarie–1 martie
Dulceaţă amară jpeg

Între dorințe și frustrări, între umi­lință și megalomanie, între narcisism patologic și altruism nedisimulat, există un domeniu abolit de amprenta personalității creatorului: matematica. O spune Sophia Kovalevskaya: „Nu știu cuvinte care să exprime dulceața de a simți că există o întreagă lume din care Eul este cu desăvîrșire absent.“

Într-un roman, să zicem, un cititor avizat, un împătimit al lecturii, recunoaște stilistica prozatorului, sintaxa frazei, arhitectura scrierii, ba, fără mare efort, descoperă și autorul din spatele cuvintelor, cu ifosele și țîfnele inerente, discret creionat într-un personaj secundar. Desigur, nu toți mînuitorii condeiului își divulgă în scris acel Eu, amprentă a individualității. Mai sînt și excepții.

Pe un pictor, înainte de a-i desluși semnătura din colțul tabloului, cu o bună instrucție în domeniu – „Atîta vezi într-un tablou cît vede și el în tine“ –, îl ghicești după spectrul cromatic, după modulațiile luminii sau clarobscururile specifice, îi recunoști tușa inconfundabilă și predilecția pentru anumite teme. Că există și lucrări în care artistul plastic este bine camuflat o știu prea bine și criticii de artă, care nu de puține ori „alunecă“ pe lîngă subiect, dînd verdicte eronate.

Se spune, cu îndreptățire poate, că limbajul muzicii este unul universal. Asta nu înseamnă că orice novice are acces la acest univers polifonic. Ca și în cazul altor domenii, receptarea presupune efortul inițierii. Melomanul simte discursul melodic, savurează transparențele ce trădează compozitorul din spatele portativului, gustă bogăția armonică a partiturii, nu un intrus ca mine care încearcă zadarnic, timid și tîrziu, să umple acest gol – pelerin fără vocație, rătăcit în templul lui Apollo.

Domeniu prin excelență democratic, componistica nu pune bariere mărturisirii. Crîmpeie de viaţă, fărîme de suflet pot fi inserate fără limite pe tolerantele linii ale portativului, iar iubitorul pătimaş, fără o savantă hermeneutică a genului, le trece prin filtrul propriu, bucurîndu-se de rezultat ca de o miraculoasă izbîndă. „Distribuindu-se fără să se împartă, asemenea luminii“, muzica nu face diferențieri: ea se adresează generos atît celui inițiat, cît și novicelui, neui­tîndu-l nici pe cel pierdut în cenușiul turmei. Devoțiunea, însă, rămîne garantul „recoltei“ pentru fiecare.

Nedumerirea rămîne: să fie matematicienii constituiți dintr-un alt aluat, comparativ cu alți plăsmuitori de geniu, care, cu voia sau fără voia lor, aparent sau numai străveziu, își transferă metehnele în operă?

Nimic din creația matematicianului să nu reflecte zbuciumul interior al creatorului? Domeniu arid – exclusivist prin excelență –, marcat de pecetea „univocului“, nu e de mirare că refuză altoiul oricărei mlădițe a emblematicului Eu. Stranie breaslă în care devotamentul e răsplătit prin dureroase amputări: condamnarea la uitarea de sine și anularea valențelor individuale.

„Dogmă“ a raționalului, aparent nepermisivă oricărei erezii, îngăduie, totuși, milostivului supus o singură libertate: aceea de a „boteza“ cu numele lui o integrală, o ecuație diferențială sau un spațiu geometric. E mult, e puțin? – o știe doar cel care a ales calea acestei religii profane. Pentru a afla mai multe despre enigmaticul creator, recurgem la o biografie. Nu ducem lipsă de autori pentru asemenea scrieri: un prieten devotat, un bun cunoscător al vieții celui pus sub lupă, un discipol fascinat de anvergura maestrului său, ba chiar nevasta – Gerda Barbilian, de exemplu. Ce scriu ei și ce ar fi scris matematicianul, asta-i altă poveste.

Așa stînd lucrurile, „dulceața“ de care face vorbire Sophia Kova­levs­kaya nu pare extrasă din aromatice plante sau exotice fructe, ci, mai degrabă, din amarele fibre ale cucutei… 

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

Foto: Sophia Kovalevskaya

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.