Sceptic. Eurosceptic...
Cum spun psihologii, este foarte util să ne confruntăm direct spaimele, așa că orice discuție despre migrație în Europa este necesară și are, pe undeva, un sens curativ. De altfel, cred că a venit vremea să facem un pas înainte în acest gen de discuții. Cred că cele două tabere (cei care susțin o politică a ușilor larg deschise pentru migranți și cei care nu vor migranți) trebuie să înceteze să se demonizeze reciproc. Cred că a venit vremea să tratăm chestiunea migrației cu mai multă profunzime și mai multă înțelegere decît am făcut-o în ultimii ani. Așa cum e bine să avem înțelegere față de migranți (oameni aflați în situații de viață foarte periculoase), haideți să avem înțelegere și între noi, europenii, unii față de ceilalți.
Se știe bine, chestiunea migrației a divizat Europa. Și nu mă refer la diferențele dintre liderii statelor europene – deși presa ne relatează adesea în ton catastrofic despre confruntările cocoșești dintre un prim-ministru și altul pe această temă, vă asigur că nu e nimic dramatic acolo. Politicienii se ceartă și se împacă cu o viteză uimitoare. Mai gravă mi se pare divizarea între elita politică a continentului și o bună parte a populației, și cu adevărat gravă mi se pare divizarea între oamenii obișnuiți, între cetățenii europeni. Oamenii obișnuiți iau mult mai în serios rupturile dintre ei decît o fac politicienii și urmările unei prietenii stricate pentru diferența de opinii, de pildă, în chestiunea migrației sînt mult mai serioase decît urmările unui schimb de declarații politice adverse.
Ca să ajungem să ne înțelegem între noi, ar trebui să încetăm să mai manipulăm cuvintele în scopul de a crea etichete și de a elimina contraopinenții. Nu din alt motiv, ci măcar din acela că este cu totul neeuropean să suprimi dreptul la opinie disidentă. De pildă, inventarea cuvîntului “eurosceptic“ mi se pare o probă clară a unui mod neeuropean de gîndire. Astăzi, “eurosceptic“ a devenit o etichetă infamantă, o invectivă. Dacă îți reproșează vreun euroentuziast euroscepticismul, este ca și cum te-ar arunca într-o categorie inferioară, a unora care nu înțeleg și nu vor progresul cu orice preț, a unora, vorba președintelui Macron, dominați de patimi triste, a unora care s-au baricadat în grote și refuză lumina.
Totuși, în tradiția Europei, scepticismul înseamnă enorm. Scepticismul este o școală de gîndire care vine din Grecia antică și a produs cultură europeană de cea mai înaltă calitate în ultimele două milenii. Scepticismul a marcat modul de a gîndi european. Nu poți fi liber și inteligent în paradigmă europeană dacă nu exersezi scepticismul! Gîndirea europeană, care a generat uriașa noastră cultură și făcut civilizația noastră, din care a apărut această societate în care trăim și din care se ridică, mîndri și bravi, liderii politici de azi, vorba cuiva, ca niște pitici pe umerii unor uriași, nu ar fi fost așa dacă generații de strămoși nu ar fi asimilat reflexele scepticismului. Sceptic a fost Socrate. Și Hobbes a fost sceptic. Sceptic a fost și Descartes cînd, la sfîrșitul meditațiilor sale, după ce a construit o formidabilă arhitectură de idei și concepte raționale, se întreabă dacă nu cumva un demon rău a conspirat împotriva lui și l-a făcut să creadă că tot ce spune este adevărat. Și Cioran a fost un sceptic. Cu o asemenea tradiție, cu oameni de asemenea anvergură – căci Europa cu care ne împăunăm noi azi este creația lor și nu a noastră! –, cum de am ajuns să spunem că a fi sceptic este dezonorant? O să mă iertați dacă vă spun că prefer să învăț să gîndesc mai degrabă de la cei enumerați mai sus decît de la dl Juncker și că mă consider european sadea pentru că mintea mea funcționează după această mare tradiție intelectuală și nu după clișeele unei propagande cam triste. Eu sînt un eurosceptic, înțelegînd prin asta că sînt un pro-european convins, cred că UE trebuie să meargă înainte pe drumul integrării sporite, dar că sînt sceptic cînd văd ce fac liderii ei și cumva mă tem că, din grabă sau din nepricepere, mai degrabă strică decît construiesc. În acest sens sînt un eurosceptic. Sînt un european sceptic cu privire la liderii continentului nostru și sceptic cu privire la realizarea peste noapte a unei omogenizări a europenilor. E grav? Mă aruncă asta în afara Europei? Devin nefrecventabil pentru ceilalți europeni? Am devenit cumva dușmanul Europei dacă îi privesc liderii și activiștii cu scepticism?
Cred că euroscepticii (dimpreună cu europesimiștii – pentru că, la un moment dat, în retorica analitică europeană a apărut și această categorie, înțelegînd că „pesimiștii“ sînt mai răi decît „scepticii“) ar trebui chestionați și ascultați în marile probleme ale Europei, inclusiv în chestiunea migrației, în loc să fie evacuați din dezbaterea viitorului continentului. Nu doar pentru că sînt și ei europeni, iar propaganda dlui Juncker, totuși, nu are dreptul de a decide cine este și cine nu este european, ci pentru că, așa cum spuneam, ei reprezintă un curent de gîndire european extrem de important.
