Oare cînd voi spune, în sfîrşit, I love Bucureşti?

Publicat în Dilema Veche nr. 680 din 2-8 martie 2017
Oare cînd voi spune, în sfîrşit, I love Bucureşti? jpeg

Mă aflu într-un mic magazin de suveniruri din Berlin, iar vînzătoarea mă întreabă zîmbind dacă mă poate ajuta cu ceva. „Nu, doar mă uit…“, zic eu și într-adevăr privesc cu drag toate acele flecuștețe, de la tricouri la brelocuri și brichete, imprimate cu inscripția I love Berlin. A fost cît pe-aci să cumpăr o umbrelă, însă m-am răzgîndit în ultima clipă – costa totuși 20 de euro, doar pentru inscripție. De fapt, acel I -love Berlin, comercial și destinat probabil turiștilor americani sau japonezi, atrași de astfel de „amintiri“ cît mai demonstrative din locurile pe care le vizitează, m-a atras înăuntru. Îmi dau seama că, oricît de siropos ar suna, I love Berlin într-adevăr, mă simt în stare să fac o declarație (de amor) unui oraș cu totul străin pe care l-am cunoscut doar de cîteva zile. Așa cum I loved Paris, I loved Vienna și – de ce nu? – chiar și Bruxelles, încă din primele clipe. N-ai cum să nu iubești aceste minunate orașe europene unde, dincolo de istorie și cultură, te simți relaxat și confortabil, îți dai seama de la bun început că ai ajuns în a good place to live.

Ies din magazin și mă întreb cu amărăciune cînd va veni momentul în care să spun, cu toată sinceritatea, I love București. M-am născut în București, n-am trăit niciodată în altă parte, de voie, de nevoie m-am atașat de el pentru este orașul meu, însă după 38 de ani de „relație“ n-aș putea să spun că-l iubesc, aș fi ipocrită. Că-l accept, că l tolerez, că-l înțeleg, așa cum se întîmplă cu oamenii lîngă care stai prea mult timp, asta da. Aș putea spune însă, cu mîna pe inimă, I love Cluj, și nu doar pentru că este orașul în care mi-am petrecut vacanțele din copilărie. E un oraș care a trecut prin transformări vizibile în ultimii ani, poate să o spună oricine care vine „din afară“, se simt aerul de Occident și tihna vieții de acolo, mai ales în anumite cartiere ale lui. Oare ce trebuie „să facă“ Bucureștiul ăsta ca să fie iubit?

Aterizăm la Otopeni tîrziu, în noapte, toți românii se îmbulzesc să-și ia bonuri pentru taxiuri, străinii se uită debusolați în jur, întrebîndu-se în ce hangar părăsit în cîmp au nimerit. Afară, taxiurile se înșiruie unul după altul, entropia se mărește, ordinea nu se mai respectă, începi să-ți vînezi taxiul tău. Printre primele cuvinte pe care le aud în București (Otopeniul nu este decît o ușă care se deschide spre el), după ce am aterizat: „Unde p… mea e taxiul nostru?“ Un nene cu gluga pe ochi, gen fost taximetrist mafiot de Gara de Nord, încearcă să agațe doar turiști străini, năuci și încărcați de bagaje: „Taxi? Taxi please?“ Îmi e milă de ei – vor plăti probabil 100 de euro pînă în centru. Mă întreb de ce, după 27 de ani, nu s a găsit încă o soluție decentă de a lega aeroportul de oraș, de ce niciodată nu a fost o prioritate pentru nimeni. Așa cum n-au fost nici o șosea de centură care să ajute traficul, nici multe altele. Pentru că n-au existat niciodată planuri pe termen lung, doar mici furtișaguri pe termen scurt, precum cele ale taximetristului dornic de un cîștig imediat de la aeroport. Oare, după aceasta primă experiență căreia îi vor urma altele, mai mult sau mai puțin nefericite, străinii și-ar mai cumpăra un tricou cu I love Bucharest?

