Statul e un gagiu!

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

– Seara am zis să mergem și noi în oraș, ca băieții. Ne-am întors tîrziu, cred că am prins ultimul U-Bahn. Era gol, așa că ne am trîntit pe niște scaune la întîmplare. La un moment dat, apare controlorul și începe să țipe la noi. Nici unul dintre noi nu vorbea o iotă germană atunci, dar am priceput că nu-i a bună. Aveam bilete, nu făcuserăm nimic, dar ceva nu era în regulă, așa că am sărit în picioare ca răcanii la raport și în picioare am rămas tot drumul. De-abia mai tîrziu am înțeles că ne așezaserăm pe scaunele rezervate pentru persoane în vîrstă. Dar nu era nici dracu’ în tot vagonul, înțelegi?…

Sîntem la Berlin și Istvan îmi povestește prima sa aventură germană, imediat după 1990. Zîmbim amîndoi cu subînțeles.

● Cînd ajung la Otopeni, comand un taxi și o iau spre casă. Taximetristul vorbește tot timpul pe mobil cu un coleg. Pe la Băneasa, circulația se blochează. Taximetristul meu aruncă o privire lungă, apoi smucește brusc mașina pe sub un pod, urcă înapoi pe șosea, o ia la dreapta pe prima stradă și așa mai departe, pînă mă scoate acasă.

– I-am păcălit pe ăștia! – îi spune el pe mobil, vizibil mulțumit, colegului său. Am luat-o pe X, apoi am cotit-o pe Y și am ieșit la țanc pe Z, m-am scos. După care mai aruncă un zîmbet: niște fraieri!

Pe ăștia?! Care sînt „ăștia“? – mă întreb eu în sinea mea, fascinat. E o întreagă filozofie politică în discursul taximetristului meu!

● Un vechi prieten, filolog, îmi povestea cu ceva timp în urmă că a pornit un proiect imens, cu nu știu ce „big data“ de texte recente în limba română. Nu mai țin minte detaliile, dar îmi aduc aminte că m-a surprins ceva ce bănuiam și eu, dar fără să mă pot baza pe ceva temeinic. Primul lucru care îți sare în ochi – îmi spunea el – este frecvența uriașă cu care se folosește impersonalul. M-a pufnit rîsul. Așa este, realizez eu: În România asta nu se face nimic! – ne enervăm cu toții. Și ce se poate face? – te întreabă jurnaliștii. Nu știu, dar nu se mai poate așa, trebuie să se facă ceva! – răspundem noi. Și în această privință sîntem încredibil de consensuali: Nu se nimic, așa că trebuie să se ceva!

Dar cine e acest „se“ și cum poate el, acest Se, să facă ceva sau nu? În orice caz, un lucru e clar: se nu este eu! Dar poate că se ai putea fi tu, ce zici?…

● Misterele asociațiilor de idei m-au dus cu gîndul la o discuție cu o țărancă bătrînă din Snagov, imediat după căderea comunismului. Avea o căsuță mică, destul de în centru, rămasă neatinsă, printr-un miracol, de „sistematizare“. Îmi povestea că, din cînd în cînd, buldozerele mai mușcau cîțiva metri din via ei, dar pe urmă plecau la fel de neașteptat precum veniseră, chemate la alte lucrări mai importante. Și cum v-ați descurcat cu comuniștii? – am întrebat-o eu, cam tendențios, la un moment dat. Ei, mamaie, eu i-am prins și pe nemți, și pe ruși… M-am gîndit că s-or duce și ăștia – și uite că s-au dus!

● Am impresia că toate acestea se leagă, într-un mod subtil și profund, de ideea de stat și autoritate la români. De fapt, românii n-au avut niciodată un stat puternic, care să-i apere și cu care să se identifice. Pentru a găsi așa ceva, trebuie să ne întoarcem în timp pînă la Decebal sau Burebista. Desigur, au existat, de la un moment dat, Moldova și Țara Românească (Valahia), dar acestea au gravitat tot timpul existenței lor în sfera de putere a Imperiului Otoman. Au fost „societăți tributare“: își plăteau tributul autorității centrale, după cum și boierii îi dădeau lui Vodă ce i se cuvenea, iar obștile le dădeau boierilor ce li se cuvenea. Cu o condiție: mai departe ne lăsați să ne vedem de treaba noastră. Iar cînd una dintre aceste instanțe ale autorității sărea peste cal, populația mai făcea o răscoală, mergea la un război sau, mai recent, iese în stradă. Noi nu am avut nici un feudalism propriu-zis și, evident, nici orașe libere. Dacă ideea unei națiuni comune a început să înflorească în mintea unor elite prin secolul al XIX lea, a trebuit să așteptăm „Războiul cel Mare“ ca să devenim cu toții „români“. Pînă atunci, dacă întrebai pe un țăran ce este el, acesta îți răspundea candid, după cum amintește Luminița Murgescu: „Ce să fiu, ia, creștin ca toți creștinii“. Eventual, dacă se mai gîndea puțin, putea să adauge „vrîncean“, „maramureșean“ etc. Autoritatea politică a rămas astfel mai tot timpul exogenă, îndepărtată – și niciodată de încredere. Prestigiul, mai degrabă local, a fost și a rămas totdeauna altceva decît autoritatea formală.

Morala acestei istorii este că, în Weltanschauung-ul românesc, autoritatea trebuie evitată pe cît posibil și, cînd nu se poate, trebuie păcălită, pe cît posibil; ea trebuie înfruntată doar atunci cînd se îngroașă prea tare gluma…

Ceea ce seamănă însă destul de mult cu atitudinea romilor față de gadge. Pentru aceștia, gadge (celălalt, non-romul) nu este doar „impur“, ci, într-un fel, și inferior. O fi el puternic, dar tocmai de-aia trebuie fraierit. Gagiii ne sînt deci inferiori, că se lasă fraieriți – iar noi putem și trebuie să-i fraierim, măcar așa, pentru a ne dovedi superioritatea – mi-a explicat odată un amic rom.

Din această perspectivă, pentru români, statul este un soi de gadge și cu toții ne „țigănim“ cu autoritatea. „I-am păcălit pe ăștia“ – spunea taximetristul meu. De ce? Pentru că ăștia vor să-mi impună mie ce să fac, dar o să le dovedesc eu că nu sînt decît niște „fraieri“. „Ăștia“ sînt toți cei care exercită un soi sau altul de autoritate, lipsită însă de prestigiu sau chiar percepută ca ilegitimă și/sau îndepărtată și trecătoare. Aici intră, după caz și context, statul în general, partidele și oamenii politici, elitele, părinții sau UE.

Dar, atenție, această „țigăneală cu sistemul“ acumulează frustrările și întreține o violență latentă, care se poate decompensa în gesturi minore, dar poate și să izbucnească, pe neașteptate, în revoltă de masă. Atunci cînd „ăștia“ nu mai pot fi evitați, cumpărați sau fraieriți și mai încep și să sară peste cal, lumea se revoltă: „Se“ capătă brusc o surprinzătoare consistență! 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.