EDITORIALE ȘI OPINII

Un alt, al treilea, litigiu apăru, cînd nimeni nu se aştepta la asta, în momentu-n care un acţionar de seamă atrase atenţia adunării cum că vocabulul Eichhörchen, ca şi, de altminteri, veveriţă, e un diminutiv şi, ca atare, un termen mai ispititor decît scoiattolo sau écureuil pentru micuţii alunari, şi că aceasta ar constitui o intolerabilă discriminare. Zadarnic i se explică, de către un lingvist tedesc, că écureuil, etimologic, implică, la rîndu-i, un diminutiv, – ca unul ce provine din lat.

Din cînd în cînd, Vladimir Tismăneanu strînge în volum articole şi eseuri, interviuri şi conferinţe pe care, în prealabil, le răspîndeşte cu generozitate în media. Pentru cei interesaţi de gîndirea sa – mulţi, nu mă îndoiesc – asemenea decizii ale autorului sînt extrem de importante. A fi la curent cu Vladimir Tismăneanu înseamnă, mai ales în anii de după 2003, de la Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, să urmăreşti publicaţii precum Evenimentul Zilei sau 22, dar

V-aţi făcut vreun plan pentru 2010? Probabil v-aţi hotărît să vă menţineţi forma fizică, să slăbiţi, să economisiţi bani sau să consumaţi mai puţin alcool. Sau v-aţi propus să faceţi lucruri mai altruiste, cum ar fi, de exemplu, să-i ajutaţi pe cei nevoiaşi sau să reduceţi emisiile de dioxid de carbon. Cîte dintre aceste planuri veţi îndeplini însă?Deşi nu a trecut mult din noul an, studiile arată că mai puţin de jumătate dintre cei care şi-au făcut planuri vor încerca să le respecte mai mult de

Mai pe larg, problema se pune cam aşa: Uniunea trebuie să ajute ţările (regiunile) mai sărace, în numele Solidarităţii? Sau, mai degrabă, să investească în locurile de unde poate veni cel mai ales profit, pe urmele Competitivităţii? Dăm săracilor sau pricepuţilor? Reducem diferenţele între regiuni şi încercăm să-i ridicăm pe amărîţi la un nivel decent sau investim în cei care au dovedit că se pricep la făcut bani? În timp, întrebarea s-a mai radicalizat. De ce să hrănim tumorile corupţiei în con

Un (fel de) ştire la o televiziune prezenta cam aşa subiectul „taxei pe fast food“, despre care se vorbeşte de cîteva zile: reporterul se plimba printr-un supermarket, lua din raft un produs (hamburger, hot dog etc.) şi întreba dacă e sănătos; urma un cadru cu dl dr. Adrian Streinu-Cercel spunînd „nu prea“, „mai puţin“, „nu“. Şi tot aşa pentru mai multe produse susceptibile de a fi taxate, conform iniţiativei Ministerului Sănătăţii.Ştiu, sînt la modă ştirile „jucate“, „dramatizate“, rostite cu i

Cînd, cu şaptesprezece ani în urmă, am lansat pe piaţă Dilema, nu ne-am făcut iluzii prea mari în privinţa efectelor ei terapeutice. Ştiam că „omul fără dileme“, cu certitudinile lui de lemn, cu suficienţa lui asfixiantă, nu va dispărea curînd din peisajul autohton. Ne închipuiam, totuşi, că pe măsură ce lumea românească se va „normaliza“, pe măsură ce „tranziţia“ va trece, calmul deliberativ va cîştiga teren. Ne închipuiam că ne vom destinde şi că vom avea răgazul (şi dispoziţia) de a percepe n