În mașină, taximetristul îi înjură pe cei de la Uber. Că „sînt niște hoți“ și că „tot ce se întîmplă acolo e ilegal“. Sînt prea obosită, mă abțin să comentez ceva, e inutil să-i explic că vorbește despre primul sistem de taximetrie care începe, în sfîrșit, să funcționeze „normal“. În fond, ce reprezintă pentru el normalitatea? „Cînd o să se întîmple vreun viol sau, Doamne ferește, vreo crimă, or să-i închidă!“, zice taximetristul de cel mult 35 de ani, cu satisfacție. Ce rost mai are să discutăm despre ce (n-)au făcut autoritățile, cînd locuitorii orașului sînt atît de obtuzi și se împotrivesc oricărei schimbări, din principiu?

A doua zi, nu-mi vine să ies din casă. Deși am fost plecată doar trei zile, nu simt nevoia să-mi revăd orașul. Îl cunosc suficient de bine. Totuși, sînt nevoită să ies pînă la cel mai apropiat supermarket. Merg pe străduțele din „mahalaua“ centrală în care locuiesc. Zăpada începe să se topească, acum se văd cel mai bine gunoaiele și zoaiele pe care localnicii le-au aruncat în fața caselor de-a dreptul pe troiene, în toată perioada înghețului (și au dat seama că, din cauza temperaturilor scăzute, n-or să pută o vreme). De pe mormanele negre se scurg resturi de pîine și ciorbă, mucuri de țigară, pamperși și zdrențe ude. Strada Viitorului arată ca o vomă. Însă oamenii stau în casele lor cu porți încuiate, se delimitează de spațiul public care nu le aparține – să vină salubritatea și să facă curat după noi!

La supermarket, întreg spațiul este ocupat de cărucioarele cu marfă, printre care se strecoară clienții, încercînd să-și facă loc către casele de marcat. Pare să se deschidă o nouă casă, o tanti se așază oftînd pe scaun, îmi reorientez coșul spre ea, însă femeia mă privește crunt. „E deschis aici?“ – îndrăznesc. „Păi, nu vedeți că-i deschis?“ – zbiară femeia la mine. Zîmbetul larg de pe chip cu care aterizasem cu cîteva ore în urmă pe Aeroportul Otopeni, „zîmbetul de Berlin“, începe treptat să-mi dispară.

Totuși, îmi iubesc orașul, pe fragmente, pe bucățele, iubesc anumite străduțe, piațete, clădiri, puncte, însă te poți îndrăgosti de un punct dintr-un ansamblu? Cînd îi vorbesc unui străin despre București, îi spun, fără prea multă convingere: „Vino la noi! Orașul s-a schimbat mult în ultimii ani, o să-ți placă!“ Însă sînt conștientă de faptul că aceste schimbări au fost posibile datorită unor oameni, o mînă de oameni. Mă bucur atunci cînd descopăr că s-a mai deschis o cafenea unde te simți ca la Viena, că proprietarul cafenelei a restaurat și casa care o adăpostește, și că are în grijă și trotuarul din fața ei. Aceste pete de culoare apar din ce în ce mai des. Iubesc și străduțele din spatele blocurilor și din zona centrală – Olari, Silvestru, Icoanei etc., care au rămas la fel de cînd m-am născut, pline de liniște și de verdeață, cu un aer de tîrg de provincie, ușor desuet. Nu pot iubi însă noile statui și alte „opere“ monumentale pe care Primăria aruncă banii, în loc să educe cetățenii să-și ia gunoiul în fața casei, să găsească soluții pentru trafic etc. Bucureștiul este orașul în care noi, locuitorii lui, obținem zi de zi mici victorii, aproape insignifiante, însă marea schimbare nu se întrevede pe nicăieri. Așadar, pînă să mă hotărăsc să spun I love București, aș purta oricînd tricouri cu I love strada Mîntuleasa sau I love Piața Spaniei și aș continua să visez la orașe ca Berlin.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.