Mita ca reflex al unui popor colonizat

Cătălin GHIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Mita ca reflex al unui popor colonizat jpeg

În impresionanta sa analiză a formării și manifestării mecanismelor dictatoriale, Originile totalitarismului, Hannah Arendt discută, la un moment dat, infatuarea detașată a funcționarilor imperiali britanici, care se dovedea a fi un mod de a guverna încă mai pernicios decît tirania, „pentru că nu tolera nici măcar acea ultimă verigă dintre despot și supușii săi, formată din mite și daruri“. Într-adevăr, la o privire lucidă, practica șpăgii se dezvăluie, în adevăratele sale coordonate social-istorice, ca una dintre puținele posibilități empirice de a regla și, ulterior, netezi complicatele raporturi dintre suverani și vasali, dintre cuceritori și cuceriți. Ulterior, procedura s-a generalizat: mita, aflată la baza relației dintre seniori și servii acestora, a devenit și fundamentul relațiilor dintre cei aflați sub ocupație (…).

Mai corect, a oferi bani sau bunuri (ceea ce îndeobște numim cu expresia neaoșă de „plocon“) în schimbul unor servicii pe care orice societate civilizată le include în rîndul obligațiilor civile indică prezența, în interiorul acelui popor, a unor elemente colonialiste și postulează încă și mai clar existența, la un moment dat, a unor forțe de constrîngere socială care trebuie îmblînzite sau cîștigate în prealabil. Astfel, țările care n au fost niciodată supuse sau care, deși invadate, și-au păstrat intactă demnitatea morală nu cunosc obiceiul rușinos al darului. (…) Cum să-ți faci programare la un medic japonez sau scandinav și să-i duci acestuia, la modul cel mai serios și însoțite de sărutări de mînă, o damigeană cu vin, o găină, o găleată de brînză sau, și mai ridicol, un cartuș de țigări? În fine, cum să-i spui unui funcționar canadian sau german că ai nevoie de documentul cutare, în schimbul căruia întinzi discret un plic cu bani, din moment ce eliberarea cît mai rapidă a unui act este obligația profesională a slujbașului statului? (…)

Acestea fiind spuse, îmi rămîne, în final, sarcina ingrată de a executa o mică evaluare a situației autohtone. Deși formal integrată în structurile europene, România se află, după toate aparențele, în continuare sub zodia păcătoasă a colonialismului cultural, reflex al unui imperialism de tip oriental: vremurile de ocupație fanariotă au lăsat urme adînci în mentalitatea balcanicilor. Pentru a-și găsi locul, pe care cu toții sperăm că-l merită, între națiunile civilizate ale lumii, țara noastră (…) va trebui să renunțe la una dintre cele mai degradante practici inventate vreodată. Desigur, primii și cei mai importanți pași în direcția însănătoșirii morale presupun identificarea și inventarierea atentă a simptomelor. Dar, pentru ca perspectiva însăși a bolii să fie complet îndepărtată, este nevoie de un soi de vaccin etic. Așadar, cum ar trebui să procedăm? Simplu: să ne educăm copiii să nu mai dea plocon niciodată. Preferabil, să uite chiar cuvîntul cu pricina. Îmi veți spune că e greu, dacă nu imposibil. De acord. Însă măcar în încercarea donquijotescă de a eradica șpaga nu trebuie să mituim pe nimeni.

apărut în Dilema veche, nr. 166, aprilie 2007

Foto: adevarul.ro

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
MAE avertizează românii care călătoresc în Albania: protestele din Tirana au degenerat în violențe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis joi o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Albania, în contextul protestelor din capitala Tirana, care au escaladat și au degenerat în acte de violență.
Marie Antoinette; koningin der Fransen jpg
Maria Antoaneta, de la „Doamna Deficit” la legendă. Povestea macabră a măștii sale de ceară
Maria Antoaneta, ultima regină a Franței înainte de Revoluția din 1789 a rămas drept una dintre cele mai fascinante, controversate și iconice personaje din istorie influențănd profund politică, cultura, dar și moda europeană. A avut parte de un destin tragic.
image png
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite după ce un autoturism a izbit violent un tractor
Un grav accident rutier s-a produs joi seară pe DJ 504, la limita dintre județele Giurgiu și Teleorman, după coliziunea dintre un autoturism și un tractor. În urma impactului, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost transportate la spital cu multiple traumatisme.
Maria Antoaneta si sotul ei  foto   Profimedia jpg
16 octombrie, ziua în care doi români au dat „Jaful Secolului”. Șapte capodopere furate din Rotterdam
În noaptea de 15 spre 16 octombrie, doi români, sprijiniți de complici, au furat 7 tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam. Valoarea estimată a operelor sustrase se ridică la 18 milioane de euro.
ciclism jpg
Mersul pe bicicletă ascunde un risc despre care puțini vorbesc. Ce spun specialiștii
Mersul pe bicicletă este considerat o activitate benefică pentru sănătate, însă antrenamentele intense și orele petrecute pe șa ridică întrebări legate de fertilitate.
01 CS DINAMO BUCURESTI BARCELONA,  EHF CHAMPIONS LEAGUE (15 10 2026) jpg
Barca a fost necruțătoare cu Dinamo în Liga Campionilor la handbal
Echipa masculină de handbal CS Dinamo Bucureşti n-a reușit să facă față în meciul cu Barca, fiind învinsă clar (22-36), în Sala Polivalentă din Capitală, în etapa cu numărul 4 din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal.
Autostrada Lugoj Deva, zona Margina Holdea  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (8) jpg
Programul Guvernului Luca Niculescu: 185 km de autostradă și drum expres până la finalul anului. Cât va măsura rețeaua națională în 2028
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu își asumă accelerarea investițiilor în infrastructura rutieră și feroviară, cu obiectivul de a deschide circulației aproximativ 185 de kilometri de autostradă și drum expres până la sfârșitul anului 2026.
Design fără titlu (6) png
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Un bărbat cunoscut drept „cerșetorul cu Lexus” a strâns 9.147 de lei în opt ore la Iași. Poliția Locală a confiscat suma pe 15 octombrie 2026.
romani morti accident slovenia jpg
Tragedie pe o autostradă din Slovenia! Doi români au murit după ce un șofer a dat cu spatele
Doi români au murit într-un accident cumplit în Slovenia. Manevra făcută de un șofer pe autostradă a provocat tragedia