Marea dezbatere națională (ne)lansată de Iohannis și Dăncilă
Am urmărit cu interes audierile parlamentare ale ministrului propus la Fonduri Europene. Cînd vine vorba despre subiectul ăsta la TV sau în mediul politic, oamenii știu două chestii: absorbție și birocrație. La absorbție se pricepe cam toată lumea, pentru că e cu procente.
Așa, de pildă, în 2016, cînd media europeană de absorbție era 1% și în România era 0,5%, pesediștii leșinau demonstrativ că e ceva cu zero. Atunci eram la 0,5% de media europeană. Trei ani, trei prim-miniștri și o grămadă de miniștri mai tîrziu, media europeană este la 35% și noi avem 32%. Deci sîntem la 3% sub media europeană. Evident, aș putea să insist pe distanța față de media europeană așa cum pesediștii insistă pe acest 32% și îl prezintă ca fiind un fel de buricul pămîntului al politicii de coeziune galactică. Așa e cînd te joci cu procente.
Discuția despre absorbție e un fel de nechezol pentru o dezbatere națională care ne lipsește: cum punem fondurile europene la treabă ca să facem o țară ca afară?
Sub procente statistice de absorbție se ascunde o realitate urît mirositoare. Țineți minte că aici ați citit prima dată chestia asta: în următorii ani, distanța față de media europeană va crește în fiecare an. Aceste 32% ascund o gaură. Mare parte din banii europeni consumați în bugetul 2014-2020 sînt de fapt banii pe care am fost incapabili să-i consumăm în bugetul 2007-2013.
Cum? Simplu! Ca să salvăm niște bani ca și pierduți în proiecte în-tîrziate data trecută, am negociat cu Comisia Europeană să mutăm finalizarea acestor proiecte în bugetul următor. Adică acesta curent. Așa am trecut niște proiecte de pe un buget pe altul. În păsăreasca de fonduri europene acestea se numesc „proiecte fazate“. Deci dacă guvernele PSD-ALDE au moștenit niște proiecte deja începute pe care am încasat bani, evident au făcut ceva absorbție. La fel de evident, aceste proiecte se cam termină acum. Ce urmează? Avem altele?
Răspunsul este nu. Urmează o țeavă goală de proiecte. Așa cum v-am spus data trecută, PSD a desființat departamentul de dezvoltare proiecte pe care-l făcusem cînd am fost ministru la MFE. Capacitatea ministerelor și a companiilor naționale de a dezvolta proiecte este tot redusă. Mihai Tudose, cînd era premier, a preluat o idee bună de la tehnocrați și a semnat un acord cu Banca Mondială căreia i-a încredințat o parte din dezvoltarea de proiecte. Era și asta o soluție alternativă, folosită de Vlad Voiculescu în 2016 pentru a dezvolta proiecte pentru spitalele regionale. După ce Dragnea l-a dat jos pe Tudose, Viorica Dăncilă a renunțat la memorandumul cu Banca, pe motiv că nu vin străinii să ne zică nouă ce și cum. Mai ales că vorbesc engleză și ei îi e greu să urmărească. Deci terminăm fazatele și apoi… rata de absorbție va fi un scandal din ce în ce mai mare de acum pînă în 2020 (2023, de fapt). Așa cum a fost și data trecută. MFE a apărut ca minister prin 2013 tocmai ca să dregem cumva problema asta. Și iată că…
Această parte prost rujată a viitorului a lipsit cu totul de la audieri. Dar a lipsit și viitorul pe care ar trebui să ni-l construim singuri. Adică a lipsit marea dezbatere națională despre cum va cheltui România cele peste 30 miliarde de euro pe care le va primi de la UE în bugetul 2020-2027.
Această mare dezbatere națională, lansată împreună de președintele Klaus Iohannis și de premierul Viorica Dăncilă, a adus pînă acum la aceeași masă participanți pricepuți din mediul guvernamental, de la partidele politice, de la ONG-uri, din think-tank-uri, Academie, sindicate, patronate. S-au tras concluzii pertinente despre lucrurile care au mers și mai ales despre cele care nu au mers legat de cum a cheltuit România 35 miliarde de euro în primul buget european (fără a include subvențiile agricole) și încă niște miliarde bune în bugetul curent, astfel încît să avem o idee clară, asumată politic și susținută pe dovezi despre ce vom face cu următoarele miliarde.
Evident că glumesc.
Marea dezbatere națională legată de viitorul Acord de Parteneriat între România și Comisia Europeană nu e deloc mare, nu e deloc dezbatere și nu e nici națională. Ministerul Fondurilor Europene a lansat-o, așa, cam pe sub radar. Patronajul este asigurat de o doamnă care ba e secretar de stat, ba e directoare supremă, ba e ministru delegat. Totuși, de ce organizează MFE marea dezbatere națională? S-a decis undeva că a făcut o treabă fabuloasă pînă acum? Nu ar trebui ca Președinția sau prim-ministrul să patroneze discuția asta și MFE să fie participant la discuții, să pună datele pe masă, dar să stea frumos într-un colț?
