România fără Dragnea
De la Adrian Năstase încoace nu am mai văzut o asemenea concentrare de furie surdă în cîteva segmente ale societății ca aceea care îl are lunile acestea în vizor pe actualul președinte al PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
E un soi de încrîncenare fără teribil de multe nuanțe, la a cărei intensitate a contribuit în primul rînd cel vizat. Cu falsa lui naivitate – Nu ştiam proiectul ordonanţei graţierii. N-am înţeles exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Eu nu sînt la Guvern, cu cinismul lui – Românii, la un moment dat, trebuie să hotărască dacă, în loc de alimentare cu apă, preferă un denunţ, dacă, în loc de o şcoală, preferă un dosar, dacă, în loc de o pîine, o pîine mai bună, preferă nişte cătuşe și cu permanentele sale glume izvorîte din punctajul stabilit de consultanți – Iohannis a venit supărat din vacanţă şi ne-a certat pe toţi, domnul Dragnea se încăpățînează să joace în public rolul politicianului care livrează. Nu publicului, publicul e necesar, dar colateral, ci structurii piramidale care îl ține în funcție.
Pentru public există întotdeauna interviuri prietenoase la televizor, campanii de deturnare a atenției și falși inamici ai patriei. În această ultimă categorie pică în general străinii și cei care odinioară erau numiți „cozi de topor“ – localnici care trădează. Aici intră de-a valma ONG-iști, ziariști, corporatiști etc.
Nu am să insist, dl Dragnea e deja bine cunoscut oricui are răbdare să citească știri. Doar granițele pe care le tot încalcă, dublate de un anume tip de creativitate, răuvoitoare și insistentă, îl mai fac demn de mirări, indignări și enervări.
Cred că ori de cîte ori cineva căinează soarta PSD-ului, ajuns la un nivel de ridicol periculos, sau a României, încăpută pe mîna a ceea ce niște procurori numesc sobru „grup infracțional organizat“, rațiunea se oprește undeva la jumătate. Da, Liviu Dragnea, cu condamnarea sa, cu agenda lui separată și toxică, n-ar trebui să conducă cel mai mare partid al României, Camera Deputaților și să aibă ultimul cuvînt în aproape toate numirile de demnitari din stat.
Dar care e alternativa? E cineva în PSD sau în afara lui care să concentreze suficientă putere politică astfel încît să poată asigura o majoritate stabilă și rațională capabilă nu numai să evite crize, ci și să guverneze astfel încît bunăstarea și libertățile românilor să fie protejate? Protejate și îmbunătățite, așa cum nu o face în prezent administrația de tip Führerprinzip gîndită de Liviu Dragnea. Și dacă da, cine? Sînt în PSD cîteva nume care, asemeni domnului Dragnea altădată, își așteaptă răbdătoare rîndul.
Încă tînăr, dl Dragnea nu e veșnic. Asta pînă și domnia-sa o știe. Carierele politice se pot termina brusc într-o sală de judecată, într-un jurnal de știri sau într-un brusc și improbabil acces de conștiință. Dar ce va fi după? Există vreo garanție că actuala structură de putere nu va fi înlocuită de una și mai toxică, mai lipsită de scrupule și mai încrîncenat-izolaționistă? Eu nu văd nici un fel de astfel de variantă. Și dacă adaug aici un scenariu în care exasperarea nedemnilor supuși la presiuni de un public care cere un minim standard moral se cuplează cu diverse curente de interese (CpF, de exemplu), putem să ne imaginăm o Românie guvernată de un USL 2, virulent antioccidental și lipsit de empatie sau temeri legate de imaginea internă. Deja baza pe care s-a construit morala publică românească în ultimele decenii se destramă. Închipuiți-vă ce se va întîmpla cînd cei care lucrează la asta vor considera că au cîștigat partida.
Nu încerc în nici un fel să îi iau apărarea președintelui PSD. Are o curte cuprinzătoare de minioni care și-au făcut o profesie de credință din asta. Scriu rîndurile astea doar ca să previn un acces de deprimare care îi va cuprinde pe toți aceia care vor înregistra dispariția lui Liviu Dragnea din funcțiile publice ca pe un succes.
Asta pentru că Liviu Dragnea nu e boala de care suferă România, oricît de mult l-ar urî „strada“. Dl Dragnea e un simptom cu mustață al unui proces politic profund viciat. E rezultatul unei selecții nefericite de cadre în interiorul propriului partid, e rezultatul lașității funcționarilor care preferă să n-aibă dileme morale, e rezultatul orbirii adversarilor săi implacabili, care nu se întreabă niciodată de ce oameni ca dl Dragnea obțin totuși voturi. Cea mai facilă și obositoare explicație pentru acest din urmă aspect e faptul că „votează morții“, iar viii sînt ținuți prizonieri cu ajutoare sociale. O teorie ușor de demontat numărînd reclamațiile de fraudă la alegeri (nu cazurile dovedite) și beneficiarii de ajutor social.
Liviu Dragnea, personajul politic dominant, există și pentru că nimeni nu prea îndrăznește să calculeze serios tranzacția pe care PSD o oferă electoratului său. Electorat care nici nu cere teribil de mult. Există, de asemenea, ca rezultat firesc al placidității unei societăți aflate în căutarea unei identități. Există pentru că e comod.
În treacăt fie spus, existența politică a dlui Dragnea oferă, în mod pervers, un soi de confort tuturor acelora care se pot legitima spunînd că nu susțin un personaj cu trăsături negative atît de evidente.
Adevărul trist e că președintele PSD și al Camerei Deputaților e reprezentativ pentru o Românie în care aproape orice regulă e negociabilă, cetățenii „se descurcă“, nu își exercită drepturi, iar instituțiile nici măcar nu mai pretind că funcționează în interesul public. Liviu Dragnea e rezultatul tuturor micilor cedări din trecut. Atunci cînd cetățeanul X nu a depus o reclamație („nu are rost, nu se va întîmpla nimic“), n-a ieșit la vot („sînt toți la fel)“ și a preferat micul cîștig personal ignorînd ceea ce e drept („ce-i în mînă nu-i minciună“). Altfel spus, ori de cîte ori aruncăm o hîrtie pe stradă, dl Dragnea mai primește o zi de mandat.
Asta e realitatea obiectivă de la care trebuie să plece orice calcul politic care urmărește să obțină o Românie fără Dragnea. Altfel, în cîțiva ani de zile o să vedem oameni care protestează în stradă cu afișe pe care scrie „Liviu, hai înapoi! Am glumit cu critica aia“. N-ar fi prima oară.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
