Cu ce umpli golul dintre aici şi acolo?

Publicat în Dilema Veche nr. 681 din 9-15 martie 2017
Cu ce umpli golul dintre aici şi acolo? jpeg

Ca reacție la ultimul meu articol despre București, îmi scrie cu mult umor, pe Facebook, Jan Cornelius, scriitor de origine română care locuiește de mulți ani în Germania, la Düsseldorf, și tocmai s-a întors dintr-o scurtă vizită în România: „Pe mine, Bucureștiul m-a liniștit tocmai prin demența sa, prin contrastele inadmisibile. Am dormit acolo mai bine decît aici, subconștient trăiam probabil sub deviza: Dacă nu te refaci, mori! Situațiile bine surprinse de tine m-au scos din minți la început, în primele zile, cînd îmi venea aproape să-l sugrum pe unul sau pe altul. Aici, acum, totul mi se pare groaznic de liniștit și de monoton. Mă întreb de ce or fi zîmbind toți de-a proasta. La București, tînăra care zîmbea cel mai mult, de lumina lobby-ul hotelului în care stăteam, era o tipă de la recepție de vreo 22 de ani. Am auzit-o apoi vorbind în engleză cu colegii ei și am întrebat-o de unde este. Era franțuzoaică din Lyon și era în schimb de practicanți, la hotel. Și cum vi se pare Bucureștiul? – am întrebat-o. Excelent, mi se pare formidable, nici nu mă gîndesc la plecare. Mi s-a părut nemaipomenită o îmbîrligare a mașinilor într-o intersecție de pe bulevardul Elisabeta – nu mai mișca nimic. Șoferii se înjurau între ei de mai mare dragul. Un spectacol cum nici la film nu ți se oferă. A venit poliția să-i descîlcească. În timpul ăsta, la banca de alături, urla unul într-un megafon ceva cu «Jos băncile! Jos capitaliștii!». Nici dracu’ nu i dădea atenție, de parcă ar fi vorbit în șoaptă. Cred că trebuie să te identifici cu un oraș, să-l iubești în subconștient, ca să realizezi că îl urăști… că te obosește și te plictisește… să pleci și să te întorci din nou în el.“

