Delicios
Statutul social (mai bine zis, sociolingvistic) al cuvintelor este adesea incert şi greu de fixat într-o formulă simplă, într-o indicaţie clară de registru. De altfel, dicţionarele noastre nici nu recurg la prea multe etichetări de acest tip, marcînd de obicei doar caracterul livresc, popular, familiar, argotic sau vulgar al termenilor. Adjectivul delicios nu este însoţit în dicţionare de asemenea precizări. Dacă ar fi să-i descriu folosirea pe baza propriilor idiosincrazii, aş spune că e un cuvînt „de nerostit“, cu totul absent din vorbirea spontană, pretenţios şi artificial. E însă foarte posibil ca alţi vorbitori să nu accepte o asemenea etichetă şi să afirme că folosesc cuvîntul fără rezerve, în diverse situaţii de comunicare.
De fapt, delicios are mai multe identităţi sociale. O simplă căutare pe Google oferă o cantitate zdrobitoare de exemple care aparţin unui singur domeniu (cel culinar) şi unor tipuri de texte asociate acestuia: reţete, recomandări gastronomice, publicitate pentru produse şi restaurante. Publicitatea produce şi substantivizări glumeţe: „Deliciosul de Vaslui este un pui prietenos și, așa cum îi spune și numele, gustos“ (artvertising.com.ro). De la consumul culinar se poate ajunge în zona consumului pornografic, delicios dovedindu-se şi un cuvînt-cheie şi pentru publicitatea sexuală. O căutare în corpusul electronic CoRoLa, care cuprinde multe texte literare şi publicistice, pune în evidenţă mai multe uzuri non-culinare, metaforice, ale cuvîntului. Dintre folosirile sale livreşti se desprinde o zonă neaşteptată, cea a suprarealismului, care preia deliberat cuvinte artificiale, pretenţioase sau banalizate pentru a le plasa în contexte surprinzătoare. Denumirea jocului şi a metodei de creaţie cadavres exquis a fost tradusă în română prin formula cadavre delicioase.
Cuvîntul delicios e un împrumut latino-romanic, intrat de peste două secole în limba română cultivată. Dicţionarul Academiei îl atestă de la 1794, în contextul „îmbeţie delicioasă“, ca împrumut modern, din latină (deliciosus) şi franceză (délicieux). În Lexiconul de la Buda (1825), latinescul deliciosus traducea vechile adjective româneşti desfătat şi desmierdat. Citatele din texte literare şi definiţiile din dicţionarele mai vechi dovedesc că sensul iniţial al cuvîntului împrumutat nu era la fel de legat de domeniul culinar ca astăzi, ci păstra mai multe nuanţe din latină şi franceză: „plăcut“, „agreabil“, „voluptuos“. Ion Codru Drăguşanu folosea destul de des cuvîntul, în Peregrinul transilvan (1865), în legătură cu peisajele descrise: „grădinile delicioase“, „Alpii delicioşi“, „locurile cele mai frumoase şi delicioase“ etc. În dicţionarul latinizant al lui Laurian şi Massim (1871), delicios era definit ca „plin de delicie, voluptuos, licenţios, care caută deliciele“. Textele vremii asociază de obicei adjectivul delicios cu noţiuni abstracte: „să-mi esprim delicioasa emoţiune ce simţii la acest aspect“ (Gura satului, 14 aprilie 1874), „sentiment delicios de triumf“ (Universul literar, 13 iunie 1894); cuvîntul apărea totuşi şi în reclame, cu referire la gust, de exemplu, în anunţul despre o „apă de regim“ cu „gust delicios“ (Furnica, 29 septembrie 2011). În dicţionarul lui Șăineanu (ediţia a VI-a, 1929), delicios era explicat ca „plăcut în gradul cel mai înalt: parfum delicios“, iar în cel al lui Scriban (1939) ca „extrem de plăcut“. Dicţionarul Academiei consemnează atît sensurile mai vechi ale adjectivului –„extrem de plăcut“, „fermecător, încîntător“, „adorabil“ (despre persoane) –, cît şi specializarea mai recentă „(despre mâncăruri și băuturi) foarte gustos; savuros“. Sensurile şi utilizările mai vechi erau preluate din franceză, limbă în care Trésor de la langue française informatisé consemnează accepţii ca „plin de delicii“, „fermecător“ (despre persoane), „care produce o plăcere extremă şi rafinată“.
În româna actuală, influenţa engleză (prin adjectivul delicious) şi tot mai slaba cunoaştere a francezei nu pot decît să întărească specializarea cuvîntului pentru domeniul culinar. În acest context, a putut fi uşor înţeleasă eroarea lingvistică a preşedintelui francez Macron, din primăvara lui 2018, cînd, într-o vizită oficială, a complimentat-o pe soţia prim-ministrului australian, în engleză, prin formula „your delicious wife“, un calc după franceză („votre délicieuse épouse“, leparisien.fr), care ar fi sunat destul de ciudat şi în româna actuală: „Îţi mulţumesc ţie şi delicioasei tale soţii“.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
