Bianca Andreescu și Simona Halep

Cum de unii ajung să ţină cu Bianca Andreescu, iar alţii să ţină cu Simona Halep, într-un meci care le pune pe cele două faţă în faţă? 

Cum adică, ne putem împărţi în români şi români? Cum ne putem despărţi cei de aceeaşi limbă în români naţio-nalişti şi români internaţionalişti? E darul nostru. Povestea noastră. Bianca e fiică de emigranţi din România, Simona e fată de imigranţi în România. Părinţii Halep şi-au construit propria ţară a performanţei, după care au cerut azil sentimental în patria de origine, şi l-au obţinut, cu brio. A ţine cu Bianca sau a ţine cu Simona revine în esenţă la acelaşi lucru: a te lega emoţional de o campioană adoptată, într-un fel sau altul. Drumurile se despart atunci cînd e judecat sensul adopţiei. Unii o susţin pe Andreescu în semn de protest pentru o ţară care îşi pierde oamenii nefiind în stare să le gestioneze talentul. Invers, mulţi o ridică în slăvi pe Halep tocmai pentru că ia în braţe o ţară care nu i-a întins nici un deget de ajutor. Plecăciunea lor e destinată acestei mărinimii şi valorii de exemplu pe care Simona o dă multora care şi-ar lua lumea în cap. Aceasta e şi schisma dintre cele două Românii, şi semnul că nu ne-am pus de acord asupra felului de ţară pe care îl vrem. Bianca mulţumeşte Canadei pentru ceea ce a devenit, Simona se simte parte a acestui popor pentru ceea ce este. Treaba simpatică e că România ar fi putut avea două supercampioane dacă familia Andreescu ar fi rămas aici şi tenisul românesc ar fi beneficiat de un program de susţinere a performanţei precum cel canadian. Treaba şi mai simpatică e că şi dacă, prin cine ştie ce minune, acel program ar fi existat, poate că nu ar fi fost nici o Andreescu şi nici o Halep cu care să ţină unii sau alţii azi. Bianca, între despărţirile părinţilor şi plimbatul între continente, a ales să-şi facă propria viaţă, ceea ce poate nu s-ar fi întâmplat dacă traiul i-ar fi fost călduţ. Simona a fost împinsă de părinţi care au văzut şansa unei oaze în deşert la care să vină să se adape toţi. Condiţia a fost tocmai deşertul. Cele două sînt deci excepţii minunate. Nu ar trebui să ne împărţim între ele, ci să ne adunăm pentru a vedea cum pot exista mai multe. Aici sau aiurea. Halep merge la braţ cu România, da, dar într-un fel, chiar fără să o vrea, şi Andreescu. Numele ei nu are rezonanţă paştună.