EDITORIALE ȘI OPINII

În presa noastră, activitatea „de teren“, a corespondenților de la fața locului, este în general văzută ca o etapă de început a profesiei, ceva pentru juniori. La noi, marii jurnaliști sînt cei care stau în redacții și comentează.

Misterul din jurul cartofului Fabergé găsit de doamna Scheufele în magazinul newyorkez de antichități merge chiar mai departe de lipsa datei.

„Ați iubit-o?“ „Pe domnișoara? Da! O iubesc, dar… În fine… Ce m-a făcut pe mine de m-am îndepărtat de ea nu e vorba de școală. Că poate nici io n-am. Da’ ea a fost la facultate și nu s-a mai dus, înțelegeți? Deci n a mai vrut să se ducă. A zis că…

După cum remarca Vlad Petreanu, protestele românești din 2017 sînt printre cele mai politicoase demonstrații văzute vreodată. Oameni civilizați care au ceva de spus. Însă chiar și așa, ca orice mișcare de stradă, ele poartă un inerent risc al unei degradări.

Casa Albă a președintelui Trump pretinde că redefinirea Coreei de Nord ca stat care sponsorizează terorismul este un „pas esențial“. Dar nu este așa. De fapt, ministerul de finanțe al SUA nici măcar nu are nevoie de o astfel de definiție, pentru a formula sancțiuni suplimentare.

De curînd, la Tîrgul de Carte, s-a pus de un scandal. Și au lansat cărți domnii Dan Voiculescu și Adrian Năstase (pînă deunăzi, îi credeam ceva mai diferiți…). Situațiunea nu era lipsită de un anumit haz, pendulînd între zglobiu și patetic. Acum zic și eu: nu poți interzice nimănui să scrie, să publice și să se lanseze, dacă nu se gîndește să și-o interzică singur.

Familia nu mai este nici ea ficțiunea frumoasă a neamului, prietenii de pe rețelele de socializare pot rămîne veșnic anonimi. De asemenea, ni s-a repetat de atîtea ori că națiunea este un mit atît de cusut cu ață albă, că trebuie să fii bigot ca să mai crezi în ea.

Nu, buburuză, trăsni-l-ar DNA pe Şova, dar-ar seceta în Belina şi beteagul în Nicolicea, cum să fac eu mişto? Sigur că vreau în concediu, că doar ce e mai plăcut decît să vizităm în neştire toate pietroaiele, magazinaşele, muzeele şi bisericile în timpul campionatului mondial de fotbal, atletism sau baschet?

Am primit, cu șoc și groază, vestea încarcerării, în Republica Moldova (!), a fostului meu coleg de liceu, Oreste Chinezu, pentru culpa numită, straniu, „forțarea frontierei de stat“.

Dacă „Măcelarul din Balcani“ plătește la mai bine de 20 de ani de la comiterea crimelor, cine a plătit, totuși, pentru torturile aplicate protestatarilor, acum 30 de ani? Nimeni.

Sînt mulţi bucureşteni care rostesc numele unui cunoscut hotel de pe Calea Victoriei accentuîndu-l pe silaba penultimă: Capítol, ca şi cum ar fi vorba de substantivul comun care desemnează o subdiviziune a unui text.

Timp de aproape trei decenii, învățămîntul nostru a fost, cu rare excepții, folosit sistematic de către clasa politică fie ca instrument de propagandă, demagogică și populistă, fie ca sursă de căpătuială.

Cursele, cîteodată cu obstacole, între Guvern şi Parlament, pe tot felul de vreme şi de vremuri, dar mai ales în frig şi/sau ploaie, ca să aibă haz. În caz de ger se practică şi un alt soi de disciplină, bătuta pe asfalt sau tropăitul pe uscat.

Nu își închipuia că și Bucureștiul ajunsese pe culmile mizeriei. Participase și el la revolta din noiembrie ’87? N-a prea vrut să ne dea amănunte, era explicabil, nu ne cunoștea bine. În orice caz, deși ne aflam la nici 40 de kilometri de orașul în care tocmai se întîmplase ceva important, discuțiile despre Ceaușescu și comunism păreau ceva din cu totul altă lume

E nevoie doar de o imprimantă și cineva care să numere banii. Poate că nu trebuie chiar să se despartă apele Mării Roșii pentru asta.

Pînă astăzi a cîștigat patru premii Pulitzer și a publicat anchete extrem de puternice, iar succesul ei indică un drum deschis pentru jurnalismul de mîine.

Amețim de nervi, urlînd că ia noastră strămoșească nu poate fi purtată decît de o femeie cu sînge românesc. Deci, energie cît încape. Putere de român.