N-am apucat să-i răspund lui Jan, o voi face aici: Dragă Jan, știi foarte bine că orice loc, orice oraș, e în primul rînd o stare, am mai vorbit despre asta. Eu m-am obișnuit atît de mult cu contrastele pe care le pomeneai tu, încît au început să mă plictisească, și mie totul mi se pare monoton aici. Nu mai simt acea bucurie a supraviețuirii pe care ai trăit-o tu și rareori mai întîlnesc lucruri care să mă mai surprindă. De pildă, în Germania mă surprinde normalitatea, nu înțeleg cum de într-un spațiu citadin, să zicem, lucrurile se pot armoniza atît de bine și pot funcționa împreună. Aseară aveam o stare proastă, un soi de depresie pasageră despre care știu că pe undeva, în profunzimea ei, pleacă tot din neputințele de zi cu zi ale traiului de aici, din lupta cu morile de vînt, din senzația pe care o ai la un moment dat că în sfîrșit îți iese ceva, că lucrurile încep să se așeze, ca mai apoi să te pomenești din nou într-o prăpastie. Și ca să nu mă deprim acasă de una singură, am ieșit să mă plimb, într-o seară rece, dar plăcută, de martie. Primăvara este singurul anotimp în care Bucureștiul devine un loc suportabil, chiar agreabil pe alocuri. Am luat-o mai întîi pe Calea Moșilor, strada de care mă simt legată cu mii de ițe invizibile pe care n-aș putea să le rup niciodată, oriunde m-aș duce. De aceea observ și cea mai mică schimbare. Aseară am observat, de pildă, că s-a desființat în sfîrșit buticul non-stop de pe colț, de la Eminescu, unde ani de zile a existat o mică mafie de cartier – te păcăleau la bani, îți dădeau gumă în loc de rest, vînzătoarele îți vorbeau urît pentru că știau că au parte de „protecție“ etc. Nici nu știu cum de a rezistat atîta timp, era o redută veritabilă a tristei tranziții din anii ’90. Acum s-a deschis o mică șaormerie, a clean, well-lighted place, vorba lui Hemingway. M-am oprit ca să-mi iau o „shaorma de poftă“ – chiar așa suna oferta, la 9 lei, și am mers mai departe. În timpul crizei, Calea Moșilor se umpluse de covrigării și second-hand-uri, acum, că au revenit în forță șaormeriile, cred că stăm ceva mai bine. M-am oprit ca să fumez o țigară pe o bancă în părculețul de la „La mobilă“, acolo unde ne învîrteam noi cu biclele la nesfîrșit, în anii ’80. Parculeț e mult spus, este un scuar de 100 de metri pătrați. Vizavi e Biserica Olari, pe care au mutat-o pe șine tot în anii ’80 ca să facă loc noilor blocuri socialiste. În urmă cu mai bine de 30 de ani, priveam cu gura căscată cum mutau biserica, aproape din același unghi, cum se scufunda cu tot cu crucile ei într-o mare de praf. Mi se părea ceva fabulos. Am plecat mai departe cu strania senzație că la fiecare colț de stradă, la fiecare intersecție sînt urmărită de zeci de perechi de ochi, că se uită la mine, uneori în derîdere, Adina la diferite vîrste – uite-o și p-asta, e deprimată, a ieșit din casă și se plimbă aiurea, în loc să-și termine cartea și să-și vadă de treaba ei! E ciudat să locuiești într-un oraș în care umbrele tale sînt peste tot. N-am scăpat de senzația aia neplăcută nici la Universitate, unde m-am așezat pe o altă bancă, în fața Teatrului Național. Și acolo am zărit-o pe Adina, la fereastra restaurantului de la ultimul etaj, locul unde îi rugase pe părinții ei să o ducă să vadă orașul de sus. Pe atunci, Interul era cea mai înaltă clădire din București. Însă m-am reîntors în timpul acesta, timpul prezent, care, de fapt, nu ne aparține deloc, atunci cînd oamenii au început să iasă de la teatru. În pas de plimbare, unii discutînd despre piesă – „Îți dai seama că mie mi-a plăcut, totuși! Așa ceva la Pitești n-aveam cum să văd…“ Erau multe cupluri alcătuite din mame trecute de 80 și fiice în jur de 50 – „Mamă, dacă tu nu vezi ce scrie pe clădirea de vizavi, ai văzut ceva pe scenă?!“ Mulțimea aceea de oameni care se scurgea ca într-o procesiune spre gura de metrou mi a dat o senzație de normalitate, cam așa ca-n Germania. M-am ridicat de pe bancă, pentru că mi se făcuse frig, apoi m am învîrtit prin Centrul Vechi. Totdeauna merg acolo cînd simt că am un gol în stomac, deși nu e un loc care să-mi placă. Însă e viu. Poate îmi face bine explozia de replici în limbi diferite de limba română, mă simt un pic în Occident aici. Aud vorbindu-se în germană, italiană, chiar și în japoneză, dar mai ales în engleza aceea corectă și fadă de UE. Cîțiva tineri mă opresc, îmi arată un telefon, iar o fată îmi zice ceva pe un ton panicat în aceeași engleză „de școală“. Poți să-mi spui și pe românește care-i problema? – o întrerup. Fata se retrage dezamăgită. M-am prins – mă luaseră drept turistă străină, năucă prin Centrul Vechi, și voiau să mă fraierească cu ceva. Am zîmbit. M-am întors pe Academiei, am văzut în vitrina librăriei cartea mea cu Calea Moșilor pe post de mărțișor. Apoi m-am întors tot pe la Universitate, Adina mică de la ultimul etaj al blocului Inter îmi făcea cu mîna. Mi-am dat seama că mi-a făcut bine toată această plimbare, m-a eliberat de niște gînduri, de niște poveri. Așadar, dragă Jan, nu mă simt bine unde sînt acum, contrastele nu mă ajută, nu-mi dau energie și entuziasm, ba dimpotrivă, simt în continuare că a trăi în România e, de fapt, o moarte lentă… dar poate că nu m-aș simți mai bine nici în altă parte. Nu știu care e viața ideală. Poate o viață itinerantă, un road-movie perpetuu, în care aici și acolo să nu mai existe.

Foto: Andrei Ivan

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.