Funcţia „imperială“ a limbii române

Publicat în Dilema Veche nr. 681 din 9-15 martie 2017
Funcţia „imperială“ a limbii române jpeg

În 1940, Gheorghe Brătianu publica un răspuns la capitolul involuntar provocator al istoricului francez Ferdinand Lot din marea sa sinteză Les Invasions barbares et le peuplement d’Europe, preluînd titlul capitolului respectiv „O enigmă și un miracol istoric: poporul român“ pentru propria-i publicație. Broșura ingenioasă a marelui istoric român a îndreptat dezbaterea istoriografică asupra etnogenezei românești către miza geopolitică implicită în confruntarea cu istoriografiile naționaliste ale vecinilor care îi trimiteau succesiv pe români către alte orizonturi geografice, reale sau imaginare. Or, comunitățile romanizaților dăinuind peste secole erau mărturia vie a avanposturilor civilizației europene. Această viziune istoriografico-politică dădea toată miza dezbaterii despre autohtonia românilor pe întreg arealul balcano-carpatic. Dar urmau întrebările care ne preocupă pînă azi: care sînt cauzele surprinzătoarei unități lingvistice pe un spațiu atît de vast? Cum se explică admirabila ironie a istoriei ca, la peste un mileniu după înfrîngerea Imperiului Roman în peninsula balcanică (prăbușirea limes-ului dunărean în 602), în această regiune să răsară încă o dată o Romanie? Descoperirea romanității sud-est europene (sudul și nordul Dunării deopotrivă) de către istoriografii bizantini, apoi de către erudiții Renașterii, deschidea o dezbatere aprigă nu atît asupra realității acestei populații, cît asupra statutului ei social și politic. Începînd cu Kekaumenos, romanitatea lingvistico-etnică a vlahilor a fost privită cu lupa deformantă a unei romanități politice, cea grecofonă în cazul acesta, romaiosyne, și prin urmare aruncată în zona unei umanități decăzute, barbarizate. A fi roman înseamna, pentru Kekaumenos, civilizația urbană și cosmopolită, care se regăsea în puținele orașe ale Imperiului și cu precădere la Constantinopol.

Statele medievale europene, răsărite din ruinele Imperiului Roman antic imediat după refluxul imperiilor stepei, s-au construit pe memoria politică a Imperiului. Roma s-a reinventat în primul rînd la Con-stantinopol atît de bine încît, după un mileniu, o populație prepon-derent anatoliană, cultural elenică, să adopte numele de roman și ideea de romanitate în denumirea unei i-den-ti-tăți religioase cu accente etno-lingvistice. Este vorba de numele cu care se identificau bizantinii: rhomaioi. Și la Aachen s-a reinventat Roma, dînd naștere unui Imperiu Roman de na-țiune germană, iar mai tîrziu, sub forme republicane sau monarhice, regăsim ideea romană în spatele întregii reflecții politice a modernității de la Dante, trecînd prin Machiavelli, pînă la Mon-tesquieu și ideea imperială napoleoniană. Nici răsăritul Europei nu întîrzie să formuleze ideea celei de a treia Rome, a unei succesiuni sau continuități imperiale în raport cu Constantinopolul, fie că vorbim de ocurența mai puțin cunoscută și fragilă istoric de la Tîrnovo sau de cea mai celebră și mai durabilă de pe Moscova. Dar ce te face roman în afara Romei de pe Tibru? Intră în discuție succesiv diverse criterii, cel geografic, cînd teritoriul revendicat coincide parțial cu cel al Imperiului Roman, cel religios, făcînd din creștinism esența romanității, cel de formă politică, făcînd din monarhia de drept divin expresia supremă, în cele din urmă cel lingvistic, făcînd din latină sau greacă indiciul apartenenței la civilizație în opoziție cu barbaria. Acest prestigiu inițial al limbilor imperiale a produs teoria medievală a limbilor sacre ale creștinismului. În estul Europei, liberalismul lingvistic al misionarilor bizantini din secolele IX-X a dus, în mod paradoxal, la apariția celei de a treia limbi sacre, slavona.

Limbile vernaculare s-au ridicat la rang de limbi politice tot în Occident în contextul competiției dintre două tipuri de monarhii, laică și bisericească. Roma era de-acum simbolul puterii pontificale prin excelență, iar emanciparea politică a monarhiilor din vestul Europei s a servit și de vernacularizarea lingvistică (edictul lui Francisc I, regele Franței, despre obligativitatea exercitării justiției în limba franceză). Confruntarea dintre limbile sacre sau limbile de prestigiu cultural și limbile vernaculare este un fenomen social propriu-zis. Limbile vernaculare sînt stindardul noului grup social care pătrunde pe scena istoriei în vremea Renașterii, burghezia, și care a dus la estomparea politică a ideii romane. Dar cazul limbii române intersectează într-un fel foarte aparte cele două logici, este deopotrivă manifestarea unei noi realități sociale și revendicarea paradoxală a ideii imperiale romane. Acest al doilea aspect este cu atît mai pregnant cu cît cîțiva din marii promotori ai limbii române în secolul al XVII lea sînt ei înșiși alogeni, Vasile Lupu, mitropolitul Dosoftei, Șerban Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul. Suprinzător este faptul că limba română irumpe deodată, năvalnic, în cancelarie și istoriografie, cuprinzînd însă foarte repede și spațiul Bisericii, pornind de la predică (Cazaniile) și literatura hagiografică spre cult și teologie. Ce a determinat domnii și mitropoliții acestei epoci să se implice atît de puternic în promovarea transferului cultural spre limba română? Două circumstanțe similare din secolele următoare ne ajută să identificăm o cauzalitate identică. Elenizarea Principatelor în secolul al -XVIII-lea și franțuzirea clasei politice după Unire. Ambele limbi au fost, la rîndul lor, vectorul unei reorientări politice de substanță.

