Timpul micilor naraţiuni

Publicat în Dilema Veche nr. 719 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2017
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

„Pentru a înțelege ce este reuniunea din 20 februarie, pentru a desprinde fondul ei de eternitate, trebuie să acordăm acestor bărbați numele lor adevărat. Astfel, cei douăzeci și patru nu se numesc nici Schnitzler, nici Witzleben, nici -Schmitt, nici Finck, nici Rosterg, nici Heubel, după cum ne incită starea lor civilă să credem. Ei se numesc BASF, Bayer, Agfa, Opel, IG Farben, Siemens, Allianz, Telefunken. Sub aceste nume îi cunoaștem. Sînt aici, lîngă noi, printre noi (…), căci persoanele morale au avatarurile lor, așa cum divinitățile din vechime luau forme diverse și, de-a lungul timpului, își asociau alte divinități.“ Este vorba despre „ședința“ din 20 februarie 1933, în care marii industriași ai Reich-ului au fost chemați să sprijine campania lui Hitler – și au acceptat impasibili. Iată cum își începe Éric Vuillard romanul (care este intitulat „récit“!) – o poveste care a necesitat însă și o serioasă documentare de tip istoric în arhive – și ia premiul Goncourt în 2017.

„Este relativ ușor să cădem de acord că numai Homo sapiens poate să vorbească despre lucruri care nu există în realitate și să creadă șase lucruri imposibile înainte de micul dejun. (…) Începînd cu Revoluția Cognitivă, narațiunile istorice iau locul teoriilor biologice ca instrument fundamental pentru a explica dezvoltarea lui Homo sapiens. (…) În decursul timpului, oamenii au țesut o rețea de povești incredibil de complexă. Tipurile de lucruri pe care oamenii le creează prin intermediul acestei rețele de povești sînt cunoscute în cercurile academice drept «ficțiuni», «constructe sociale» sau «realități imaginate». (…) Peugeot, de pildă. „În ce sens putem spune că Peugeot S.A. există?“ – se întreabă Harari. Și tot el răspunde: „Peugeot este o născocire a imaginației noastre colective. Oamenii legii numesc acest lucru «ficțiune juridică». Nu poate fi arătată. Nu este un obiect fizic. Dar există ca entitate juridică“, o „persoană morală“ care a supraviețuit și va supraviețui persoanei Armand Peugeot. Cam aceasta este premisa volumului Sapiens. O scurtă istorie a omenirii, bestseller mondial, care a făcut din Yuval Noah Harari un nume faimos în lumea întreagă.

Nararea timpului ca durată, durata ca narațiune a timpului, documentarea științifică a literaturii, în primul caz, și literaturizarea științei, în al doilea? Nu știu dacă este formularea cea mai fericită, dar ceva se întîmplă totuși în ultima vreme, căci nici Vuillard, nici Harari nu sînt cazuri izolate sau excentrice: ca ei mai sînt încă mulți alți autori de succes în ultima vreme.

În 1979, Jean-François Lyotard făcea cunoscută publicului larg o idee care plutea deja în aer: postmodernismul. Acesta este definit de filozoful francez, simplificînd la maximum, drept „incredulitatea față de métarécits“, adică față de ceea ce va intra în limbajul curent ca meta-narațiuni (grand narratives, master-narratives). „Aplicarea acestui criteriu (postmodern) tuturor jocurilor noastre (sociale) are loc nu fără o anumită teroare, blîndă sau dură: Fiți operaționali, adică fiți comensurabili, sau dispăreți“ – mai preciza Lyotard. De atunci, au dispărut multe „meta-narațiuni“, s-au succedat multe morți anunțate, de la moartea ideologiilor, post-structuralism, post-colonialism etc. și pînă la post-adevăr. Se pare însă că această „moarte a Poveștii“ nu a dus neapărat sau doar la o readucere „operațională“ a oamenilor cu picioarele pe pămînt, ci i-a și frustrat tot mai mult de prezența unui cer devenit prea îndepărtat sau efemer. Or, oricît s-ar revolta savanții, Harari are dreptate în această privință: Omul este și are nevoie de Poveste! Ce s-a întîmplat deci, din acest punct de vedere, în ultimele decenii?

Despărțirea de natură este o poveste veche. Următoarea mărturisire a unei țărănci în cartea Alexandrei Mihailciuc – În jurul focului, de pildă, ne-a devenit de mult timp străină: „Cînd văd o frunză că zboară în vînt, eu o întreb: «Măi, frunză, de unde vii și care era povestea ta acolo?»“ Despărțirea de obiecte începuse și ea de mult, odată cu revoluția industrială. Acum însă, cam toate obiectele care ne înconjoară sînt mistere perfect operaționale: știe cineva dintre dumneavoastră ce se ascunde în cutiuța aceea de care nu vă despărțiți și care se cheamă „mobil“? Plantele, animalele sau obiectele nu mai au, deci, fiecare povestea lor, ci sînt doar un set de funcții sau utilizări. Nici cu oamenii nu este foarte diferit. Familia nu mai este nici ea ficțiunea frumoasă a neamului, prietenii de pe rețelele de socializare pot rămîne veșnic anonimi. De asemenea, ni s-a repetat de atîtea ori că națiunea este un mit atît de cusut cu ață albă, că trebuie să fii bigot ca să mai crezi în ea. Pe de altă parte, în lumea cunoașterii s-a ajuns la un preaplin atît al fragmentarizării și specializării (și astfel al închiderii elitiste), cît și al democratizării ei, digitale sau nu (infotainment, de pildă). În ambele cazuri, ceea ce se pierde este tîlcul, viziunea cu rost a Poveștii. Ironia constă astfel în faptul că, în „societatea cunoașterii“, singurele lucruri împărtășite cu adevărat democratic sînt necunoașterea și deruta sensului.

În această stare de anemie a Poveștii, de exsangvinare a marii Narațiuni, unele comunități umane au scos de la naftalină steagul marilor cauze: religia, națiunea, localul. Mai benign, literați și savanți își fac cu ochiul peste gardul care îi desparte de secole și oferă cîte o saga lipsită de acribie, dar cu tîlc, precum cele menționate mai sus. În sfîrșit, regăsim și o serie de îndeletniciri de mai mică anvergură, dar nu mai puțin semnificative, de la docu-fiction din cinematografie sau jurnalismul documentar din media, la poveștile pe care le inventează corporațiile pentru a-și compune „cultura de întreprindere“ și de aici la cererea publică tot mai bulimică de story telling. Per ansamblu, dezvrăjirea lumii pare să fie tot mai mult compensată prin revenirea refulatului în „micile narațiuni“ ale vieții cotidiene. Nici una dintre acestea nu mai este hegemonică, dar fiecare în parte propune un sens unei porțiuni de realitate: din meniu fix, sensul a devenit și el à la carte. După moartea Marilor Narațiuni, anunțată de Lyotard, am intrat, se pare, în timpul micilor narațiuni.

Se pare că marele psihiatru francez Charcot i-a spus odată pe atunci tînărului Freud: Teoria e bună, dar aceasta nu ne împiedică să trăim. Cam așa și cu Lyotard: probabil că are dreptate, dar aceasta nu ne împiedică să ne trăim mai departe viața în și prin Poveste… 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.