Curcanii de altădată
De Ziua Recunoștinței (sărbătorită anual în a patra zi de joi din luna noiembrie), americanii așază în mijlocul mesei vestitul curcan rumenit în cuptor. Ei bine, altădată curcanul venea… singur. Și nerumenit, poate doar puțin obosit.
În secolele XVIII-XIX, pînă spre începutul secolului al XX-lea (în unele zone), turme de curcani cloncănind umpleau drumurile din Statelor Unite ale Americii, în preajma Zilei Recunoștinței. Ce priveliște!
Înaripatele veneau conduse de fermieri, de la fermele din regiunile rurale către piețele din regiunile urbane. Era, practic, singura modalitate pentru a aproviziona orașele cu produse din curcan. Și nu era deloc simplu. Curcanii și însoțitorii lor aveau de parcurs distanțe semnificative, mersul era agale, cam un kilometru și jumătate pe oră, mai ajutau uneori la viteză boabele de porumb sau bățul îndrumător al fermierilor, prevăzut cu o bucată de material roșu în vîrf. Oricum, călătoria dura mai multe zile și mai multe nopți.
Cum se lăsa seara, păsările cu impunătoarea coadă care ia formă de evantai în funcție de dispoziția posesorului se opreau. Se cocoțau pe tot soiul de crengi sau pe acoperișurile locuințelor din zona respectivă, unde se făcea oprirea, și dădeau stingerea. Călătoria se întrerupea și abia în zori călătorii reluau traseul. Uneori nici nu trebuia să se întunece cu adevărat pentru că viețuitoarele asimilau orice loc mai întunecat cu venirea nopții și, deci, cu momentul somnului. V-am spus, drumul spre Ziua Re-cunoștinței era complicat.
Noroc că istoria și mașinile frigorifice au simplificat totul, iar astăzi curcanii ajung în tavă fără vreun efort prea mare de nici o parte. Există și o cunoscută excepție a curcanului condamnat la tavă, datorată președinților americani. Ronald Reagan este cel care a introdus formal grațierea curcanului de la Casa Albă în 1987, deși, sporadic, și alții au mai cruțat cîte unul înainte.
În tot cazul, Ziua Recunoștinței de la americani este mult mai mult decît ospățul de la cină. Cum ar spune tot președintele Reagan (1981): „Aceasta ar trebui să fie atît o zi a generozității, cît și o zi a recunoștinței. Americanii au înțeles întotdeauna că pentru a primi trebuie întîi să dăruiești“. Oare ce mai înțeleg ei astăzi?
Dar voi, voi vă amintiți momentul din Povestea de Crăciun a lui Charles Dickens cînd Bob Crachit și familia lui se pregătesc să mănînce o gîscă la cina de Crăciun, iar Ebenezer Scrooge vine și le aduce un curcan?
Sper că da.
Foto: wikipedia
