Ce-i în capu’ tău, mă, Alina?

Publicat în Dilema Veche nr. 720 din 7-13 decembrie 2017
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Era mult după miezul nopții. Ploua mărunt, iar vîntul punea la grea încercare acoperișurile. Am ieșit din scara blocului, ca-n filmele mute, ținîndu-mă de balustradă ca de catargul de steag al unui zgîrie-nori. Taxiul oprise cîțiva metri mai încolo. Spre norocul meu, m-a văzut și-a dat înapoi. Am urcat, am zis bună seara sau bună dimineața, ceva, și-am dat adresa. E drept, pentru că mă uitasem atent pe aplicație, am pronunțat și numele de familie al taximetristului, ime-diat după salut. Să priceapă din prima că eu sînt cel care-l chemase și să nu se mai obosească să întrebe bănuitor: „La comandă? Pe ce nume?“ A stat un pic descumpănit. N-a ținut mult. S-a redresat, așezîndu-se în ceva sigur, verificat, care nu putea da greș: „Deci la comandă, nu?! Pe ce nume?“ I-am zis. Dar, de data asta, răspunzîndu-i, am pronunțat din nou și numele lui, înainte de a i-l spune pe al meu. Asta o fi fost scînteia. S-a uitat în oglinda retrovizoare doar pentru o fracțiune de secundă, parcă să vadă dacă mai eram acolo. Și-a-nceput.

„Nu că mă deranjează, domnu’. Că nu mă deranjează treburile astea. În fine… Da’ poate că mîine nu mai sîntem. Și i-am zis și ei. Mă, fetiță! Io, dacă de mîine-poimîine nu mai sînt, tre’ să te gîndești și tu la viitoru’ tău. Nu?! Poate că mîine nu mai sîntem. Tre’ să ne gîndim și noi la viitoru’ nostru. Mai ales tu, ca femeie. Deci trebuie să te gîndești un pic. Mai ales că ai școală mai multă ca mine. În fine… Io, unu’, așa văd lucrurile. Bine… Acuma, de multe ori o păcălesc, adică îi explic compromisuri. Îi explicam, de fapt. Că acuma nu mai… Cum e cu compromisurile. N-ai de ales, tre’ să le faci. Da’ nu oricum, mă-nțelegeți? Deci compromisurile astea. Poate m-am abătut un pic de la subiect. Ca paranteză, zic. Da’ nu se mai putea. Și am părăsit-o. Deci nu mai era cum. Adică ai douășase de ani, facultate, ce mai ai tu, și… Și ce mai ai? Că nu mai ai nimic. În fine…“

Ștergătoarele se osteneau să facă un pic de loc pe parbriz. Radioul era departe, mai mult un hîrîit, o lumină verzuie, printre celelalte ecrane verzui ale sculuțelor electronice agățate pe tot bordul. Parasolarul burdușit cu acte, ceva bani pentru rest, totul prins cu cîteva rînduri de elastic. Peste tot un amestec de iconițe, ecrane, beculețe, suport de pixuri, șervețele, apoi tot soiul de obiecte inutile așezate la îndemînă, era clar că omul locuia acolo mai mult decît acasă. „Ați iubit-o?“

„Pe domnișoara? Da! O iubesc, dar… În fine… Ce m-a făcut pe mine de m-am îndepărtat de ea nu e vorba de școală. Că poate nici io n-am. Da’ ea a fost la facultate și nu s-a mai dus, înțelegeți? Deci n a mai vrut să se ducă. A zis că… Mă piș. Deci n a mai mers. Și io am vrut să-i arăt pe undeva că nici n-are ambiție în ea. Adică nu s a mai prezentat la facultate. Știți? Băi… chiar nu te mai duci? Nu. În fine, zic. Treaba ta. Da’ nu e bine. Pe undeva, nu i a convenit. Că i-am zis în față. S-a-nscris dup-aia la o școală de șoferi, a dat o singură dată examenu’, l-a picat, nu s-a mai dus. Păi, ce facem, mă, fetiță? Acuma cică s-a dus la un unchi d-al ei, că dă cu ăla de permis. Dă ea. Ce să dea? Păi, de ce n-ai luat cînd ai avut ocazia? Că n-are pic de ambiție în ea. Io am dat de șapte ori. Șapte. Deci n am discutat. Am dat pînă l-am luat. Că nu stau la discuții. Da’ mă pregăteam de fiecare dată. Ea n-are ambiție deloc. Mă-nțelegeți? Ea, dacă are un pachet de țigări și-o sticlă de Cola, nu-i mai trebuie nimic. Bravo, Bebiță! Bravo, fetița mea! Ce-i în capu’ tău? Probabil că mai trebuie să copilărească. Ce să mai copilărești? Ai douășase. Sau treaba ta. Da’ nu aici la mine. Te duci unde știi, fetița mea! Pentru că-ntr-un an și opt luni, cît a stat, dacă m-a-ntrebat de patru ori. Hai, mă, nu ți-e foame și ție? Știți? În fine… Dacă. Maxim de patru ori. Cînd mă duceam la muncă. Sau invers. Cînd veneam de la muncă.“

Prin geamurile mașinii orașul arată ca o acuarelă pe care apa o-ntinde încet, o spală, pînă cînd hîrtia de dedesubtul ei o să rămînă curată. „Vă mai întreb o dată. Ați iubit-o? O iubiți?“

„Nu știu. Sîntem de vreo două săptămîni. Despărțiți, zic. Bine, mai era și un băiat care se tot învîrtea p-acolo. M-a cam deranjat un pic. În fine… Ea a zis că n-are nici o treabă. Ce să zică?! Și un prieten d-al meu m-a sfătuit să nu mă mai împac cu ea. Și io sînt cam de-aceeași părere. Deși cui pe cui se scoate. Știți?! Acuma stau să mă liniștesc un pic. Dac-o fi s-apară, bine. Dacă nu… Sau poate c-a fost o iubire prea protectoare sau ceva. Nu știu cum să zic. Mă-nțelegeți? Adică nici n-am ce să comentez. Ea e foarte frumoasă. Șatenă, ochi… așa… verzi. Deci, sînii mari. Mari… Foarte bine. Ca femeie, zic. Corp… Nu pot să zic. La doușase de ani… Da’… Vedeți cum e? Cînd ai așa ceva, ar trebui să rupi pistoanele de la mașină, să nu știi cum s-ajungi mai repede acasă, nu?! Oricine așa s-ar gîndi. Mie nu prea-mi vine. Adică nu mă duc acasă cu tragere de inimă, să zic așa. Io nu mai mă duceam cu drag. Deci a stat la mine un an și opt luni. Acuma e la mă-sa, în Crîngași. Am avut o discuție cu ea și i am zis că nu mai sînt fericit. Plecatu’, venitu’, mîncarea, toate alea, v-am zis. Plus că io-mi luam la revedere cînd plecam la muncă. Deci ea nu zicea nimic. Cînd veneam de la muncă, la fel. Adică ea e singură la părinți. Și probabil e un pic egoistă. Deci nimic. Și io am mai avut discuții cu ea referitor la treaba asta. Pe urmă, cînd îi spuneam, două-trei zile era supărată. Dup-aia, revenea la normal. Adică la fel. Și numa’ io o țineam în brațe. Ea pe mine, nu. Adică, cîteodată, mă-ntorceam invers. Înadins. Să văd, mă ia-n brațe? Mă pupă, măcar o dată, pe spate, să zic? Nimic. N-o vedeai. Păi… lasă mă, mă, Alina!“

„Vă e dor de ea?“

„Nu știu. Nu cred.“

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.