La trecerea dintre 2009 şi 2010 am fost, recunosc, cel mai puţin – din întreaga şi destul de lunga mea viaţă – bîntuită de spiritul sărbătorilor. Explicaţii ar fi multe, care de care mai romantice (pe linia depresivă…). Există însă şi una mai pragmatică: gazdele alese, anul acesta, pentru revelion au fost ele însele prea puţin străbătute de spiritul în cauză. Mi-am petrecut noaptea de 31 spre 1, ca în fiecare an, într-o „pensiune agroturistică“. Denumire relativă: partea de „turistică“ se justi

E tot mai greu să leneveşti. În timpul anului, pui cărţi, filme, articole deoparte şi îţi spui că le vei savura cînd ai timp. Se adună un teanc mare şi cînd crezi că ai timp să leneveşti cu ele te trezeşti că nu ştii cu ce să începi. Cu orice începeam, mi se părea că nu voi avea timp, regretam ce nu începeam. În disperare de cauză, am tras la sorţi. Mai jos e ce îmi aduc aminte, foarte parţial. ● Germany – Jekyll & Hyde, de Sebastian Haffner. O carte scrisă la începutul războiului mondial, cînd

De ce călătoresc? Fiindcă se poate. E voie. Am prins şi vremea cînd nu se putea, cînd nu te lăsau nici în Bulgaria, dacă nu erai membru de partid (deţin dovezi, martori şi documente ale unei experienţe personale din 1988). Într-un fel, dar numai într-un fel, lucrează aici şi ispita fructului oprit. N-am avut voie? Ia să mă dumiresc din ce motiv, ce anume n-ar fi trebuit să văd. Dar călătoresc şi din sfînta curiozitate, căreia i se adaugă plăcerea de-a mă lăsa surprins.

În amintirea Magdalenei Boiangiu. Pentru prima oară în 17 ani ai Dilemei, redacţia începe un an fără ea. Rezumatul unor capitole absente. În Dilema veche din 15.10.09, ficţionarul a anunţat cititorilor săi fideli şi perfect existenţi că va pleca la Reykjavik, îngrijorat de cele întîmplate în viaţa fiului său inexistent. Grunna, logodnica acestuia, vicecampioană a Islandei la bridge, fusese internată în spital, urmare a unei grave depresii. Ficţionarul nu a mai efectuat acea călătorie. El a pus

În adolescenţă, am văzut o comedie suculentă, intitulată The Meaning of Life / Sensul vieţii. Filmul consta într-o succesiune de episoade groteşti, care duceau la o singură concluzie posibilă: viaţa e lipsită de sens sau, oricum, de unul reperabil în interiorul standardelor noastre de percepţie şi înţelegere. Trăim, altfel spus, în plin absurd. M-am distrat copios atunci, dar nu am acordat nici un pic de credit subtilităţilor aşa-zicînd metafizice ale peliculei. Eram foarte tînăr şi visam, cu în

„Lumina naşterii Mîntuitorului să pogoare în sufletele voastre, să vă inunde cu evlavie viaţa, Dumnezeu să sădească în inimile voastre sămînţa speranţei şi să vă împărtăşiţi din izvorul iubirii creştine!“ Cunoaşteţi, nu se poate să nu fi primit zeci de astfel de urări copleşitoare! Altele sînt mai „filozofice“, ca de pildă: „Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea din suflet, iar căldura din inimă! Vă doresc să aveţi parte de toate, alături de familie şi cei dragi!“. Sau: „Pentru că viaţa est

Acum cîteva zile am fost la operă. Să vă explic detaliile, cu speranţa că n-o să mă credeţi snob (cine încearcă va fi deferit justiţiei conduse de soţia mea, care a fost cu ideea!). Opera era în New York, şi anume Metropolitan. Noi eram în Boston, aruncaţi acolo de greutăţile vieţii de doctor care vrea să înveţe meserie (nu eu, tot soţia!). Evident, între cele două localităţi se întinde nu doar autostrada, ci şi dorinţa neaoşă de a mai face economie, drept pentru care nici o clipă nu m-am gîndit