E adevărat că dl Dragnea e în scădere și are o poziție slăbită, însă, cu sau fără domnia sa, PSD rămîne foarte sus.

Asociaţiile şi fundaţiile vor trebui să publice, o dată la şase luni, o declaraţie referitoare la venituri şi cheltuieli. Atenţiune: nu e vorba doar de organizaţiile care au căpătat statut de „interes public“, nici doar de cele finanţate din bani publici, ci de toate asociaţiile şi fundaţiile.

Populismul ucide democrația, nu o însănătoșește, cum pretind demagogii clipei. Populismul înlocuiește dialogul cu conflictul. Populismul exacerbează resentimentele, în loc să propună soluții. Populismul mizează pe conflict și intoleranță, fiind incapabil să mobilizeze constructiv energiile societății.

Stăpîna casei a luat-o însă de braț și a condus-o la vechiul closet din fundul curții. Apoi i-a explicat, candidă, că baia aceea, din casa cea nouă cu zece camere, folosește doar „în caz de nevoie“…

Nu pot să nu amintesc și imaginea „zeflemistului“ Caragiale, agitîndu-se prin anticamera Parlamentului României pentru a sprijini obținerea cetățeniei române pentru un bun și prețuit prieten evreu. Asemenea fapte și încrucișări de destin fac un mai mare serviciu, prin rememorare, unei reconcilieri firești și durabile, decît anamneza sumbră, fără ieșire, a zelului răzbunător.

Cu toții ne „țigănim“ cu autoritatea. „I-am păcălit pe ăștia“ – spunea taximetristul meu. De ce? Pentru că ăștia vor să-mi impună mie ce să fac, dar o să le dovedesc eu că nu sînt decît niște „fraieri“. „Ăștia“ sînt toți cei care exercită un soi sau altul de autoritate, lipsită însă de prestigiu sau chiar percepută ca ilegitimă și/sau îndepărtată și trecătoare. Aici intră, după caz și context, statul în general, partidele și oamenii politici, elitele, părinții sau UE.

Îi arunc ăluia rapid un Lamborghini de salut, omul rîde cu gura pînă la urechi şi îmi spune, într-o engleză beton, cu accent de Londra, că el are Ferrari şi nu l-ar schimba pentru nimic în lume cu un tractor de Lamborghini.

Universitarul a intrat în ghereta portarului, unde, pe nerăsuflate, s-a grăbit să recite lecția despre suprapopularea planetei și prevenirea densității prin planning familial. Portarul, lovit de un strabism derutant la ambii ochi, s-a pus imediat pe zbierat: „Ci faci, uăi? Ti dai la mini? Grijania și morții…“ Cu un ochi vînăt și mai multe cucuie în cap, Bolofan a fost pensionat „pe caz de boală“.

Un politician indignat afirma recent, în faţa unor reporteri de televiziune şi referindu-se la şeful său de partid, că „nu ar trebui să se întîmple aceste lucruri, să fie admolestat, să fie batjocorit“ (13.11.2017).

Un om care a deținut o funcție importantă va fi apelat tot restul vieții cu titulatura respectivă. La noi, gratularea cu „domnule președinte“, „domnule ministru“ ș.a.m.d. a unor persoane care nu mai sînt nici președinți, nici miniștri are un comic irezistibil, de parcă persoana cu pricina și-ar fi cîștigat funcția prin cine știe ce accident biografic, eventual la Loteria Națională. La noi, locul nu sfințește omul, ba dimpotrivă. „Ai fost și ministru? Haida-de! Te credeam om serios!“

Deraierea RomâRomânia a criticat de la bun început legătura pe care unele dintre statele membre (nu doar Olanda) o fac între aderarea la Spațiul Schengen și monitorizarea pe Justiție. niei de la linia pro-europeană și desprinderea ei de nucleul dur al Uniunii se profilează deja ca una dintre temele majore ale  confruntării politice din următoarea perioadă. Iar rezultatul acestei partide rămîne incert.

Rugby-ul nostru e cam pe acolo pe unde l-a lăsat vechiul sistem. Au sărit peste el Italia, Japonia, Argentina sau Georgia, ţări care, se pare, au avut un plan clar de însămînţări şi recolte. Dar nu e mult. Cum de nu ne am prăbuşit aici, ca în gimnastică?

Demnitatea, iertarea și liniștea se pot obține dacă-ți recunoști greșelile. Căința e și un criteriu juridic. Din lipsa ei, Dragnea a primit la recursul din 2016 un an de pedeapsă în plus, dar nu pare să fi înțeles lecția asta.

