EDITORIALE ȘI OPINII

Am participat, la Londra, la Gala Premiilor pentru Drepturile Omului „Serghei Magnițki“, unde ne-am reunit susținători din toată lumea ai legislației de tip Magnițki. Serghei Magnițki a fost un avocat din Rusia care a descoperit că oficiali de la fisc furaseră 230 de milioane de dolari. A denunțat furtul, a fost arestat, bătut, lipsit de tratament medical și a murit în închisoare acum zece ani.

Evident, destinul individual nu poate fi „sistematizat“ nici în cheia resemnării, nici în cheia revoltei. M-am întrebat, de cîteva ori, în lunile din urmă, cum aș fi comentat, cu Mașa însăși, drama la care a fost condamnată. Nu cred că ar fi acceptat un dialog „constructiv“ și pedant.

Cum să nu devii nostalgic, măcar un pic? Unde-s alegerile de odinioară, cu morții care învie pe capete și votează cu semnătură cu tot, cu viii care se multiplică ca amibele prin diviziune?

Asta scriam pe 21 iulie anul acesta. Am fost rugat de doi oameni apropiați pe care îi respect și cu care mă consult, unul din PLUS și altul din USR, să nu public acest text.

L-am găsit deunăzi, în incinta departamentului nostru anglistic, pe colegul Telelei Grimase cu privirea rătăcită și mîinile încleștate strîmb, de parcă ar fi fost la apogeul unei crize de tetanie. Repeta la intervale egale, cu un fel de mîrîit patologic, o singură vocabulă – „sult, sult, sult“.

S-a scris enorm în presa europeană, luna aceasta, despre căderea Zidului de la Berlin şi despre tot ce a însemnat acest eveniment în ultimii 30 de ani. Din masa enormă de analize şi mărturii mi-am propus să aleg cîteva fraze esenţiale sau care reuşesc să capteze „altfel“, departe de limbajul tehnic, semnificaţia acelor schimbări.

Prin anii ’90, mai mulţi lingvişti interesaţi şi de cultivarea limbii au criticat un exces des constatat în discursul public al vremii: folosirea mult prea frecventă a formulei vizavi de (locuţiune prepoziţională) în tot felul de construcţii, mai ales pentru a anunţa tema enunţului (unde vizavi de era echivalent cu despre, în legătură cu, pe tema etc.) sau a indica raportarea la ceva ori la cineva (înlocuind pe faţă de).

Chestia e că eu mă străduiesc. Dar înțeleg mai greu, am nevoie de mai mult timp, domnul diriginte are răbdare și tot explică, dar nu mi se fixează de tot în minte, apoi uit, iar acasă încerc din nou să înțeleg, mama mai încearcă să îmi explice, dar nu întotdeauna are timp sau nu știe și uneori înțeleg, iar alteori nu.

Școala din cartierul meu mă face din ce în ce mai curioasă, așa că uneori mă opresc lîngă gard ca să mă uit la copii. Îi observ cum se joacă în curte, în recreații, din niște difuzoare se aude un soi de muzică mobilizatoare, micii „deținuți“ au ieșit la aer. Curtea e betonată, totul în jurul lor e cenușiu, nu vezi nici un copac, nici un fir de iarbă.

Sîntem în 2019 și am în continuare o luptă. Cu vita.

Va fi simpatic cu Cataramă. Se va înţelege bine cu Becali. Totul e să nu se împrumute la el pentru salarii.

Opt oameni pe catamaranul Zizi părăsiserăm Ithaca cea primitoare și ne îndreptam într-o blîndă după-amiază către Arkoudi, o insulă pustie.

Cum știi azi care era spitalul în ruinele unui castru roman? Criteriul suprem este descoperirea de instrumente medicale într-o asemenea clădire.

Evident, acest gen de critică a democrației s-a tot făcut, devenind cumva clasică în istoria gîndirii politice: democrația e rea, dar totuși e cea mai bună dintre cele posibile.

Fie că era vorba de persoane celebre, precum disidentul anticomunist Václav Havel, surprins, de pildă, într-o fotografie ieșind din sediul Ambasadei Canadei alături de fratele său Ivan, sau de scriitorul Milan Kundera, fie că în spatele obiectivului camerelor ascunse se aflau cetățeni comuni (un bărbat care își plătea băutura într-un bar din Praga sau o femeie plimbîndu-se îngîndurată prin centrul orașului), spionii regimului pare că nu ratau nici un cadru, fie el relevant sau nu.

În orice împrejurare a existenței comunitare omenești, atunci cînd apare o cauză socială, se găsesc și niște sanitari, gata să intervină și să-i curețe „corpul“.

Sînt șase luni de cînd locuitorii din Hong Kong sînt pe stradă, iar știrile de acolo mai ajung în vîrful ierarhiei doar cînd protestul sau formele de reprimare capătă expresii noi.

