Tu

Publicat în Dilema Veche nr. 680 din 2-8 martie 2017
Tu jpeg

Nu prea îţi vine să te adresezi lui Dumnezeu cu „dumneavoastră“. În faţa ameţitoarei lui transcendenţe vii ca în faţa unui intim, „mai lăuntric în tine decît eşti tu însuţi“, după o vorbă celebră. Să-l tratezi cu „dumneavoastră“ ar însemna să pui între El şi tine o distanţă ceremonioasă, „măsurabilă“, socială. Pe cînd raportul cu El îmbină o depărtare niciodată absorbită cu nemijlocirea feţei către faţă. Aici, extremele coincid fără a-şi slăbi tensiunea. Celui cu totul altul i te adresezi ca celui mai familiar dintre interlocutori. Îi spui „Tu“ cu o intensitate pe care n-o foloseşti pentru nici un semen. Modul de adresare utilizat de rugă, oricît de banală ar fi ea, îl situează pe om într-o dimensiune verticală, într-o legătură cu Aproapele de neapropiat.

De partea Lui, angajarea e cel puţin la fel de intensă. Credinţa mizează pe un „Tu“ neîncetat prezent, pe o Persoană care aşteaptă, cere dialogul cu persoana umană. Există desigur disimetrie în ce priveşte nivelul de realitate al interlocutorilor. Dar există totodată o comună aspiraţie către celălalt. Spirituali şi filozofi religioşi au susţinut că Dumnezeu are nevoie de partenerul său uman. În misterul lui ultim, Dumnezeu este Singurul absolut, fără relaţie, învăluit în marea infinităţii lui. Dar ca Persoană divină şi ca principiu al persoanei, El presupune un altul, căruia să i se comunice, cu care să comunice. Plenitudinea Persoanei divine „are nevoie“ să iradieze, să se manifeste, să se facă cunoscută. „Are nevoie“ să lucreze într-o fiinţă capabilă să-i sesizeze calitatea şi să-i dea răspuns.

S-a spus, pe bună dreptate, că omul nu e totdeauna încîntat de libertatea care îl defineşte ca partener al divinului. De multe ori, s-ar lipsi bucuros de ea. Libertatea spiritului îi pretinde curaj şi căutări pline de risc, îl poate conduce la întrebări chinuitoare, îl poate pune în faţa unor alegeri dificile, cîteodată însoţite de primejdie, de suferinţă. Ne lăsăm mai uşor conduşi de datul comun şi de mersul veacului decît de boldul conştiinţei. Asta spune Dostoievski cu parabola Marelui Inchizitor. Cel din urmă ştie cît de greu e darul şi vrea să-l ia de pe umerii omului. Îi pune în vedere lui Christos să nu mai încurce locul cu propunerile lui de mîntuire şi de libertate supranaturală adresate unor biete făpturi. Vrea să-l îndepărteze pe Iisus pentru ca administratorii religioşi să-şi poată face liniştiţi treaba: să distribuie hrană şi securitate omenirii în schimbul aderării la religia-supunere.

„Nu omul, ci Dumnezeu e cel care nu se poate lipsi de libertatea omului“ – e consemnat într-o notiţă a părintelui Andrei Scrima. El „are nevoie“ de această libertate, El este această libertate. În aşa măsură că, în Paradis, deschide omului posibilităţi care merg de la dialog la neascultare. În aşa măsură că, pentru a retrezi în om libertatea, Christos vine în lume neînarmat cu forţă explicită, exterioară. Vine ca un „străin“ care aşteaptă/speră ca omul să l recunoască în calitatea lui divină, să l urmeze.

„Tu“ înseamnă dialog, drum urmat împreună, iar pentru asta e nevoie de un unu uman şi de un Unu divin dependenţi unul de celălalt. Anumiţi spirituali au avut intuiţia şi curajul de a spune asta cu o a-bruptă poezie. De pildă, Angelus Silesius, în al său Călător heruvimic, tradus de Ioana Pârvulescu (Humanitas, 1999): „Ştiu că de nu sînt eu, nici Domnul viaţă n-are / Iar de mă sting, Îi iau şi ultima suflare“. În absenţa partenerului uman, Dumnezeu nu poate fi Domnul, nu poate fi Dumnezeu-în-relaţie. Cel iubit nu există fără iubitor, Cel ce se face cunoscut nu există fără cunoscător, Cel ce atrage către sine nu există fără cel ce se lasă atras. Ne aflăm dinaintea lui Dumnezeu care respiră împreună cu respiraţia omului.