Și, în definitiv, pare ușor absurd: de ce facem o mare dezbatere dacă nu prea sîntem interesați de ea? Este simplu. Așa ne obligă regulamentul european. Există un articol în regulamentul trecut și va exista și în regulamentul pe care acum îl dezbatem în Parlamentul European prin care statul membru este obligat să organizeze consultări și grupuri de lucru cu organizații relevante în care să se discute bazat pe cifre etc.
Ca să bifăm această consultare, ne organizăm cum am zis mai sus. De fapt, Ministerul Fondurilor Europene manifestă și el – și nu e deloc o excepție în administrația din România – o tendință extremă spre mandarinat. Mandarinii erau acei experți care conduceau imperiul chinez, oameni care dădeau niște examene cumplit de grele ca să intre în sistem și care nu se schimbau indiferent de împărat. Bine, e o comparație nedreaptă pentru mandarini; la noi intrarea e mult mai ușoară și mai pe pile.
Un exemplu extrem al mandarinizării este chiar fondul pentru sporul de fonduri europene – și tare vreau să văd dezbaterea organizată de MFE despre subiect. Acum mulți ani se punea problema să-i răsplătim cumva pe funcționarii performanți care dezvoltă România cu fonduri europene. Astfel, am dat o lege prin care se putea acorda un spor maxim la salariu de 75%. A se observa cuvintele „se putea“ și „maxim“.
Chestia asta a mers cît a mers, cîtă vreme sporul se acorda din bugetul național. Era o veșnică luptă între șefii de instituții și Ministerul Finanțelor să acorde sporuri la cît mai mulți oameni. La un moment dat, lui Orlando-îmi plac curvele-Teodorovici, cînd era ministru al Fondurilor Europene, i-a venit o idee: hai să dăm sporul de fonduri europene din… fonduri europene. Din acel moment, Ministerul de Finanțe nu a mai fost lupul paznic la buget pentru sporul de fonduri, că doar nu dădea de la el. Așa că sporul de fonduri a devenit un fel de molimă în sistem: îl ia toată lumea. Nu doar toată lumea care lucrează la MFE, ci toată lumea din toate instituțiile care au cît de cît legătură cu fonduri europene. La nivel maxim.
Un alt subiect care a lipsit din audieri a fost cel legat de sistem în sine. E și megacentralizat, și fracturat în același timp (sînt trei ministere care gestionează fondurile europene, Agricultura + Dezvoltarea + MFE, și fiecare are verticala sa a puterii, paralele). În același timp, sistemul e și lipsit de responsabilitate, și obsedat de control – și toate se sparg în capul beneficiarilor, de unde tonele de hîrtii cu care se acoperă toată lumea. Deși am creat acest sistem urieșesc ca să creștem absorbția, o dăm iar în bară.
Soluția e regionalizarea pe bune și unificarea sistemelor paralele (ADR-urile să devină Autorități de Management și să se ocupe de proiecte multifond). Apoi, putem face intermediere de fonduri europene prin actori privați sau cvasi-publici: bănci, ONG-uri, organizații de ramură. În loc să dezvoltăm o nouă ramificație de birocrație de stat pentru orice program temporar. Cum ar fi? Ar fi simplu și regulamentele europene o permit, dar mereu am ales cel mai centralizat și cel mai birocratic mod de organizare.
Colegii mei parlamentari USR membri în Comisia de Afaceri Europene, Dan Barna, Iulian Bulai și Cristina Prună, au încercat să ridice astfel de probleme în timpul audierilor, dar ceilalți participanți, inclusiv ministrul desemnat, s-au făcut că nu pricep sau că nu e important. De pildă, la o întrebare despre sporul de fonduri europene, ministrul desemnat a răspuns că el nu știe să fie probleme cu plata acestui spor. Acum se poate înțelege că domnul ministru nu a înțeles întrebarea, dar cum îl știu drept un om versat și bun cunoscător al sistemului, îmi permit să rîd în barbă.
Acum, stimați cititori, știu că atunci cînd e vorba de fonduri europene lumea intră în acronime complicate și păsărească tehnică, dar m-am străduit să discut problemele uman și logic, pentru că eu chiar cred că merităm, ca cetățeni europeni, o discuție serioasă despre cum dezvoltăm România. Sîntem foarte aproape de a rata încă o dată să ne dezvoltăm serios cu fonduri europene. Pentru că despre asta este discuția, nu despre acronime și sporuri.
Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianței USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.
Foto: wikimedia commons