Cu sau fără voia lui, Roman Polanski ajunge mereu în atenția publică. Marele cineast se află acum în miezul unei polemici noi, tocmai cînd se pregătește să lanseze în cinematografe noul său film, J’accuse, despre afacerea Dreyfus. De fapt, polemica nici măcar nu e nouă; numai cea aflată la originea ei e o figură (încă) necunoscută. Valentine Monnier, o artistă fotografă, în vîrstă de peste 60 de ani, îl acuză pe regizorul octogenar că a bătut-o și a violat-o în 1975, pe cînd ea avea doar 18 ani.

Sîntem în plină campanie electorală. Ne-am fi așteptat ca, după 30 de ani de exercițiu democratic, „turnirul“ politic să se reformeze stilistic, să capete substanța și manierele unei dezbateri care implică, desigur, concurență, dar fără să băltească în istericalele unei răfuieli de periferie. Ne-am fi așteptat să vedem alt tip de combatanți, alt tip de discurs, alt tip de dialog (fie el și polemic).

Dacă aș fi teolog, cred că aș ști cum să explic răul raționalizabil. Într-o lume inevitabil imperfectă, binele presupune răul, iar existența unuia atrage după sine necesitatea celuilalt, așa cum existența muntelui presupune și existența văii.

Am fost întrebat foarte des cum s-ar putea face lucrurile diferit. Am încercat un răspuns.

Antilopă sună a ceva gingaș, mai curînd elogios. Ce, dacă eu v-aș striga acum antilopelor, v-ați supăra? Nu ar trebui.

Trecerea a 30 de ani de la căderea Zidului de la Berlin este o bună ocazie pentru a evalua cît de mult s-au înşelat în aşteptările lor, în 1989, atît occidentalii, cît şi est-europenii doritori să trăiască în stil occidental.

Riscurile interacţiunii dintre utilizator şi funcţia de autocorectare sînt un fenomen general, manifestat în orice limbă; un tip special de efecte umoristice este produs de corectarea unui text într-o limbă anume, atunci cînd funcţia de autocorectare este setată pentru altă limbă.

Alina a rămas însărcinată. Apoi a intrat în concediu de maternitate. Apoi a născut. A stat în concediu de maternitate doi ani. Apoi s-a întors din nou la serviciu, la școală. Pentru că Alina e profesoară titulară de limba și literatura română. Povestea pare simplă și banală. Dar să derulăm puțin timpul înapoi, să-l și accelerăm puțin înainte, pentru a vedea ce se ascunde în spatele acestei povești.

M-am reîntors pentru cîteva zile într-un orășel din Ardeal care mi-a devenit drag, cu foarte mult chef de toate aceste „șuețele“, toate aceste trăncăneli ardelenești, cu „Dă-i pace!“ și „Îi vreme“, cu uimiri sincere și cu întrebări care de multe ori încep candid cu „oare“ – „Oare cu ce să vă servesc?“, „Oare mai aveți nevoie de o pătură în plus?“.

Erau două becuri chioare şi am cumpărat un kil de roşii, un kil de ardei kapia, un kil de castraveţi. Apoi, de la altă tarabă am luat un kil de mere şi un kil de pere. Şi omul cu legumele nu avea rest şi am făcut rost de rest de la cucoana cu mere.

Turneul Campioanelor vine cînd jucătoarele sînt rupte între chintalele de oboseală trupească şi mintea care zburdă spre plaje linse de un ocean verde translucid. Şi atunci, pac, trosneşte cîte ceva. Trăim o epocă interesantă.

Întorși seara pe yacht după vizita la ruinele palatului lui Odysseu, ne‑am propus ca pentru noapte să ne mutăm totuși în alt golf apropiat, tot în Ithaca, să mai schimbăm peisajul. Nu era vorba decît de o scurtă deplasare. În timp ce ridicam ancora însă, ne-am trezit că s-a blocat. Un nou necaz tehnic specific navigației.

Cînd citesc despre instrumentele chirurgicale romane, trec repede prin listele cu descrieri de bisturie și altele asemenea. Ceea ce caut, deși apare – cînd apare – abia la urmă, mi se pare mai important. E vorba de cutia metalică pe care doctorul o așază pe masă și pe care pacientul o privește atent cu coada ochiului.

Acțiunea umană este o carte care ucide iluzii otrăvitoare: progresul (termenul este introdus ilicit de gînditorii veacului al XIX-lea în procese a căror teleologie nu e deloc clară și, de acolo, a invadat cu totul, ca o buruiană, mentalul colectiv), socialismul, egalitatea („Cînd salariatul american vorbește despre egalitate, ceea ce urmărește este ca dividendele acționarilor să-i fie date lui. Nu sugerează deloc o diminuare a propriului său venit în beneficiul a 95% din populația lumii care cîș

Dacă am fi fost în Statele Unite ale Americii în 1942, l-am fi putut vedea pe ecrane pe celebrul personaj animat Donald Duck într-o ipostază destul de neobișnuită: completîndu-și formularul de plătit taxe și mergînd în grabă să îl depună personal la autoritatea competentă.