Dacă e aşa, credinţa îi dă omului în grijă viaţa Domnului său. Fiecare om religios şi fiecare epocă au de făcut faţă acestei demnităţi, acestei sarcini. Fiecare trebuie să-şi aducă propriul suflu pentru a păstra vie dubla dependenţă. Ce tip de suflu, de prospeţime, de noutate a adus în această privinţă modernitatea tîrzie?

Voi menţiona aici două teme, în amintirea părintelui dominican Claude Geffré (1926 – 9 februarie 2017). Claude Geffré a fost un important teolog liberal francez, unul dintre cei mai curajoşi, mai solizi gînditori religioşi actuali, atent la mesajul christic şi totodată la profilul omului tîrziu modern. O linie pe care a lucrat înnoitor priveşte „cotitura hermeneutică a teologiei“ (cf. volumului său Croire et interpréter. Le tournant herméneutique de la théologie, Cerf, 2001). Ce înseamnă asta? „Paradigma“ teologică înclină să fie, de multă vreme, de tip dogmatic. Munca teologului (şi atitudinea intelectuală a credinciosului) se concentrează mai ales pe ilustrarea/explicarea/pledoaria dogmelor stabilite. Pleacă de la un dat, care nu trebuie decît expus, argumentat, sistematizat. „Imaginaţia teologică pare secătuită“, spunea un teolog american, David Tracy, „prealabilele dogmatice determină deja rezultatul înainte ca efortul teologic să demareze. Situaţie instalată ce trebuie însă depăşită“. „Cotitura hermeneutică“ a teologiei pune accent pe confruntarea teologului/credinciosului cu vitalitatea revelaţiei christice. Insistă pe aventura de cunoaştere care urmăreşte straturile de sens ale textului sacru, care se lasă condusă de dinamica lor. Teologul (şi credinciosul) lucrează împreună cu cuvîntul divin, îl întreabă, se lasă interpelat de paradoxurile şi de noutatea lui, e modelat, transformat de el. De altfel, în primele veacuri creştine, „paradigma“ cunoaşterii de Dumnezeu era hermeneutică. Cercurile de studiu, grupurile de credincioşi ardenţi cercetau Scriptura ca mesaj viu al Domnului, îi urmau traseele, „mestecau“ textul, îndrăzneau interpretări plurale, polifonice. Însă chiar înainte ca creştinismul să devină religia Imperiului, ierarhia Bisericii a tins să impună „paradigma dogmatică“ ce formulează datele credinţei într un mod fix, univoc, obligatoriu, asemănător cu stilul legilor temporale. Sigur că, de-a lungul vremii, hermeneutica a continuat să facă parte din plin din viaţa de credinţă, dar n-a mai avut aceeaşi libertate. Astăzi, ceea ce s a numit „o nouă vîrstă a teologiei“ aminteşte de atitudinea originară, dar lucrează în datele modernităţii tîrzii, unde individul se simte mai liber (şi, e de sperat, responsabil) în faţa sensului, unde studiul critic poate deosebi între mesajul spiritual şi ceea ce, în religie, e doctrină marcată de contexte socio-istorice, instrumentalizare politică, ambalaj al unei ideologii, unde curajul interpretativ poate urmări fibra vie a cuvîntului christic.

Cealaltă temă priveşte întîlnirea colegială a religiilor. Prin cîţiva gînditori, teologia creştină actuală a referit pluralismul religios la supraabundenţa darului divin, la o plenitudine care se comunică în moduri diferite diferitelor comunităţi spirituale şi culturale. Claude Geffré a schiţat chiar o „teologie interreligioasă“. Potrivit ei, fiecare religie are de învăţat de la temele dominante ale celorlalte. Nu ceva nou, ci o atenţie nouă faţă de felul cum acele teme se află cuprinse în logica propriei credinţe.

A regăsi prospeţimea hermeneuticii şi a fructifica dialogul cu celelalte credinţe: iată două dintre atitudinile prin care timpul nostru poate hrăni raportul cu Aproapele transcendent. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.