Ce nu ştie dl Dragnea

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Al treilea pol jpeg

Calea pe care merge Liviu Dragnea e înfundată. Cu cît mai abil se va dovedi în „a se descurca“ și cu cît mai mult va reuși să prelungească deznodămîntul poveștii, cu atît finalul va fi mai grav. Presa a tot invocat precedentele cu demnitari PSD apărați de colegii de partid și însoțiți de aceștia la procuratură sau la DNA, și care, în cele din urmă, tot după gratii au ajuns. Dar să presupunem că Dragnea ar fi fost într-adevăr nedreptățit de Justiție, adică de către procurorii DNA care au instrumentat dosarul referendumului, de către cele două complete de judecată succesive care au însumat nu mai puțin de opt judecători (care i-au dat totuși suspendare la pedeapsă), plus încă alți cinci care i-au respins contestația din 2017, și de către procurorii care îl acuză în alte două dosare penale de o mulțime de infracțiuni, care mai de care mai urîte. În acest caz, omul ar fi un fel de Josef K, din Procesul lui Kafka (mă îndoiesc că a auzit de acest personaj). Doar că Josef K nu era lider al Camerei Deputaților și al partidului de guvernămînt (ce grozăvie!). Or, lupta pentru demonstrarea nevinovăției nu poate fi credibilă atîta vreme cît îți păstrezi asemenea funcții. Un nedreptățit autentic în fruntea țării? Ceva cu totul special. În orice caz, un om aflat la putere se cade să lupte pentru dreptatea altora, nu pentru a lui însuși.

Nedreptatea nu se poate demonstra cu forța, cu schimbarea legilor, a sistemului. Jocul trebuie să continue cu aceleași reguli chiar dacă ofsaidul semnalat de acesta e contestat. Soluția adoptată de Dragnea afectează instituțiile pe care le conduce și pe cei din jurul său. Acestora le pune la încercare loialitatea într-un mod incorect, pentru o chestiune care ar trebui să-l privească doar pe el. Știm cum funcționează lașitățile și complicitățile din jurul unui asemenea lider, oriunde în lume. E o istorie care se repetă iar și iar. Un conducător adevărat nu-și pune tovarășii într-o așa situație și nu mizează pe lașitatea, de multe ori firească, a celor din jur. Personajul nostru pare însă dispus să se folosească de toată puterea pe care o deține momentan pentru a cîștiga. Pe termen mai lung, calea asta nu e decît o pierdere inutilă de timp și de energie. Povestea e prea lată, prea cunoscută pentru a fi uitată de oameni și de Justiție. Dar să presupunem că, ajutat de o conjunctură națională și internațională tulbure, va reuși să scape basma curată, cum se spune, nu prin dovedirea nevinovăției în Justiție, ci cu prețul încălcării principiului separației puterilor în stat. Adică prin acapararea unei puteri nepermis de mari. Cît timp ar putea să dureze așa ceva? 25 de ani? Cît regimul lui Ceaușescu? Greu de crezut. Și după aia? Din punct de vedere personal, cei aflați într-o asemenea situație nu mai au liniște. Anatema se poate întinde și asupra copiilor. Unii indivizi nu văd însă mai departe de propriul orgoliu și de propriul interes de moment. Nu înțeleg cu adevărat consecințele pe termen lung ale faptelor lor. Groaza lui Dragnea de închisoare îl face să pîrjolească ogoarele, să otrăvească fîntînile. Se înfundă într-un rău tot mai mare. Nu știe că lucrurile pot fi și altfel. În fond, nu e acuzat de crime. Un eventual scurt stagiu la pușcărie (dacă va fi găsit vinovat) poate fi un mod de a-și recăpăta demnitatea (nu și demnitățile) în fața celorlalți. Demnitatea, iertarea și liniștea se pot obține dacă-ți recunoști greșelile. Căința e și un criteriu juridic. Din lipsa ei, Dragnea a primit la recursul din 2016 un an de pedeapsă în plus, dar nu pare să fi înțeles lecția asta. Prin părțile noastre, mulți consideră căința o opțiune perdantă, de fraier. Preferă să dea vina pe alții și să se lupte cu cei din jur decît cu ei înșiși. După închisoare, Adrian Năstase, de exemplu, trăiește destul de liniștit. Dacă și-ar fi recunoscut și greșelile, ar fi fost poate chiar și respectat.

