gazeta de perete

Luîndu-ne după un şir de titluri ale cărţilor cutărui autor (ce se întîmplă a fi unul şi acelaşi cu al materialului de faţă), anume Prozarium, Simpleroze, Istoriile unui matroz întors de pe Planeta Roz, Roşul uşor e rozul iluzor, am putea crede că, dintre culori (sau nuanţe, dacă e să fim pedanţi), preferă rozul...

Un alt, al treilea, litigiu apăru, cînd nimeni nu se aştepta la asta, în momentu-n care un acţionar de seamă atrase atenţia adunării cum că vocabulul Eichhörchen, ca şi, de altminteri, veveriţă, e un diminutiv şi, ca atare, un termen mai ispititor decît scoiattolo sau écureuil pentru micuţii alunari, şi că aceasta ar constitui o intolerabilă discriminare. Zadarnic i se explică, de către un lingvist tedesc, că écureuil, etimologic, implică, la rîndu-i, un diminutiv, – ca unul ce provine din lat.

Pentru că numele-i tot începea cu un v dublu, hotărî să-i schimbe acestuia veve-ul în mai prestigiosul W. Veveriţa deveni, într-astfel, weriţă. Cum, însă, sedila de sub t nu le spunea străinilor nimic, ca, de altminteri, nici tichia de pe a, ea, veveriţa noastră indigenă, avea să poarte, de acum încolo, numele ultrainsolit de weritsa. Îşi luă de soţ un verişor, pe care-l boteză tot weritsa, lucru cu care el fu de acord din politeţe sau indiferenţă.