Spitalul de psihiatrie

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Rezerva de imagini ale unor spații sordide din spitalele românești nu e deloc în criză. E destulă marfă pe stoc. Nu prea există riscul să intrăm în panică din cauza lipsei lor. Pe de altă parte, e la fel de adevărat că în ultimii ani, ca răspuns la tot felul de presiuni, chipul unora dintre aceste locuri de vis urît s-a mai schimbat. Partea proastă e că unii își închipuie că, dacă s-a văruit și s-a vopsit ceva, se schimbă și obiceiurile care dorm în adîncurile pereților. Da, văruirea e și ea un pas. Tîrziu. Uneori prea tîrziu. Și trebuie să fii răuvoitor să nu recunoști că unii încearcă să schimbe lucrurile în substanța lor. Dar sînt încă puțini. Și se ostenesc să spună, cît și cum pot, că felul rudimentar de a înțelege ideea de spital nu va putea fi niciodată acoperit cu o vopsea, oricît de scumpă și de performantă ar fi aceasta.

Faptul că unii dintre cei care protestau la adresa regimului comunist erau aruncați în spitale și secții de psihiatrie nu se acoperă cu nici o vopsea. Nici măcar acum, la atîția ani de-atunci. Pentru că filozofia unora dintre aceste spații nu prea s-a schimbat. Spitalul de psihiatrie încă e, în anumite locuri de la noi, un spațiu al uitării și al stingerii lente a sufletului. O formă de detenție. E zona de ascundere a bolnavului, departe de lume, departe de ochii noștri. Pentru că noi știm că ființa umană care e victima unei tulburări psihice ne face de rușine. Ascundem cît putem faptul că o rudă sau un prieten apropiat suferă de așa ceva. Venim din bezna unui soi de educație care ne învață că bolnavul de acest fel a pierdut cursa oricărei deveniri sociale. E trimis afară din zona noastră de înțelegere și acceptare. E pedepsit cumva pentru simplul fapt că e bolnav. Se face vinovat de lucrul ăsta. Nu știm să spunem de ce. E doar vinovat. Și, dacă e vinovat, își pierde imediat orice drept la demnitate. Pentru că așa am fost învățați. Că „ăla nu mai e om“.

Într-un fel, mecanismul nostru de a gîndi seamănă cu cel al unora dintre cetățenii germani ai regimului nazist, cei care știau sau bănuiau ce se întîmpla în interiorul lagărelor de exterminare, dar preferau să nu se gîndească la așa ceva. Să facă abstracție. Nu era treaba lor ce se petrecea acolo. Acum, deși nu ne constrînge nimeni, într-un anumit fel gîndim asemănător cînd e vorba despre spitalele de psihiatrie. Nu e treaba noastră. Ăia, oricum, „nu mai sînt oameni, nu mai ai ce să faci cu ei“. Și preferăm să-i uităm. Sau să ne facem că-i uităm. Sîntem ocupați cu atîtea lucruri, că numai de ei nu mai avem timp. Așa cum facem orice să nu ne amintim imaginile acelea crunte, cu orfelinatele și cu azilurile de bătrîni, de la începutul anilor ’90. E ca și cînd așa ceva nu s-ar fi petrecut aici, sub ochii noștri. Undeva, în adînc, știm că nu e vina noastră directă, că nu noi spălam ființele acelea cu furtunul de la hidrant, că nu noi le înfometam, că nu noi le lăsam să se stingă în condiții înspăimîntătoare. Dar ne e rușine că așa ceva s-a petrecut aici. Și preferăm să uităm cît mai repede așa ceva.

În același fel se întîmplă și cu spitalul de psihiatrie. E o idee față de care păstrăm distanță. Ne amintim de ea și-o ocolim cît putem de repede doar atunci cînd mai vedem pe la televizor cum arată o secție de psihiatrie a unui spital județean dintr-o țară a Uniunii Europene, în anul 2017. Cum ar fi cea de la Palazu Mare, din Constanța. O cumplită ironie face ca adresa acestei secții clinice de psihiatrie – așa cum e ea afișată pe site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța – să fie pe „strada Sentinelei“. Șefa acestei secții își declara, pe la începutul anului (într-o postare de pe Facebook, preluată de ziarul Ziua de Constanța), imposibilitatea de a face ceva, fiind, ca manager, „legată de mîini și de picioare“. Se adresa conducerii județului, exprimîndu-și consternarea și disperarea că e identificată personal cu dezastrul de acolo, dar pîrghiile legale de a face ceva sînt în alte mîini. Evident, așa cum se-ntîmplă și în cazul altor spitale, nu e întotdeauna doar vina celor care lucrează acolo, ci și a unui fel al instituțiilor diriguitoare de a nu vedea lucrurile nici măcar atunci cînd oamenii urlă cît îi țin plămînii.

Și, ca o culme a tristeții, un domn o contrazice pe șefa acestei secții clinice, într-un comentariu la articolul de ziar. Îi spune că exagerează cu termenii în care califică situația, că a primit finanțări pentru medicamente extrem de scumpe. Dar tot dumnealui recunoaște că reabilitarea serioasă a locului cu pricina se lasă așteptată de ani buni. Deci burdușirea cu medicamente dintre cele mai scumpe a oamenilor uitați acolo e rezonabilă. Să nu ne mai plîngem atîta. Ăsta e felul în care vedem lucrurile. Un hap scump și o clanță nouă rezolvă acceptabil situația. Nu un mediu civilizat în toate dimensiunile lui, nu respectarea demnității pacienților, nu terapii ocupaționale, nu dezvoltarea acelui loc din perspectiva unei înțelegeri contemporane.

Lumea unui spital de psihiatrie nu e deloc una simplă. Gradele de tulburare sînt extrem de diferite, dar oamenii sînt deseori puși la grămadă. Situațiile celor care pot face ceva rău, atît lor, cît și altora, sînt altfel decît ale celor cu alte tipuri de tulburări. Mulți dintre cei cu forme mai ușoare ale unor afecțiuni psihice suferă cumplit din cauza mediului nediferențiat, a felului uniform de a-i trata pe toți, ascunzîndu-i de lume și îndopîndu-i cu medicamente, în așa fel încît, sedați fiind, să intre în marea masă a „calmaților“ care vegetează privind în gol. Felul primitiv în care vedem lucrurile nu e dat doar de lipsa de fonduri, de ceața banului public sau de incompetență. Ci și de lejeritatea cu care i suspendăm omului bolnav dreptul elementar la demnitate.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.