Gheorghe Florian, fost director al penitenciarului Rahova, psiholog de formație, ne-a explicat odată, într-un articol, cum demnitarii închiși încearcă să pară și în pușcărie superiori și stăpîni pe situație, susținînd că „greșeala“ va fi reparată, că au relațiile necesare și, evident, că sînt nevinovați. Se știe că pretutindeni în lume închisorile sînt pline de „nevinovați“. În cazul foștilor demnitari, cu atît mai mult. Orgoliul lor mare îi împiedică să recunoască ceva. Dau vina pe alții, pe conspirații, pe sistem etc. Dar – spune fostul director – „pentru aceștia, adevărata pedeapsă va începe după liberarea din penitenciar: vor fi priviți de toată lumea ca foști deținuți, imaginea lor se va răsfrînge asupra familiei și mai ales asupra copiilor, accesul la anumite funcții le va fi definitiv refuzat, o atmosferă mută de reproș și dezamăgire îi va învălui de cîte ori vor ieși în public. Le rămîne doar rememorarea timpurilor de glorie și întrebarea dacă a meritat să riște pușcăria. Acum vor înțelege că trecerea prin detenție nu-i va părăsi niciodată…“  Oamenii de acest gen par a nu fi în stare să descopere niște adevăruri bine verificate decît pe măsură ce le experimentează. Dar pînă și pedeapsa aceasta „adevărată“, de după pușcărie, poate fi ușurată. Calea care duce nu doar la micșorarea pedepsei juridice, ci și la ușurarea anatemei, e mărturisirea vinovăției. Pentru asta e nevoie însă de putere adevărată și mă tem că Dragnea nu știe de șansa asta.

Foto: adevarul.ro

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Lino Golden, Ceanu Zheng jpg
„Foame de atenție!” Lino Golden, în mijlocul unui scandal cu Ceanu Zheng! De ce s-a ajuns la conflict
Prietenia de ani de zile dintre Lino Golden și vloggerul Ceanu Zheng s-a transformat într-un conflict deschis, plin de reproșuri acide și acuzații reciproce.
La câteva luni după divorțul de Valentin Sanfira, Codruța Filip (30 de ani) și-a regăsit zâmbetul
Codruța Filip a împlinit 31 de ani. Alături de cine și-a petrecut ziua de naștere
Codruța Filip a împlinit 31 de ani și a avut parte de o surpriză emoționantă din partea părinților săi. Artista a fost întâmpinată cu un buchet impresionant de flori și un tort spectaculos, cu lumânări și artificii, în timp ce cei dragi i-au cântat „La mulți ani”. Deși se bucură de succes în cariera
Calin Georgescu audieri 3 Photos Octav Ganea INQUAM jpg
Călin Georgescu, judecat în lipsă pentru tentativă de lovitură de stat! Ce vor să afle avocații lui Horațiu Potra
Miercuri, 11 noiembrie, fostul candidat la Președinția României, Călin Georgescu, a fost adus încătușat în boxa arestaților de la Curtea de Apel București, în procesul în care este judecat alături de Horațiu Potra și alți 20 de inculpați pentru tentativă de lovitură de stat.
Telefon laptop calculator internet smartphone FOTO Shutterstock
Programările în ambulatoriile de stat , o cursă contra cronometru. De ce ajung pacienții să aștepte până expiră biletul de trimitere
Aventura programării pentru un consult, cu bilet de trimitere decontat de CAS, a ajuns recent o problemă analizată în cabinetul ministrului Sănătății. De ce nu găsești un loc disponibil într-un interval de timp rezonabil și care sunt patologiile vizate am încercat să aflăm urmând calea unui pacient.
image jpeg
După Lolita Cercel, și Bach a început să fie reinterpretat cu AI-ul! Cine sunt românii care fac melodiile SF?
Traian Bădulescu – trAIan și Marius – Marssoniq Project, doi creatori români legați de aceeași pasiune pentru muzica electronică și literatura science-fiction, l-au reinterpretat pe Johann Sebastian Bach cu ajutorul AI.
femeie gravida sala de nastere sot jpeg
Tații vor putea fi alături de mame în timpul nașterii. Legea care le garantează acest drept a fost promulgată
Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană aleasă de ele pe durata travaliului și a nașterii, dar și în timpul transferului între secțiile aceleiași unități medicale.
centrul vechi 2003
Patriotism de bordel
Din prea puțină educație și prea mult naționalism, de zeci de ani le spunem străinilor, copiilor și nouă înșine cât de frumos este Centrul Vechi al Bucureștiului.
Ceremonia de transfer de autoritate între militarii detașamentului de luptă al Brigăzii 2 „Strike” și cei ai detașamentului din cadrul Brigăzii 1 „Bastogne”, ambele din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate (Asalt aerian) a Armatei SUA și un exercițiu demo
Bazele americane din România ar putea deveni ținte ale Iranului. Condiția anunțată de Teheran
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice.
bebelus bona imagini jpg
O fetiță de 11 zile a murit după ce părinții au refuzat o injecție. Medicul nu i-a administrat-o nici la urgențe
O fetiță de numai 11 zile a sângerat ore întregi, înainte de a-și pierde viața. Ancheta deschisă după moartea ei a scos la iveală un șir de circumstanțe nefericite care, puse cap la cap, au contribuit la această tragedie.