Poveste din ţara mea
Surprinzător, traficul pe Magheru este destul de fluid pentru ora asta. Am noroc, n-o să-mi mai petrec o oră pe drum. Stau la stop şi îmi repet în minte ce am de făcut în orele următoare. În secunda următoare însă, o pală uriaşă de vînt, un tsunami, un ciclon, nu ştiu, mă ia pe sus şi îmi aruncă maşina undeva într-un cer înstelat. E linişte totală. Nu ştiu pentru cîtă vreme, căci la un moment dat mă trezesc cu pumni în ce a mai rămas din parbriz şi înjurături furibunde. Mă dau jos şi încep să mă dumiresc. Cineva a intrat în mine în plină viteză, în timp ce stăteam la stop. Mă uit pe asfalt: nici o urmă de frînă. Mai încolo, trasă pe dreapta, văd şi maşina, cu capota ridicată din care ies aburi. Înregistrată în Bulgaria, tunată... Şoferul este un puşti care a amuţit. Alături de el se află însă un tip care se agită cu un mobil: "Da, pe Magheru, spune-i lui Costel să vină repede! Da’ să vorbească mai întîi cu tipu’!". Apoi, cînd mă vede, mă ia prieteneşte după umeri: " Tataie, cu ochelarii ăştia oricum nu vezi prea bine. Aşa că zi şi matale că era galben, ştii, adică nu era chiar roşu... O să avem şi noi grijă de tine!... Mă uit pe sub ochelari la el şi ceea ce vede nu-i place, aşa că se duce mai încolo şi dă alte telefoane. " M-a loviiit! Ajutooor! ţipă un conaţional, şchiopătînd dramatic pe trotuar. " E beat, uitaţi-vă la el, e beat! Criminalul! îl acompaniază prietenul său. " Dacă vreţi, pot să vă fiu martor, am văzut cum s-a întîmplat... se oferă o fată cu ochi albaştri şi îmi întinde buletinul. Îi mulţumesc, surprins, şi mă duc să văd ce s-a întîmplat cu cei doi pietoni. N-au nimic, slavă Domnului, se prefac. Mă întorc la maşină să-mi iau actele, în aşteptarea poliţiei. Nu-mi vine să-mi cred ochilor: între scaunele din faţă e plantată o sticlă pe jumătoate goală de Noroc. Cînd au avut timp să mi-o strecoare în maşină? Între timp, cele două "victime" s-au lămurit că eu eram cel accidentat, aşa că au dat fuga la cealaltă maşină. Peste cîteva minute îi văd plecînd, rîzînd; probabil că şi-au primit tainul ca să nu ceară cine ştie ce daune. Vine şi poliţia, urmată relativ repede de para-medici. " E vreo victimă? întreabă poliţistul, scoţîndu-şi un carneţel din tunică. " Nu, totul e în regulă, îi răspunde asistenta, după ce ne-a controlat sumar. " Atunci la accidente uşoare cu voi! conchide poliţistul, aşezîndu-şi carneţelul înapoi în tunică. " Dar nu faceţi o constatare? întreb eu, timid. " Nu-i cazu’! mă asigură el. Apoi, luîndu-mă deoparte: nu vrei să-ţi cumpăr roţile? " Nu, mulţumesc... mă bîlbîi eu. " Mai gîndeşte-te! Am şi un service, te rezolv eu. Ieftin! şi îmi întinde un pliant. Ajunşi la "accidente uşoare", amicul şoferului care m-a ciocnit mă asigură că o să meargă repede. A venit şi numitul Costel şi ne bagă pe toţi prin faţă. Seara, cînd ajung acasă, încep să mă gîndesc la cele întîmplate. Dacă nu aveam centura de siguranţă şi, mai ales, dacă nu aş fi avut tetiera bine aşezată, nu mai eram pe lumea asta. Realizez apoi că, o secundă mai tîrziu, ar fi fost măcel: dacă pietonii apucau să treacă, pur şi simplu îi spulberam. Băiatul cu maşina tunată a rămas fără trei puncte pentru nerespectarea distanţei legale. Eu am rămas fără maşină.