Doar atunci cînd dai peste cîte una foarte izbutită, îți dai seama de vastitatea universului zacuștei. Indiferent cum îi zice, lutenița, aivar, pindiur, kyopolou, oriunde s-ar găsi prin cețurile Balcanilor, minunea asta ferecată-ntr-un borcan conține și-o parte din puterea duhului adormit în lampa lui Aladin.

Snowden este un „whistleblower“, o traducere aproximativă în română ar fi „avertizor de integritate“. Un om care a decis la un moment dat în cariera sa că statul își încalcă propriile legi, iar interesul public cere ca lucrurile astea să nu rămînă secrete.

A cunoaște societatea în care ești chemat să legiferezi înseamnă a-i cunoaște specificul. Adică a cunoaște mai toate diferențele care există între oamenii liberi care o compun. Căci doar cunoscîndu-le le poți respecta. A respecta un om înseamnă a respecta tot ceea ce îl individualizează, a respecta diferențele dintre el și ceilalți. Să-ți propui să masifici oamenii, să le amputezi specificul, să anulezi singularitățile este, deja, o crimă. Să încerci să faci acest lucru cu întregi categorii de o

Am urmărit cu interes audierile parlamentare ale ministrului propus la Fonduri Europene. Cînd vine vorba despre subiectul ăsta la TV sau în mediul politic, oamenii știu două chestii: absorbție și birocrație. La absorbție se pricepe cam toată lumea, pentru că e cu procente.

Aproape nici un candidat nu se poate debarasa, în campania sa electorală, de o sumedenie de „legi nescrise“ ale luptei pentru voturi. E amuzant să vezi cum se străduiesc mai toți – fiecare după înzestrări, după sugestiile sfătuitorilor și după exigențele cutumei – să bifeze manevrele de seducție obligatorii. Una dintre ele e să fii „popular“: e musai să faci „băi de m

Nu cred că puterea „corupe“, nici că e asimilabilă unui drog sau unei maladii. Dimpotrivă, puterea e sănătate și viață. Într-adevăr, cum ar putea fi altceva, cînd ea lasă liberă autentica

Mama lui A. se va întoarce curînd în pușcărie. A., care nu are încă 13 ani, a fost abuzată de un nemernic de 24 de ani și a rămas gravidă. Tatăl este dependent de droguri și bolnav de SID

Trichindel s-a oprit iarăși, acum cu privire mai curînd deprimată decît nostalgică. „Nu i-am supărat“, a revenit el rapid. „Dimpotrivă, i am înveselit. Atît de tare, încît din Prostoveica nu m-au

Multiplicarea revoltelor şi a mişcărilor contestatare, în diferite ţări ale planetei, în acest sfîrşit de an, i-a făcut pe unii editorialişti să se întrebe dacă nu cumva ne aflăm în faţa unui fenomen de contagiune de tipul celui produs în 1968.

Statutul social (mai bine zis, sociolingvistic) al cuvintelor este adesea incert şi greu de fixat într-o formulă simplă, într-o indicaţie clară de registru. De altfel, dicţionarele noastre nici

Copiii aceștia nu se joacă „de-a Dumnezeu“, așa cum o făcea admirabil fetița din romanul lui Dan Lungu, atunci cînd privea de pe acoperișul blocului mișcările oamenilor de jos, în timp

Cum adică, ne putem împărţi în români şi români? Cum ne putem despărţi cei de aceeaşi limbă în români naţio-nalişti şi români internaţionalişti? E darul nostru. Povestea noastră. Bianca e fii

Despre Homer s-a spus la un moment dat că n-ar fi existat și că Iliada și Odiseea ar fi simple culegeri de cînturi transmise din moși-strămoși. Din păcate, Internetul are astăzi daru

Tratatul lui (Pseudo-)Plutarh de care vorbeam săptămîna trecută zice că băiatul trebuie cîștigat de partea studiului printr-o expunere rațională a motivelor, în nici un caz prin pedepse

70% din oameni cred că tehnologia mai degrabă facilitează exercitarea vieții private și doar 30% cred că mai degrabă o împiedică. Iar surpriza cea mare – cel puțin pentru mine –

Metamorfoza unei imagini, denumirea expoziției care s-a deschis recent la Paris în muzeul La Conciergerie, cunoscutul sediu al fostei închisori de pe malul stîng al Senei, concentrează perfe

Dacă primim o amendă de la un polițist, pe marginea drumului, o să-ncercăm să „ne-nțelegem“ cu el. O să-i strecurăm o bancnotă. Dacă o acceptă, acasă sau în fața prietenilor vom p