Cuvîntul te duce cu gîndul la o expoziţie. Ei bine, nu era expoziţie, dar era expusă acolo, la 2418 metri altitudine, pe muchia înzăpezită de deasupra unei văi adînci, atrăgînd poftele celor care schiau pe pîrtia Plattjen de deasupra staţiunii elveţiene Saas Fee. Dincolo de poziţia care amintea de Caraiman, cabana (căci cabană era) ne-a stîrnit curiozitatea şi prin arhitectura ei nu prea montană. Am văzut-o azi, am văzut-o mîni şi... în cele din urmă ne-am hotărît să încercăm un prînz acolo.

Greu rezolvabilă (în aparenţă, cel puţin), o problemă se ivi în ziua cînd onorabila fundaţie adresa căreia era, spuneam, www.alunitsa.ro. decise să-şi extindă peste graniţi spornica sferă de activitate, prin înfiinţarea unei sucursale în Ţara Cantoanelor, anume la Vevey. Ceea ce făcea ca, din păcate, să fie pusă pe tapet chestiunea unei noi adrese web. Dat fiind faptul că Eichhörchen e un termen, nu numai lung, dar şi cam greu inteligibil pentru elveţienii negermanofoni, în timp ce écureuil, nic

Pentru preşedintele american Barack Obama anul 2010 începe cu totul diferit decît începea 2009. Atunci, o lume întreagă îşi punea speranţele în el. Acum, tot mai mulţi se declară dezamăgiţi. În cifre, acest început de an pentru Obama înseamnă că procentul americanilor care cred că face o treabă bună la Casa Albă a scăzut la puţin sub 50%, ceea ce înseamnă cea mai joasă cotă de încredere pentru un preşedinte american după primul an de mandat. Căderea este colosală: într-un an, primul!, Obama pier

„Eh, o fi vacanţă“, mormăie Garry şi pleacă mai departe. El e funcţionar la Comisia Europeană. E în concediu pe o mică insulă grecească. La ora siestei, pe drumul între taverna lui „capitan“ Iannopoulos şi vilă, s-a oprit în faţa unei clădiri nou-nouţe, acoperite cu termopane şi antene de satelit. E şcoala. Are în faţă arhicunoscutul semn al investiţiei din fonduri de dezvoltare regională: tabela cu steagul Uniunii, denumirea obiectivului (şcoală clasele V-VIII) şi valoarea (niscai milioane de e

Ce vremuri! Ce programe! Ce rîs sănătos! Moţăiam în fotoliu, dar ştiam că pe la trei şi ceva urmează un monolog al lui Horaţiu Mălăele, şi nu se putea, mă-nţelegi, să-l ratez, aşa că dormitam două ceasuri pe fond de „muzică de pahar“ pentru a prinde cinci minute cu Mălăele.

Cum ne trecem şi ne petrecem viaţa? O bună întrebare pentru mahmureala obştească de după sărbători. Eşti obosit, nu prea sprinţar la minte, dezabuzat. Te vizitează, palid, gîndul deşertăciunii (şi balastul indigestiei), cu tot alaiul lor de platitudini solemne. Ce sens au lucrurile? Cum trăim? La ce bun? Ca să mă simt cît de cît activ şi inteligent, încropesc, în grabă („în grabă“ e mult spus) un inventar: cîte tipuri de trecere prin viaţă există?

