Bianca Andreescu și Simona Halep

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Bianca Andreescu și Simona Halep jpeg

Cum de unii ajung să ţină cu Bianca Andreescu, iar alţii să ţină cu Simona Halep, într-un meci care le pune pe cele două faţă în faţă? 

Cum adică, ne putem împărţi în români şi români? Cum ne putem despărţi cei de aceeaşi limbă în români naţio-nalişti şi români internaţionalişti? E darul nostru. Povestea noastră. Bianca e fiică de emigranţi din România, Simona e fată de imigranţi în România. Părinţii Halep şi-au construit propria ţară a performanţei, după care au cerut azil sentimental în patria de origine, şi l-au obţinut, cu brio. A ţine cu Bianca sau a ţine cu Simona revine în esenţă la acelaşi lucru: a te lega emoţional de o campioană adoptată, într-un fel sau altul. Drumurile se despart atunci cînd e judecat sensul adopţiei. Unii o susţin pe Andreescu în semn de protest pentru o ţară care îşi pierde oamenii nefiind în stare să le gestioneze talentul. Invers, mulţi o ridică în slăvi pe Halep tocmai pentru că ia în braţe o ţară care nu i-a întins nici un deget de ajutor. Plecăciunea lor e destinată acestei mărinimii şi valorii de exemplu pe care Simona o dă multora care şi-ar lua lumea în cap. Aceasta e şi schisma dintre cele două Românii, şi semnul că nu ne-am pus de acord asupra felului de ţară pe care îl vrem. Bianca mulţumeşte Canadei pentru ceea ce a devenit, Simona se simte parte a acestui popor pentru ceea ce este. Treaba simpatică e că România ar fi putut avea două supercampioane dacă familia Andreescu ar fi rămas aici şi tenisul românesc ar fi beneficiat de un program de susţinere a performanţei precum cel canadian. Treaba şi mai simpatică e că şi dacă, prin cine ştie ce minune, acel program ar fi existat, poate că nu ar fi fost nici o Andreescu şi nici o Halep cu care să ţină unii sau alţii azi. Bianca, între despărţirile părinţilor şi plimbatul între continente, a ales să-şi facă propria viaţă, ceea ce poate nu s-ar fi întâmplat dacă traiul i-ar fi fost călduţ. Simona a fost împinsă de părinţi care au văzut şansa unei oaze în deşert la care să vină să se adape toţi. Condiţia a fost tocmai deşertul. Cele două sînt deci excepţii minunate. Nu ar trebui să ne împărţim între ele, ci să ne adunăm pentru a vedea cum pot exista mai multe. Aici sau aiurea. Halep merge la braţ cu România, da, dar într-un fel, chiar fără să o vrea, şi Andreescu. Numele ei nu are rezonanţă paştună.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Podul prieteniei FOTO FN ITPF Giurgiu jpg
Circulație restricționată pe Podul Prieteniei de la Giurgiu, în următoarele zile. Ce trebuie să știe șoferii
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se desfășoară cu restricții în perioada 26-29 octombrie, din cauza unor lucrări efectuate pe partea bulgară a podului. Traficul este dirijat alternativ, iar șoferii trebuie să ia în calcul posibile întârzieri.
somn istock jpg
Cum poți scăpa de insomnia provocată de stres. Trucurile simple la care trebuie să apelezi înainte de culcare
Deja știm cu toții cât de important este somnul pentru starea noastră de sănătate. Din păcate, există nenumărate lucruri care ne pot provoca insomnie, iar un fapt ignorat de mulți oameni este simplul stres.
Screenshot 2026 10 26 175836 png
Furt în toiul nopții într-un mall din Craiova. Un bărbat, reținut după ce ar fi deschis mai multe case de marcat
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Malu Mare, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a intrat în mall-ul Promenada din Craiova și a deschis mai multe case de marcat. Dintr-una dintre acestea ar fi sustras 100 de lei.
ninsoare in alba png
Ninsoare pe Transalpina. Șoferii, avertizați să nu circule fără anvelope de iarnă
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a publicat luni, 26 octombrie, o filmare de pe DN 67C, pe tronsonul dintre Obârșia Lotrului și limita cu județul Alba, unde a nins. Cu această ocazie, instituția a lansat și un avertisment pentru șoferi.
Alexandru Toader si tatal sau, Tudorel Toader
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis noi măsuri în cazul fiului fostului ministru Tudorel Toader.Alexandru Toader nu va mai desfășura activități didactice în instituție, indiferent de deciziile viitoare ale instanțelor privind măsura preventivă.
ghigiu fb jpg
Termen-limită pentru PNRR: România trebuie să rezolve restanțele până pe 6 noiembrie, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
România trebuie să închidă până la 6 noiembrie toate procedurile administrative restante pentru a putea primi în acest an cât mai mulți bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu.
BOLOJAN GRINDEANU INQUAM jpg
Grindeanu îi cere lui Ilie Bolojan „să lase un pic tonul mai jos”: „Îi aduc aminte că a votat acest Guvern. Nu poate să fugă de răspundere”
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a respins luni afirmațiile liderului PNL, Ilie Bolojan, potrivit cărora ar fi „premierul de facto” al actualului Executiv, subliniind că șeful Guvernului este Luca Niculescu și că liberalii nu se pot delimita de actuala coaliție după ce au susținut învestirea.
masina de spalat jpg
Greșeala pe care o fac mulți oameni când spală lenjeria de pat. De ce capătă o nuanță gălbuie
Poate că multora dintre noi ni s-a întâmplat să ne punem așternuturile de pat la spălat iar la final am observat că au căpătat o culoare neobișnuită, gălbuie. Potrivit experților, există un motiv foarte simplu care cauzează acest fenomen.
flatiron building pexels jpg
Cum arată astăzi celebra clădire „fier de călcat” din New York, după 7 ani de renovări. Prețurile apartamentelor sunt uriașe
Una dintre cele mai spectaculoase clădiri din New York își dezvăluie din nou arhitectura, după aproape șapte ani în care fațada a fost ascunsă în spatele schelelor. Celebrul Flatiron Building trece printr-un amplu proces de modernizare, care îi schimbă radical destinația.