Contextul deceniilor patru și cinci din secolul al XVII-lea în Moldova, în care se produce explozia culturală românească prin Cronica lui Grigore Ureche, Cărțile românești de învățătură patronate de Vasile Lupu (anume Cazaniile mitropolitului Varlaam și Pravilele împărătești), Pravila de la Govora și Îndreptarea legii a lui Matei Basarab trebuie să ne dea cheia acestui fenomen (mai trebuie amintite și celelalte tipărituri în limba română ieșite din tiparnița de la Iași în același deceniu: în 1644, „Şiapte taine a besearicii“; în 1645, „Răspunsuri la catehismul calvinesc“, redactate de Mitropolitul Varlaam).

Cel mai important element este confruntarea religioasă a Răsăritului creștin cu fenomenul european al Reformei și Contrareformei, care a produs pendularea prelaților patriarhiei ecumenice între cele două creștinisme occidentale, în funcție de influența politică a acestora în Imperiul Otoman. Consecința acestor presiuni ale creștinismului occidental este reînvierea uniatismului, conceput și ca instrument de combatere a coluziunii dintre Reformă și creștinismul oriental, dar și corolar al extinderii teritoriale a Imperiului Roman de națiune germană sau a regatelor catolice. Reconstrucția identității ortodoxe din regatul Poloniei după proclamarea unirii de la Brest (1596) în jurul cîtorva mari aristocrați ruteni, al negustorilor levantini din Lvov și al principilor moldavi din familia Movilă și-a găsit figura tutelară în marele mitropolit al Kievului, Petru Movilă. Or, particularitatea acțiunii apologetice a lui Petru Movilă în fața uniatismului, dar și a Reformei, constă în promovarea limbii latine ca instrument intelectual în formularea identității ortodoxe. Sensul general al acțiunii lui Petru Movilă este preluat și continuat de Vasile Lupu prin convocarea sinodului de la Iași (1642, în care este promovată Mărturiserea de Credință a lui Petru Movilă) și, astfel, tematica apologetică devine centrală acțiunii politice a lui Vasile Lupu.

Ortodoxia se formulează ca identitatea politico-religioasă în reacție la încercările de subordonare sau anexare ale creștinismelor occidentale. Astfel triumfă la-tina ca instrument intelectual în această mișcare apologetică inițială. Răs-pîndirea latinei între intelectualii lumii ortodoxe întărește însă fenomenul medieval al romanităților politice. Romanitatea vlahilor din orice colț al sud-estului european, prezentată de unii autori bizantini sau renașcentiști în mod derogatoriu, devine deodată sursa unei idei politice, care poate concura cu succes romanitatea ecleziastică și elenofonă a patriarhiei ecumenice sau romanitatea mistică a celei de a treia Rome moscovite. Afirmația cronicarului Grigore Ureche „Noi de la Rîm ne tragem“ nu este o neutră observație științifică, ci, prin asumare și identificare, un program politic. În a doua generație de cronicari în limba română, programul crește în precizia formulărilor. Miron Costin, în De neamul moldovenilor, formulează unitatea unui „neam/seminții“ dincolo de unități statale: „Iară acesta împărat Traianu pre aici au venită şi au încunjurată aceasta parte de lume, cum s-au pomenită, şi iei au discălicat neamul, seminţiia care trăieşte pană acum în Moldova şi în Ţara Muntenească şi cît norod ieste în Ardeal cu acesta nume: român.“ De asemenea, Miron Costin insistă asupra etnonimului român și a glotonimului românește: „Şi cît au trăit românii, pînă la pustiirea lor de pe aceste locuri deschise şi cît au trăit în munţi, în Maramureş şi pe Olt, tot acest nume l-au ţinut şi îl ţin pînă astăzi, şi încă mai bine muntenii decît moldovenii, că ei şi acum zic Ţara Rumânească, ca şi românii cei din Ardeal. (…) Deşi şi prin istorii, şi în graiul străinilor, şi între ei înşişi, cu vremurile, cu veacurile, cu înnoirile, românii au şi dobîndesc şi alte nume, doar acela care este numele vechi stă întemeiat şi înrădăcinat, adică rumîn, cum vedem. Că, măcar că ne chemăm acum moldoveni, dar nu întrebăm: ştii moldoveneşte?, ci ştii rumâneşte?, adică râmleneşte.“ 

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.