Grea încercare! Pleci din România anului 2009, post-alegeri prezidenţiale fraudate din două părţi, în decembrie, pentru un uichend la Paris. Îţi doreşti distracţie, lumini, sclipici, pate de gîscă, muzee, spectacole, cumpărături!? N-ai timp de toate, dar odată ajuns în mijlocul Parisului te trezeşti parcă în faţa unei oglinzi în luciul căreia te autoevaluezi. Parisul te obligă parcă să îţi găseşti un standard mai înalt decît acasă, te preţuieşti mai mult, mergi mai drept, cu privirea sus. Uiţi d

Luni, 18 dec. 1989: Răsună valea (notă 2009: adică se trăgea la Timişoara, acesta va fi codul naiv pentru tot ce urmează). Sună la 8 dimineaţa secretara Editurii Eminescu, voce explicativ-înţelegătoare, se pregăteşte pentru 26 ianuarie volumul omagial, sînt pe lista celor mai cunoscuţi… Text despre om pînă luni 25. Îi spun că plec în provincie şi cînd mă voi întoarce, vorbim. Acceptă. Mă arunc pe Secolul cinematografului să văd ce filme s-au făcut în 1939: Bel Ami, Diligenţa, Sciors, Regula jocu

Aşa că i-am explicat: oamenii liberi nu savurează şi nu apreciază libertatea. O luăm ca atare. Ca pe aer. Nu simţim lipsa aerului decît atunci cînd ne sufocăm. M-am gîndit mult zilele acestea, la

Cîteva personaje ne populează obligatoriu vacanţele. Mi-e teamă de întîlnirea cu ele, aşa că le expun oprobiului public în avans, poate reuşiţi dvs. să faceţi ceva… Mitocanul de pîrtie. Are cojoc, pantofi de lac şi fular la gît. Alb. Pare scos din cutie, însă cutia e greşită: probabil că DHL-ul a avut o zi proastă. Fumează, bea vin fiert din pahar de plastic şi vorbeşte tare la telefonul mobil. „Auzi bă, da Viorel a adus pînă la urmă chestia aia? Ce dreacu’, l-am rugat, ce mama dracului!“ Mitoca

Am avut odată ocazia să constat că poştaşii îşi pot face treaba cu o sîrguinţă specifică meseriei lor. Unul mi-a adus acum cîţiva ani, cu o precizie de ceasornic, un mandat telegrafic, după ce a mers kilometri întregi pe jos, pînă în creierii munţilor, pe o ploaie cu bulbuci. Nici n-a vrut să audă de bacşişul pe care mă simţeam obligat să i-l ofer pentru aşa o osteneală. Nu i-a trebuit nici ţuică şi nici sobă, măcar două minute. „Nu vă faceţi probleme, doar e datoria mea“ – s-a scuzat uşor încur

Pentru că numele-i tot începea cu un v dublu, hotărî să-i schimbe acestuia veve-ul în mai prestigiosul W. Veveriţa deveni, într-astfel, weriţă. Cum, însă, sedila de sub t nu le spunea străinilor nimic, ca, de altminteri, nici tichia de pe a, ea, veveriţa noastră indigenă, avea să poarte, de acum încolo, numele ultrainsolit de weritsa. Îşi luă de soţ un verişor, pe care-l boteză tot weritsa, lucru cu care el fu de acord din politeţe sau indiferenţă.

Înainte de realizarea recentului număr despre FMI (v. Dilema veche din 3 decembrie 2009) am convenit să avem un interviu cu reprezentantul Fondului în România. Nu s-a putut înainte de apariţia acelui număr, dar cum domnul Tonny Lybek a răspuns întrebărilor noastre, publicăm conversaţia în acest spaţiu. Ianuarie e o lună decisivă pentru derularea acordului cu FMI, iar discuţia aduce lămuriri despre ce teme are de făcut Guvernul. Tonny Lybek este reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, înce

Să fie clar. Sînt un mare entuziast al ideii de Uniune Europeană. Onorabilele Instituţii de la Bruxelles au reuşit să păstreze pacea într-o Europă în care, prea des, la putere au ajuns tot soiul de gargaragii cu rating mare. Hitler, Mussolini, Stalin şi alţii ca ei au inspirat masele, au înflăcărat generaţii de cetăţeni. Ei s-au înrolat şi au purces la luptă. Înflăcăraţi fiind, aveau idealuri, credeau în liderii lor, plecau pe front. Numai între 1870 şi 1945, nemţii şi francezii s-au spintecat î

