Cum de nu mi-a trecut mie prin minte asta?

Publicat în Dilema Veche nr. 678 din 16-22 februarie 2017
Căpşune jpeg

De cîteva zile am citit o știre care nu-mi dă pace. Cît de prost să fiu să nu-mi treacă prin minte și mie asta?

„Brent Underwood a reuşit să devină autor cu o carte bestseller pe Amazon în cinci minute, cheltuind trei dolari. Brent voia să scrie o carte, dar nu avea chef. Aşa că şi-a pozat piciorul. Cartea lui, denumită Putting my Foot Down, are o singură pagină. Pagina? Poza piciorului său. A urcat cartea pe Amazon, i-a ales un titlu şi un subtitlu, a trecut-o într-o categorie (Transpersonal – cărţi de psihologie) şi i-a pus un preţ mic și psihologic (99 de cenţi). Coperta? Aceeaşi imagine din interior. În cîteva minute, Amazon și-a dat acordul și cartea a devenit publică. A rugat trei prieteni să-i cumpere cartea repede. Aceştia au făcut întocmai. A vîndut trei exemplare în doar cîteva ore, popularitatea cărţii a crescut foarte mult, apoi a ajuns să primească etichetarea de bestseller în categoria respectivă.“

Nu-i așa că sînt prost? Deja am cheltuit atîta timp și atîtea resurse: minte, psihic, degetele bătînd la computer… Și cît cîștig? Bani? Rîs. Cris nici nu share-uiește acest material pe Facebook. Îl crede nerelevant. Eu nici nu-mi fac reclamă. Deci ăla cîștigă doar pentru idee, cine e al doilea și-l admiră – nix. Cît de simplă e lumea de azi! Și-mi plac ideile altora.

https://www.amazon.com/Putting-Foot-Down-Brent-Underwood/dp/0692658343

Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.

Parteneri

Andreea Marinescu jpg
Andreea Marinescu, în lacrimi. Ce a mărturisit vedeta Pro TV despre viața de părinte: „Nu ne-a fost deloc ușor”
Prezentatoarea Știrilor Pro TV, Andreea Marinescu, a vorbit deschis și cu multă emoție despre provocările întâmpinate în primii ani de școală ai băiatului său. În cadrul unei ședințe cu părinții, aceata a izbucnit în plâns în timp ce își împărtășea experiența, generând un val neașteptat de empatie.
GettyImages 55740056 jpg
Viața lui Charlie Chaplin bate orice scenariu. Sărăcie, scandaluri, exil și un final greu de imaginat
Charlie Chaplin a cunoscut sărăcia și foametea în copilărie, apoi a devenit o legendă a cinematografiei. Viața sa a fost plină de scandaluri, exil și momente incredibile.
mirela retegan, maya si cheloo
Mirela Retegan, reacție după ce Cheloo i-a spus fiicei sale „Te bat de față cu mama ta”: „Vă asigur că nu am simțit nevoia să intervin”
„Asia Express – Drumul Soarelui” continuă să îi țină pe telespectatori cu sufletul la gură, iar fiecare moment dintre concurenți este atent urmărit și comentat. Așa s-a întâmplat și în cazul unei replici pe care Cheloo i-a adresat-o Mayei, fiica Mirelei Retegan, căreia i-a spus că o bate de față cu
un barbat de 77 de ani a circulat pe contrasens pe a7 foto politia romana png
Haos pe A1: A mers zeci de kilometri pe contrasens, a provocat un accident și a fugit. Șoferul are 73 de ani
Un șofer în vârstă de 73 de ani a circulat zeci de kilometri pe contrasens pe autostrada A1, pe sensul Arad–Timișoara, și a provocat un accident în care au fost implicate mai multe autoturisme. Cu toate acestea, bărbatul și-a continuat deplasarea.
image png
Vacanță la final de sezon cu doar 116 euro. Un youtuber britianic, șocat de prețurile mici din stațiune
Benidorm, stațiunea spaniolă celebră pentru „strip-ul” său plin de pub-uri britanice, lumini neon și mic-dejunuri englezești servite la orice oră, este sinonimă cu vacanțele ieftine și gălăgioase.
image png
Drona care a intrat ieri în nordul România și s-a prăbușit în R. Moldova avea bile metalice în încărcătură. Ce au descoperit experții
Experții Poliției din Republica Moldova au identificat noi indicii cu privire la drona care a pătruns marți după-amiază în spațiul aerian al României, în apropiere de Iași.
INSTANT COTROCENI NICUSOR DAN JUSTITIE 13 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Adevărul despre militarii români implicați în misiunea pentru Ucraina. Anunțul de la Cotroceni: „Nu luptă, nu merg pe front”
Administrația Prezidențială respinge informațiile potrivit cărora România ar urma să trimită militari pe frontul din Ucraina și susține că este vorba despre o „narațiune falsă” și o „manipulare alarmistă”.
Lucia Sisic jpg
A murit Miss Austria. Frumoasa de 22 de ani suferea de un defect congenital
Deținătoarea en-titre a titlului de Miss Austria, Lucia Sisic, a murit la vârsta de 22 de ani. Ea a fost încoronată Miss Austria în 2024 și deține în continuare titlul.
analiza microscop testare   foto pixabay jpg
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință pe jar
Un organism unicelular care nu are creier, neuroni sau sistem nervos poate găsi trasee eficiente prin labirinturi, își poate modifica comportamentul după experiențele anterioare și poate construi rețele surprinzător de eficiente pentru a ajunge la hrană.