Trebuie să ofere statul o recompensă detectoristului onest care predă descoperirea? Folosesc termenul „recompensă“ pentru că a vorbi de achiziționarea de către muzee a unor piese care aparțin de drept statului român ar fi oricum incorect.

Cred că euroscepticii (dimpreună cu europesimiștii – pentru că, la un moment dat, în retorica analitică europeană a apărut și această categorie, înțelegînd că „pesimiștii“ sînt mai răi decît „scepticii“) ar trebui chestionați și ascultați în marile probleme ale Europei.

Curcanii și însoțitorii lor aveau de parcurs distanțe semnificative, mersul era agale, cam un kilometru și jumătate pe oră, mai ajutau uneori la viteză boabele de porumb sau bățul îndrumător al fermierilor, prevăzut cu o bucată de material roșu în vîrf.

Spitalele de psihiatrie. Nu e treaba noastră. Ăia, oricum, „nu mai sînt oameni, nu mai ai ce să faci cu ei“. Și preferăm să-i uităm. Sau să ne facem că-i uităm.

Liviu Dragnea nu e boala de care suferă România, oricît de mult l-ar urî „strada“. Dl Dragnea e un simptom cu mustață al unui proces politic profund viciat. E rezultatul unei selecții nefericite de cadre în interiorul propriului partid, e rezultatul lașității funcționarilor care preferă să n-aibă dileme morale, e rezultatul orbirii adversarilor săi implacabili, care nu se întreabă niciodată de ce oameni ca dl Dragnea obțin totuși voturi.

Germania conta, în Europa, ca un model. O țară stabilă din punct de vedere economic și politic, cu o acțiune politică previzibilă, o democrație orientată spre consens. Impasul de acum arată că s-a stricat locomotiva.

Iranul trebuie să renunțe la sloganurile toxice, precum „Moarte Americii“, și să colaboreze cu SUA în vederea promovării propriilor interese și aspirații.

Măcar o dată pe săptămînă, încuiați-vă în biroul dvs. și, singur cu sine, întrebați-vă fără complezență: «Why the hell do I want to do this job?!» (De ce naiba vreau să fac meseria asta?!)“

„Ar trebui interzis accesul oricui în trenurile acestea de lux, despre cum ar trebui să ne păzim, să nu le permitem, să plece de la noi, ducă-se, nu li-i rușine, uite ce bagaje nespălate au, or fi avînd și purici…“

Ați auzit dumneavoastră pe cineva care să vrea să se facă instalator? De ce? Pentru că „nu se mai cere“, a explicat Ecaterina Andronescu în 2009, cînd a închis învățămîntul profesional

Sînt îndemnat repetat să beau rakie. Pricep la un moment că îndemnul este un fel de a semnaliza dorinţa participanților de a mai bea un păharel şi pentru prima oară mă gîndesc că aici aş fi fost mîndru de taică-miu şi de Gigilică. Ambii au fost oameni serioși, capabili să radă doi litri de ţuică dublu distilată şi o vadră de vin pe zi. Aici ar fi cîştigat respectul pe care îl meritau.

Tînăra fusese îmbrăcată bărbătește, i se desenase, cu cărbunele, sub nas, o mustăcioară și i se cumpărase și un joben tradițional.

Nov. e abrevierea din franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, germană, maghiară etc. E interesant că limbile care au în comun cu româna aceeaşi tradiţie culturală medievală şi de care forma din română se apropie cel mai mult (greaca şi bulgara) abreviază cuvîntul după principiul consoanei finale, obţinînd abrevieri identice, desigur scrise cu litere diferite – greceşti, respectiv chirilice: noem.

Cum adică „trebuie“? Cum adică „treci la loc, n-ai învățat pentru astăzi, patru“? Dup aia a început să-i ia frica: că ceva nu e în regulă cu ei, de vreme ce tuturor colegilor li se părea firesc ce se întîmplă. Şi uite-așa, din frică, din nesiguranță, din ambiție și-au turat mai toți motoarele ca să-și ajungă din urmă colegii și mulți chiar i-au întrecut și și-au făcut cariere frumoase și-au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Constituirea unei formule de apărare europeană a ridicat mereu întrebări legate de trăinicia relației transatlantice.

CSM e un OZN. Nu s-a mai întîlnit aşa ceva la noi. Această echipă e montajul artificial al Primăriei Capitalei, dotată cu un venit uriaş pentru acest sport şi adunînd tot ce poate fi mai bun din ţară şi străinătate.

Ţinta principală a loviturii nu este altcineva decît succesoarea de drept a Regelui Mihai.

Mi-e teamă că breasla arheologilor nu e deloc mai solidară, mai vizibilă public și nici mai numeroasă decît comunitatea detectoriștilor.