De obicei, mesajele de felicitare între şefii de stat cu ocazia alegerii sau realegerii în funcţie sînt lemnoase. Convenţionale. De protocol. Rareori „scapă“ cîte ceva cu miez în astfel de mesaje. Mi s-a părut – iar dacă „suprainterpretez“ cumva, sînt dispus să-mi pun cuvenita cenuşă în cap – că în mesajul trimis de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, preşedintelui reales al României, Traian Băsescu, observ „ceva“. După o introducere cu firitiseli de circumstanţă, dl Barro

Noiembrie 1989 Mi-am regăsit copilărosul noiembrie ’89 scormonind într-o grămadă de coceni, cu cravata roşie înnodată peste bluza de trening – un pionier destoinic nu se desparte în nici o împrejurare de simbolul jertfei Partidului –, aruncînd porumbul depănuşat într-o coşarcă păzită de doi soldaţi. Roboteam patriotic la începutul fiecărui an şcolar, trimişi să culegem cu braţele noastre vînjoase recoltele de pe mănoscîmpuri, fertilholde şi bogatbrazde. Eram transportaţi în autobuze de tip abato

Constat, cu părere de rău, că starea dilematică tradiţională a acestui hebdomadar pe care îl iubesc eu începe să fie tot mai mult înlocuită cu certitudini (din păcate), mai ales politice. Astfel, dl C. Ghinea îşi expune poziţia fermă şi inebranlabilă cu privire la profesionalismul lui „Ionel“ în opoziţie cu inconsistenţa lui „Crin“. Profit însă de apelul (retoric?) pentru un sfat şi încerc să readuc discuţia în domeniul dilemei.

Cred că toată lumea s-a plictisit de supa, mereu reîncălzită, a dezbaterilor postelectorale. În orice caz, eu unul m-am plictisit. Nu mă mai simt îndemnat decît la două-trei reflecţii şi suspine finale. Nesistematice, nepretenţioase şi, probabil, neesenţiale.

Ştirea cea mai difuzată pe glob în ultimele zile a fost atacul asupra premierului italian Silvio Berlusconi. Ieşit de la un miting electoral să-şi salute admiratorii în Piaţa Domului din Milano, Berlusconi a fost lovit cu o „copie“ în miniatură a Domului (făcută din marmură şi pusă pe un suport de metal), din acelea care se vînd la tarabele cu artizanale destinate să golească buzunarele turiştilor dornici de suveniruri.

Mihai Eminescu, 16 octombrie 1881: "Astăzi se încep alegerile pentru Reichsrath în Germania....

Am fost, la sfîrşitul săptămînii trecute, la Viena, la reuniunea board-ului Eurozine " reţeaua revistelor culturale europene din care face parte şi Dilema veche....

Îmi face mare plăcere să continui articolul de săptămîna trecută, cel cu topul fraudelor şi proiectelor aberante, ciudate, ridicole, finanţate din bani europeni....

Dacă aveţi timp, treceţi pe la cinema să vedeţi un film prost (2012). Dacă nu, staţi în casă duminica viitoare să-l trăiţi. Cam asta e....

Preluăm Occidentul după reţeta noastră proprie, aceea a "formelor fără fond". Mă număr printre aceia care, în siajul marelui E....

1. Basm de adormit copiii mari Stăteam în faţa uşii mele, cu cheia-n mîna dreaptă, gata s-o vîr în broască. Or, atunci, se auzi un mic "Oac-oac!"....

Surprinzător, traficul pe Magheru este destul de fluid pentru ora asta. Am noroc, n-o să-mi mai petrec o oră pe drum. Stau la stop şi îmi repet în minte ce am de făcut în orele următoare....

Există studii care arată că, în general, simpatizanţii unui partid politic, de oriunde ar fi el, tind să nu observe părţile negative ale acestuia....